Prințesa moștenitoare a Norvegiei, Mette-Marit, are nevoie de un transplant de plămâni

0
0
Publicat:

Prințesa moștenitoare Mette-Marit a Norvegiei urmează să fie supusă unui transplant de plămâni în urma deteriorării stării sale de sănătate în ultimele luni, a anunțat vineri Casa Regală.

Prințesa Mette-Marit FOTO: Instagram Casa Regală a Norvegiei
Prințesa Mette-Marit FOTO: Instagram Casa Regală a Norvegiei

Soția în vârstă de 52 de ani a prințului moștenitor Haakon, succesorul la tronul Norvegiei, a fost diagnosticată în 2018 cu fibroză pulmonară, o boală cronică ce provoacă cicatrici în plămâni și duce la reducerea capacității de absorbție a oxigenului, scrie CNN.

"În această toamnă, au fost efectuate mai multe teste care arată o evoluție negativă clară a stării de sănătate a prințesei moștenitoare", a precizat palatul într-un comunicat.

Nu s-a decis încă când va fi plasată Mette-Marit pe lista de așteptare pentru transplant, a adăugat acesta.

"Ne apropiem de momentul în care trebuie efectuat un transplant pulmonar și facem pregătirile necesare pentru ca acest lucru să fie posibil atunci când va sosi acel moment", a declarat profesorul Are Martin Holm de la unitatea de pneumologie a Spitalului Universitar din Oslo, în aceeași declarație.

În 2024, prinţesa a reluat tratamentul pentru fibroză pulmonară, după ce boala i-a reapărut. 

Europa

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite