Rusia pregăteşte contra-Maidanul la Chişinău. Scenariul agresiv şi scenariul paşnic
0„Pe 30 noiembrie se vor desfăşura alegeri parlamentare în R. Moldova, cruciale pentru regiune, în condiţiile în care scopul Federaţiei Ruse este de a obţine prin alegeri la Chişinău ceea ce a obţinut la Kiev prin confruntări militare. Pentru a realiza acest lucru la Chişinău, Moscova are la dispoziţie două scenarii: unul agresiv şi unul paşnic”, scrie Dan Dungaciu, directorul Institutului de Ştiinţe Politice al Academiei Române.
Pe 30 noiembrie se vor desfăşura alegeri parlamentare în R. Moldova, cruciale pentru regiune, în condiţiile în care scopul Federaţiei Ruse este de a obţine prin alegeri la Chişinău ceea ce a obţinut la Kiev prin confruntări militare. Adică blocarea sine die a parcursului euroatlantic al R. Moldova şi transformarea ideii de „integrare euroatlantică” într-un slogan golit de orice semnificaţie reală. Pentru a realiza acest lucru la Chişinău, Moscova are la dispoziţie două scenarii: unul agresiv şi unul paşnic. Înainte, însă, o scurtă precizare de context.
Alegeri cu Europa la orizont şi Rusia în ceafă
Alegerile parlamentare din 30 noiembrie sunt în primul rând geopolitice. Nuanţe se pot face, dar devin irelevante în raport cu miza reală. Electoral, R. Moldova arată aşa: o treime nu votează, o treime merge votează partidele pro-Vest (Partidul Liberal Democrat, Partidul Liberalşi Partidul Democrat), o treime partidele pro-Est (Partidul Comuniştilor, Partidul Socialist şi Partidul Patria). Aşteptăm alegerile din 30 noiembrie ca să vedem vectorul de evoluţie al R. Moldova, nu doctrina care va guverna republica. Aceasta este diferenţa majoră între alegerile din R. Moldova sau Ucraina şi cele din România, de exemplu. În realitate, orice comparaţii „în trei” sunt complet false. În România, stat membri NATO şi UE, alegerile parlamentare sau prezidenţiale sunt alegeri politice, prin care se vor decide partidele şi politicienii care vor conduce ţara, fără să se schimbe, pe fond, nici orientarea euroatlantică, nici apartenenţa României la aceste instituţii. În R. Moldova, situaţia este, din păcate, alta. Alegerile decid direcţia. Cât timp va exista această realitate electorală, R. Moldova nu are nicio şansă reală pentru a ieşi din zona gri/tampon şi de a se integra în spaţiul euroatlantic. Dacă ar fi să găsim, totuşi, o legătură între procesele electorale din cele trei state, aceasta este efectul de contagiune. Victoria forţelor proeuropene şi antiruse în Ucraina şi victoria lui Klaus Johannis la prezidenţiale în România suflă în pânzele Alianţei pentru Integrare Europeană şi la Chişinău, deci a taberei vestice. În ciuda echilibrelor consemnate în sondajele de opinie, prima şansă o au cele trei partide pro-europene, pentru că ele vor fi nu doar beneficiarele redistribuirii, cât mai ales a votului din diaspora şi din România, care în R. Moldova este mult mai semnificativ, procentual vorbind.
Moscova, însă, are mizele ei. Şi ca să împiedice ca Alianţa pentru Integrare Europeană să se impună la Chişinău şi să menţină în viaţă proiectul de integrare euroatlantică, are la dispoziţie două scenarii.
Scenariul agresiv: băieţii în treninguri de la Moscova
La începutul lunii noiembrie, liderul Partidului Socialiştilor, Igor Dodon, a fost la Moscova unde s-a întâlnit inclusiv cu preşedintele Vladimir Putin. Cu acest prilej, Serviciul Federal de Migraţie al Federaţiei Ruse a luat o decizie aparent inexplicabilă: muncitori moldoveni, care au încălcat, într-un fel sau altul,politica de migraţie a Rusiei, vor putea reveni în R. Moldova în perioada 5-30 noiembrie, după care se pot întoarce liber în Rusia pentru a se legaliza, a-şi relua activitatea liberi, fără restricţii, fiind anulate toate sancţiunile anterioare.
De ce face Rusia asta? Din dorinţa sinceră a Moscovei de a facilita procesul de vot al migranţilor moldoveni la alegerile din 30 noiembrie? Nu e genul. Explicaţia trebuie căutată în altă parte. Oficial, Chişinăul spune că sunt circa 300.000 de muncitori din RM în Federaţia Rusă, ruşii vorbesc de circa500. 000, dar se vehiculează neoficial şi cifre de 7-900 000. Dintre aceştia, e foarte plauzibil ca zeci de mii, dacă nu sute de mii, să fi încălcat legislaţia Federaţiei Ruse. Faptul că Moscova îi trimite să voteze la Chişinău, promiţându-le că îi va legaliza ulterior, este în avantajul ei, din două motive. Primul, aceştia sunt de obicei electoratul partidelor rusofone, deci o avantajează indirect. Al doilea argument este de altă natură. Muncitorii moldoveni sunt cea mai eficace acoperire pentru a trimite grupuri de oameni la Chişinău.
Dacă Federaţia Rusă are un proiect de contra-Maidan în R. Moldova după alegerile din 30 noiembrie, în eventualitatea câştigării alegerilor de către pro-europeni, poate face ca în scenariul cu băieţii solizi în treninguri, care, în decembrie 1989,veneau în România din URSS. Şi cel mai bun mecanism prin care să facă asta este exact mecanismul trimiterii muncitorilor moldoveni acasă la Chişinău, să voteze, pentru că nimeni nu îi poate opri ca cetăţeni să se reîntoarcă acasă. Şi, oricum, nimeni nu poate controla până la capăt cine va intra în republică. Votează, dar şi protestează, se pot revolta în cazul în care Alianţa pentru Integrare Europeană va câştiga majoritatea guvernamentală –aţi votat cu europenii, acum Rusia o să ne blocheze locurile de muncă, o să ne pună vize, o să ne interzică să muncim acolo, rămânem pe stradă, nu avem salarii şi locuri de muncă, Chişinăul nu ne asigurănimic etc.!
În realitate, suntem ca în bancul de la Radio Erevan cu bicicleta şi Mercedesul: nu Igor Dodon a cerut să meargă la Moscova pentru a face solicitări autorităţilor ruse pentru „eliberarea” muncitorilor moldoveni, ci Kremlinul l-a convocat urgent şi i-a pus în faţă solicitarea pe care urma să o facă Moscovei ca să permită emigranţilor să voteze la Chişinău...
Autorităţile de la Chişinău semnalează în ultima vreme diverse focare de conflict şi revolă pe teritoriul R. Moldova. Dar nimeni la Chişinău nu pomeneşte despre acest enorm potenţial de conflict pe care Moscova, prin „solicitarea” lui Igor Dodon, îl poate declanşa.
Scenariul paşnic: Monstruoasa coaliţie sau...Donbas-ul de la guvernare
Teoretic, a doua posibilitate a Rusie de a opri reconstituirea unui proiect european pentru R. Moldova este cea prin care ar veni la putere forţele Estului. Scenariul este doar ipotetic, pentru că şansele sunt mai degrabă utopice. După intervenţiile din Crimeea şi estul Ucrainei, Moscova a stârnit un val de teamă care i-a periclitat major atractivitatea (geo)politică. Cele trei partide la Chişinău purtătoarele opţiunii Est nu au voturi pentru a face o majoritate viabilă.
Mai există însă o versiune a „scenariului paşnic”. Căci o fantomă bântuie pe la Chişinău, iar numele ei este.... „marea coaliţie”.Este vorba despre o coaliţie amplă, „de unitate naţională”, care să pună laolaltă PLDM, PD şi... PCRM! Adică două partide declarate pro-europene se vor aşeza alături de PCRM la masa majoritară. Iar PCRM, la fel ca în 2005, îşi va pune cenuşă în cap, în mintea lui Vladimir Voronin se va produce o altă „revoluţie oranj” care îl va face pro-european şi va deveni, astfel, eligibil pentru guvernare. E o coaliţie monstruoasă, complet împotriva naturii, dar care se va vinde cu următoarele „argumente”: este solidă, consistentă, poate asigura stabilitate pe termen lung; colectează peste 61 de mandate, deci va putea, peste doi ani şi jumătate, să aleagă preşedintele; va fi o coaliţie bazată de „ideea naţională” – „moldovenească”, nu alta! -, care va fi numitorul comun al acestei alianţe eclectice, iar statul R. Moldova va avea la baza guvernării sale, un element coagulat solid: Suntem moldoveni şi punctum.
S-a mai încercat asta, în 2005, iar rezultatul a fost morţi, răniţi şi copii torturaţi în 7 aprilie 2009. Problema cu acest „scenariu paşnic” este că ar conveni de minune Rusiei. De fapt, ar rezolva problema Rusiei care ar primi astfel garanţii că nimic spectaculos nu se va mai putea petrece din perspectiva scenariului euroatlantic. PCRM este Donbas-ul Moscovei în R. Moldova, adică ancora pe care Rusia o aruncă în R. Moldova pentru a o împiedica să plece spre Vest, aşa cum face cu regiunile separtiste în Ucraina. A aduce la guvernare comuniştii înseamnă că Rusia şi-a îndeplinit toate obiectivele.
În capcana „coaliţiei de unitate naională” ar putea cădea şi anumite cercuri occcidentale. Saturate de orice discuţie legată de extindere şi iritate de insistenţele, mai ales ale României, de a oferi garanţi de integrare R. Moldova, acestea ar fi dispuse să accepte o formul de „geopolitică negativă” în regiune asupra căreia ar cădea de acord şi Moscova. Nimeni, nici Estul nici Vestul, nu ar gestiona exclusiv R. Moldova, iar Chişinăul, prins în chingile acestei coaliţii, nu se va integra până la capăt nici în UE (despre NATO nici nu se mai pune problema, pentru că Partidul Liberal va fi scos din joc), dar nici în Uniunea Eurasiatică.
Suntem, deocamdată, în spaţiul ipotezelor şi a speculaţiilor. Dar fantoma „marii coaliţii” bântuie pe la Chişinău şi nimeni, în acest moment, nu o respinge ferm. În plus, speculaţiile găsesc un teren relativ propice din moment ce două din cele trei partide pro-europene de la Chişinău (PLDM, PD) au mai practicat o alianţă conjuncturală cu comuniştii pe termen scurt şi pentru interese proprii.
Europa nu poate repeta greşeala din 2005
Pe termen scurt, cea mai mare miză de politică externă a României ţine de alegerile parlamentare din stânga Prutului. Canibalizată de situaţia post-electorală din România, miza evoluţiilor de la Chişinău rămâne, însă, crucială. Ceea ce doreşte Bucureştiul în regiune este ca R. Moldova să nu urmeze în niciun fel scenariul ucrainean şi să păstreze şanse de aderare, într-un fel sau altul, la spaţiu euroatlantic. O serie de măsuri se cuvin luate până nu va fi prea târziu.
1. Autorităţile de la Chişinău trebuie să fie sprijinite politic, logistic sau mediatic, în perspectiva unor mişcări de stradă („contra-Maidan”) care contestă rezultatul votului democratic al cetăţenilor R. Moldova.
2. Pericolul „coaliţiei monstruoase” există. De aceea, pentru a garanta electoratului că votul pro-european nu va aduce comuniştii la guvernare, cele trei partide pro-europene trebuie să respingă orice posibilitate, fie ea şi teoretică, de a readuce la guvernare PCRM, după acel fatidic 7 aprilie. Atunci au murit oameni, s-a închis frontiera cu România, iar Chişinăul s-a izolat complet de restul Europei. Toate aceste lucruri făcute de către guvernarea PCRM.
3. Partidele pro-europene trebuie să fie conştiente că există riscul serios al unor contestaţii publice dacă îşi vor trăda electoratul pro-european. Dacă Alianţa pentru Integrare Europeană obţine majoritatea guvernamentală, dar partidele preferă să intre în alte combinaţii, nu doar UE se va simţi trădată, dar şi electoratul din R. Moldova, din România sau din diaspora. Riscul unor proteste este real. Cochetarea cu ideea „coaliţiei monstruoase” poate fi lebăda neagră care va răsturna toate calculele electorale. Exemplul României este viu!
4. O „monstruoasă coaliţie”, ar bloca, în realitate, toate eforturile de europenizare din R. Moldova făcute până acum de statele UE, inclusiv România. Un asemenea gest ar da apă la moară celor care spun că R. Moldova nu poate căpăta, nici măcar în Parteneriatul Estic, un tratament priovilegiat din moment ce, după cinci ani de guvernare pro-europeană, aduce la putere... Partidul Comuniştilor.
5. Parteneriatul Estic, a cărei singură speranţă mai rămâne acum doar o coaliţie pro-europeană la Chişinău, nu poate sfârşi atât de jalnic. El a început în mai 2009, când, concomitent, aproape, cu inaugurarea sa la Praga, Partidul Comuniştilor expulza amabasadorul României de la Chişinău, închidea graniţa cu România şi punea vize cetăţenilor europeni. Ar fi o ironie teribilă ca, la cinci ani de la inaugurarea Parteneriatului Estic, singurul stat cât de cât de succes al acestui format politic, să sfârşească prin a readuce la guvernare tocmai Partidul Comuniştilor.
6. La Bucureşti, momentul alegerilor prezidenţiale a trecut. România trebuie să dea mesaje ferme, clare, că opţiunea europeană nu poate fi maculată. În 2005, oficialii români au girat „revoluţia oranj” din capul preşedintelui Voronin şi au binecuvântat (alături de preşedinţii Ucrainei şi ai Georgiei) asumarea opţiunii „europene” de către comunişti. Nu au trecut nici doi ani de zile şi au început să regret public acel gest. România şi preşedintele ei nu mai pot face aceeaşi greşeală şi a doua oară. A tolera sau a gira o „coaliţie monstruoasă” înseamnă a te decredibiliza complet ca actor de politică externă. În acel moment, dinspre Estul Europei, se va auzi un enorm hohot de râs...
Dan Dungaciu
Se încarcă comentariile...
