Preşedintele bulgar, ameninţat cu suspendarea

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Două partide de dreapta intenţionează să iniţieze o procedură de suspendare a preşedintelui bulgar, Gheorghi Pârvanov, scrie presa bulgară.

Conflictul dintre preşedinte şi Guvern a intrat într-o nouă fază după ce doi dintre aliaţii partidului Cetăţeni pentru Dezvoltarea Europeană a Bulgariei (GERB) - formaţiunile Democraţi pentru o Bulgarie Puternică (DSB) şi Ataka - au anunţat că vor propune demiterea şefului statului. Ţvetan Ţvetanov, preşedintele partidului la putere, a spus că această opţiune va fi discutată şi de GERB.

Atacul împotriva preşedintelui a intervenit după ce acesta a refuzat să semneze un decret pentru demiterea ambasadorilor Bulgariei în Statele Unite şi în Turcia propusă de Executiv, care îi acuză pe diplomaţi de o serie de nereguli la secţiile de vot deschise în cele două ţări pentru alegerile legislative din iulie.

Pe lângă aceasta, duminică, Pârvanov a sărit în apărarea fostului premier Serghei Stanişev, declarând că acesta este pe cale să fie condamnat doar pentru chestiuni minore, în timp ce nu se face nimic împotriva liderilor mafiei. Reprezentanţi ai DSB au amintit că unul dintre rapoartele serviciilor de informare pentru dispariţia cărora este acuzat Serghei Stanişev este consacrat afacerii „Petrol contra hrană“.

Conform unor dezvăluiri, prin acest program, în 2004, conducerea Partidului Socialist Bulgar, al cărui lider era pe atunci Pârvanov, a realizat o serie de afaceri profitabile cu regimul lui Saddam Hussein. 

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite