Reacțiile europarlamentarilor români implicați în dosarul Huawei Gate. „Nicăieri nu apare în cuprinsul scrisorii vreo referire la Huawei sau China”
0Trei europarlamentari români se numără printre semnatarii unei scrisori prin care se cerea modificarea legislației restrictive care îngreuna accesul companiei Huawei la rețelele 5G europeane. Procuratura belgiană anchetează un dosar privind mituirea unor europarlamentari de compania chineză.

O sută de ofițeri ai poliției judiciare, conduși de anchetatori ai Biroului Central pentru Combaterea Corupției (OCRC), au vizitat, la final de săptămână, domiciliile și birourile mai multor lobbyiști care au lucrat sau lucrează încă pentru firma Huawei, în cadrul unui dosar deschis pentru acuzațiile de „corupție”, „fals și uz de fals”, „spălare de bani” și „organizație criminală”, potrivit Le Soir.
În dosar au fost implicați și câteva zeci de europarlamentari foști și actuali. Printre aceștia s-ar afla și europarlamentarii Daniel Buda, Cristian Bușoi și Tudor Ciuhodaru.
Cei trei ar fi semnat în 2021 o scrisoare de susținere pentru compania chineză, potrivit publicației Follow the Money. E vorba despre o scrisoare prin care opt europarlamentari, inclusiv cei trei români, cereau Comisiei Europene să modifice legislația extrem de restrictivă care îngreuna accesul Huawei la rețelele de telecomunicații 5G din UE. Autorul scrisorii ar fi Fulvio Martusciello, de la EPP Italia.
Această scrisoare a venit pe fondului unui demers făcut în ianuarie 2020 de autoritățile europene. Vicepreședinta Comisiei Europene, Margrethe Vestager, și comisarul pentru piața internă Thierry Breton au declarat că statele membre au convenit să ia măsuri pentru a exclude furnizorii „cu risc ridicat” din rețelele lor 5G. Cu toate că s-a precizat că acțiunea nu „vizează nicio țară sau companie specifică”, de fapt, s-a înțeles la toate nivelurile faptul că era vorba despre eliminarea companiei Huawei din rețelele 5G, având în vedere acuzațiile de spionaj pentru guvernul Chinei.

Buda: „Nu am avut niciodată vreo legătură, întâlnire sau contact cu autorități, lobbyiști, reprezentanți chinezi”
„Adevărul” a încercat să ia legătura cu cei trei europarlamentari.
Europarlamentarul liberal Daniel Buda a precizat pentru „Adevărul”:
„1. Nu am avut niciodată vreo legătură, întâlnire sau contact cu autorități, lobbyiști, reprezentanți chinezi sau orice alte persoane asociate cu acest subiect.
2. Scrisoarea la care faci referire a fost primită de la europarlamentarul Martusciello pentru a fi semnată, ceea ce reprezintă o practică obișnuită în Parlamentul European. Menționez ca nicăieri nu apare în cuprinsul scrisorii vreo referire la Huawei sau China.”
Buda a precizat că a semnat scrisoare având în vedere referințele la necesitatea accesului la internet de bandă largă în zonele rurale:
„În ceea ce privește acordul meu asupra scrisorii, trebuie să subliniez că mi-a fost adusă în atenție printr-un rezumat “summa summarum” pregătit de echipa mea, care m-a informat că și alți membri ai Comisiei AGRI au semnat-o.
În mod cert, acordul meu față de această scrisoare a fost dat având în vedere referințele la necesitatea accesului la internet de bandă largă în zonele rurale. Fermierii se confruntă cu dificultăți majore în procesul de digitalizare din cauza lipsei conectivității la internet. De fapt, în timpul dezbaterilor din Comisia pentru Agricultură pe tema revitalizării zonelor rurale, principala condiție evidențiată a fost accesul la internet.”
Europarlamentarul liberal a arătat că „mecanismele tehnice și metodele de implementare ale acestei dezvoltări depășesc aria mea de expertiză. Singurul aspect pe care îl cunosc este că Comisia Europeană a alocat fonduri pentru dezvoltarea internetului în toate regiunile sale, iar instituțiile europene își manifestă și astăzi o preocupare continuă legată de internet, deoarece nu poți vorbi nici de zone rurale, nici de medicina de calitate, nici învățământ de calitate în lipsa accesului la internet.”
El a subliniat că acordul să nu a vizat ajutarea unei companii străine:
„Ceea ce este cert este că orice acord din partea mea s-a referit strict la dezvoltarea infrastructurii digitale în zonele rurale, fără nicio influență externă sau internă. În toate demersurile mele, am acționat întotdeauna – și voi continua să acționez – cu bună-credință, pentru a sprijini activitatea fermierilor, respectând cu strictețe toate obligațiile legale și morale.”

Bușoi: „cu siguranță, NU am semnat”
Liberalul Cristian Bușoi a precizat că nu a semnat în niciun fel scrisoarea europarlamentarului Fulvio Matrusciello, care pare inițiatorul demersului scrisorii de lobby pentru Huawei.
„Pentru corecta informare a publicului, în legătură cu informațiile care au apărut în legătură cu o scrisoare trimisă în 2021 către Comisia Europeană, fac următoarea precizare: Din verificările e-mailului oficial de la Parlamentul European și cu foștii mei asistenți, nu am găsit nicio corespondență cu domnul Fulvio Matrusciello, care pare inițiatorul demersului scrisorii de lobby pentru Huawei, sau cu altcineva pe tema acestei scrisori”, a explicat acesta.
El susține poziția României de a avea o tehnologie 5G fără breșe de securitate:
„Cu siguranță, NU am semnat nici electronic, nici olograf această scrisoare și nu îmi aduc aminte ca fostul meu coleg, eurodeputatul Matrusciello, să îmi fi cerut un acord verbal pentru această scrisoare. Poziția mea în toate discuțiile oficiale și neoficiale a fost de a susține poziția României în a avea o tehnologie 3, 4 și 5 G fără breșe de securitate.”
Fostul europarlamentar social-democrat în momentul trimiterii scrisorii incriminate (acum membru AUR), Tudor Ciuhodaru nu a răspuns solicitării „Adevărul”.
Dosarul Huawei
Poliția federală belgiană a efectuat raiduri în primele ore ale zilei de joi, în cadrul unei anchete de corupție care vizează Parlamentul European.
„Putem confirma că avem o investigație în desfășurare privind acuzații preliminare de corupție activă, falsificare de documente și spălare de bani în cadrul Parlamentului European”, a declarat un purtător de cuvânt al Parchetului belgian, potrivit Politico.
Poliția a efectuat percheziții în 21 de locații din Bruxelles, Flandra, Wallonia și Portugalia, a adăugat purtătorul de cuvânt. Mai multe persoane au fost arestate.
Nume de cod: „Generația”
O sută de ofițeri ai poliției judiciare, conduși de anchetatori ai Biroului Central pentru Combaterea Corupției (OCRC), au vizitat domiciliile și birourile mai multor lobbyiști care au lucrat sau lucrează încă pentru firma Huawei, în cadrul unui dosar deschis pentru acuzațiile de „corupție”, „fals și uz de fals”, „spălare de bani” și „organizație criminală”, potrivit Le Soir.
Mai mulți lobbyiști au fost reținuți pentru a fi audiați și, eventual, pentru a fi prezentați mai târziu în fața judecătorului de instrucție. Potrivit informațiilor, ținta principală a acțiunii judiciare de dimineață este Valerio Ottati. Lobbyistul nu a fost disponibil imediat pentru comentarii.
Cadouri și transferuri către deputați
Ottati, în vârstă de 41 de ani, este directorul afacerilor publice al biroului Huawei la Uniunea Europeană din 2019. Născut în Woluwe-Saint-Pierre, el a fost anterior asistent parlamentar pentru doi deputați italieni – unul din PPE (dreapta) și unul din S&D (social-democrați) – timp de 10 ani. „Nu era deloc un tehnician. Fusese angajat pentru relațiile sale”, a spus o sursă anonimă pentru Follow The Money. „El organiza multe întâlniri cu eurodeputați și putea invita oameni la evenimente.”
Parchetul federal suspectează acum că „invitațiile la evenimente” erau doar partea legală a operațiunilor de lobby inițiate de angajatul Huawei și posibilii săi complici. Potrivit informațiilor din Le Soir și partenerii săi – și spre deosebire de Qatargate, care implica valize de bani –, presupusa corupție ar fi avut loc în acest caz prin cadouri de valoare (inclusiv telefoane Huawei), bilete la meciuri de fotbal (Huawei deține, de exemplu, o lojă privată la Lotto Park, stadionul echipei RSC Anderlecht) sau transferuri de câteva mii de euro.
Conform codului de conduită al eurodeputaților, orice bun oferit de o terță parte cu o valoare mai mare de 150 de euro trebuie declarat și înregistrat public în registrul cadourilor.
„Corupția ar fi avut loc regulat și foarte discret din 2021 până în prezent, sub acoperirea lobby-ului comercial și sub diferite forme, precum remunerarea pozițiilor politice sau cadouri excesive, cum ar fi cheltuieli pentru mese, călătorii, sau invitații la meciuri de fotbal”, confirmă parchetul federal, fără a menționa numele Huawei.
Potrivit presei internaționale, transferuri către unii eurodeputați au fost realizate printr-o companie portugheză. O locație a fost de altfel percheziționată de polițiști portughezi joi dimineață.
„Beneficiile legate de presupusa corupție ar putea fi amestecate în fluxuri financiare asociate cu acoperirea cheltuielilor de conferințe, plătite unor intermediari, în scopul de a ascunde caracterul lor ilegal sau de a permite autorilor să evite consecințele acțiunilor lor. Din acest punct de vedere, ancheta se concentrează, de asemenea, pe identificarea elementelor de spălare a banilor, dacă este cazul”, adaugă parchetul federal.