„Să vină aici”. Statele Unite, invitate să participe la exerciţii militare în Groenlanda
0Statele Unite au fost invitate să participe la exerciţii militare în Groenlanda, a declarat vineri,16 ianuarie, pentru AFP, şeful Comandamentului Arctic Danez, precizând că aceste exerciţii au legătură cu Rusia.

„Desigur, Statele Unite, în calitate de membru NATO, sunt invitate aici”, a spus generalul Soren Andersen reporterilor de pe o navă a marinei daneze acostată în portul Nuuk, capitala Groenlandei, relatează agenția de presă internațională, citată de Agerpres.
Soren Andersen a declarat că a discutat în aceeaşi zi cu aliaţii NATO, inclusiv cu americanii, şi i-a invitat să „vină aici".
Declarațiile ofiţerului danez au fost făcute în contextul în care mai multe ţări europene membre NATO, inclusiv Franţa şi Germania, dar nu şi Statele Unite, au trimis soldaţi în Groenlanda pentru a-şi pregăti armatele pentru viitoare exerciţii pe vreme rece în Arctica.
Desfăşurarea vine pe fondul tensiunilor legate de soarta teritoriului autonom danez, pe care preşedintele Trump a declarat că doreşte să îl cucerească „într-un fel sau altul".
„Semnal strategic” pentru SUA
Mulţi experţi consideră acest lucru ca un „semnal strategic” către Washington.
Purtătoarea de cuvânt a Casei Albă a afirmat că această desfăşurare nu va avea „niciun impact" asupra obiectivului preşedintelui Donald Trump de a „dobândi" Groenlanda.
„Din punctul meu de vedere, este legat de Rusia. Este vorba despre ceea ce se întâmplă în Ucraina”, a declarat generalul danez referindu-se la exerciţii.
Ofițerul danez a adăugat:
„Vedem cum desfăşoară Rusia războiul în Ucraina şi, când războiul din Ucraina se va termina - sperăm cu un rezultat favorabil pentru Ucraina - credem că Rusia va redistribui resursele pe care le foloseşte în prezent în Ucraina către alte teatre de operaţiuni, inclusiv Arctica”.
Șeful Comandamentului Arctic Danez a mai declarat că nu a văzut nicio navă de război rusească sau chineză în regiune în cei doi ani şi jumătate de comandă pe insulă.
Preşedintele Donald Trump insistă că SUA au nevoie de Groenlanda pentru securitatea lor naţională şi pentru a limita avansul Rusiei şi Chinei în Arctica.























































