Satul ucrainean din care locuitorii refuză să plece. „Ne-am obișnuit cu rachetele”
0La fiecare câteva secunde se aud focuri de artilerie sau zgomotele făcute de lansarea rachetelor, dar pentru localnici, acestea au devenit o obișnuință. Continuă să își ducă viața de zi cu zi, având grijă de gospodărie, cultivând legume și crescând animale, chiar dacă războiul se dă la doi pași.
Localitatea este acum plină de militari şi este încercuită de tranşee, care se află acolo pentru a respinge atacurile armatei ruse. Cu toate acestea, oamenii, în special cei mai în vârstă, refuză să își părăsească satul în care au trăit o viaţă.
Viața sătenilor, aflați la doar 3 kilometri de atacurile rusești
Este vorba despre oamenii din satul Rai Olexandrivka, cu care a stat de vorbă Cristian Lupaşcu, corespondent special Agerpres. Localitatea este situată în imediata vecinătate a oraşului Sloveansk din regiunea Doneţk. Gospodăsiile celor de aici se află la doar trei - patru kilometri de linia frontului, însă sunt locuite în continuare.
Ca și cum nimic nu s-ar întâmpla, sătenii își văd de mica agricultură. Cartofii cultivaţi în grădină, conservele de fructe şi legume făcute în casă, dar şi câteva păsări şi un porc, le asigură hrana.
„Putem trăi şi în aceste condiţii. Dă Doamne să fie pace! Mai sunt oameni în sat, nu toţi au plecat. Am soţia lângă mine. Încet-încet trecem şi peste asta. Avem grijă de casă, de grădină. Aşa supravieţuim. Cel mai important este să nu ne bombardeze. Mai mult nu ne trebuie nimic. Au fost mai multe bombardamente. La noi în curte a căzut o dronă, chiar în uşă. Ca prin minune, soţia mea a rămas în viaţă. De ce să plec de aici? Mi-am evacuat copiii, pentru că mă temeam pentru nepot şi pentru fiică. Ne-am obişnuit cu rachetele”, a declarat, sâmbătă, pentru Agerpres, Anatoli, un bărbat de 69 de ani, care este hotărât să nu plece din casa sa.
Mai mult decât atât, ucraineanul spune că, atunci când sunt transmise alarmele sau atacurile se intensifică, rămâne în casă, fără a se ascunde în beci. Îi este teamă că beciul ar putea fi bombardat şi ar putea fi îngropat de viu.
„Nu ne ascundem în beci. Beciul e pentru cartofi, pentru conserve. Dacă ne ascundem în el şi cade o rachetă, vom fi îngropaţi de vii”, a adăugat bărbatul.
Olga are 68 de ani şi refuză să plece. Ştie că nu doar satul său este atacat. Spune că aude zilnic la radio că şi alte oraşe din Ucraina sunt ţinte ale atacurilor armatei ruse, aşa că nu are rost să fugă.
„Trăim ca şi ceilalţi. Uneori mai şi plângem. Sperăm că vom supravieţui şi va fi pace în curând. Dumnezeu face ce vrea! Unde să plecăm? Pornim radioul şi auzim că au loc atacuri cu rachete peste tot. Şi aici au lovit, şi acolo au lovit”, mărturiseşte, cu lacrimi în ochi, Olga, ai cărei copii sunt în Polonia.
În jurul satului Rai Olexandrivka, toate terenurile agricole au rămas necultivate. Un siloz de cereale de la intrare a fost parţial distrus după ce o rachetă a căzut în zonă, lăsând un crater de dimensiuni foarte mari.
Viaţa satului de dinainte de 24 februarie 2022 s-a schimbat radical. Doar credinţa şi speranţa sunt mai puternice decât până atunci.
Se încarcă comentariile...
