România, somată să scoată bani pentru romi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Romi în Franţa
Romi în Franţa

Ministrul german de Interne, Hans-Peter Friedrich, acuză România şi Bulgaria de incapacitatea finanţării programelor de integrare socială a romilor, prin fondurile europene alocate de Bruxelles în acest sens, fapt ce intensifică imigraţia.

Oficialul de la Berlin consideră problema minorităţii rome este responsabilitatea celor două state vecine, care au aderat la UE în 2007 şi a cerut Comisiei Europene să ia măsuri în acest sens.

Ultimele săptămâni au fost marcate de remarcile dure ale înalţilor oficiali francezi, în special prin vocea ministrului de Interne, Manuel Valls, care cereau ca României şi Bulgariei să nu li se permită aderarea la spaţiul de liberă circulaţiei, din cauza imigranţilor romi aflaţi în Franţa. Vicepreşedintele Comisiei Europene, Viviane Reding,  a criticat puternic motivaţia cu tentă xenofobă a Franţei, apreciind că integrarea în spaţiul Schengen nu poate fi condiţionată de acest aspect.

Germania menţinuse o poziţiei neutră, considerând că dacă România îndeplineşte cerinţele tehnice cerute pentru aderarea la Schengen şi raportul MCV va fi pozitiv, nu poate exista niciun alt motiv legal care să impiedice semnarea Acordului.  

Reacţia ministrului german apare după ce un tribunal german a decis că o familie de imigranţi români are dreptul la ajutor social din fondurile publice denumite „Hartz IV“. Friedrich consideră că verdictul va reprezenta un motiv de creştere a fluxului migrator către Germania, din ţările sărace ale Europei.

„Condiţiile de trai şi nivelul veniturilor medii diferă foarte mult în ţările Europei. Dacă decizia tribunalului va fi definitivă, ea va reprezenta un motiv de creştere a imigraţiei către Germania”

            Hans-Peter Friedrich, ministrul german de Interne

Soluţia lui Friedrich este ca România şi Bulgaria să fie obligate să plătească pentru îmbunătăţirea condiţiilor de trai ale minorităţii rome în aceste state. Potrivit ministrului german, din fondurile europene ar trebui ameliorate sistemele de asistenţă socială cu precădere pentru comunitatea romă.

Verdict controversat

Imigranţii şomeri nu au dreptul la asistenţă socială din partea statului german. Un tribunal din Renania de Nord-Vestfalia a decis însă că o familie din România trebuie să primească totuşi aceşti bani din sistemul denumit Hartz IV. La momentul la care familia română, formată din părinţi şi doi copii, a depus cererea de asistenţă socială, membrii săi îşi căutau o slujbă de un an de zile. De atunci şi până în noiembrie 2011, cei patru au trăit din alocaţiile pentru copii şi din vânzarea pe stradă a revistei editate de organizaţiile pentru protecţia persoanelor fără adăpost.

Agenţia pentru ocuparea forţei de muncă a respins cererea în anul 2010. Dar tribunalul social al landului a fost de altă părere şi a acordat pentru prima dată beneficii din fondurile Hartz IV unor imigranţi români care nu şi-au găsit de lucru. În verdictul pronunţat de instanţă se arată că „imigranţi din UE, care rămân pe teritoriul Germaniei după o perioadă de căutare de muncă ce se dovedeşte fără speranţă din raţiuni obiective” au dreptul la asigurarea acestui venit minim. La nivel federal, verdictul ar putea schimba veniturile a 130.000 de oameni.

Reacţia Ministerului de Interne român

Ministerul român de Interne s-a aratat susprins de declaraţiile oficialului german, afirmând într-un comunicat, că România îndeplineşte toate condiţiile tehnice şi juridice pentru a adera la spaţiul Schengen, iar o eventuală decizie a statelor membre nu trebuie legată de problematica romă.

Bruxelles-ul îl contrazice pe Friedrich

Un raport al Comisiei Europene (CE) care urmează să fie publicat respinge opinia autorităţilor germane potrivit cărora imigranţi români şi bulgari profită de sistemul ajutoarelor sociale germane, scrie Deutsche Welle online, precizând că a avut acces la acest studiu.

Imigranţii din Uniunea Europeană nu reprezintă o povară pentru programele bunăstării ţărilor care îi găzduiesc, se arată în acest raport, pe care Deutsche Welle precizează că l-a consultat înainte de publicare.

Potrivit studiului, aceşti nou-veniţi sunt, de fapt, mult mai calificaţi decât „populaţia generală" a ţărilor gazdă, iar multe dintre aceste ţări îi ajută să găsească rapid un loc de muncă, imigranţii devenind astfel contributori la fondurile respective.

Studiul Comisiei îl contrazice pe ministrul german de Interne Hans-Peter Friedrich, care a avertizat săptămâna trecută că un „val de imigranţi loviţi de sărăcie" din România şi Bulgaria se îndreaptă spre Germania şi că aceştia vizează să obţină acces la fondurile bunăstării sociale.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite