Video O femeie din Germania a devenit prima persoană în scaun cu rotile care a ajuns în spațiu: „Nu trebuie să renunți niciodată la visurile tale”
0O femeie de 33 de ani din Germania a devenit prima persoană aflată în scaun cu rotile care a ajuns în spațiu. Ea a participat la un zbor organizat de compania Blue Origin, fondată de miliardarul Jeff Bezos.

De meserie ingineră, Michaela Benthaus a pornit sâmbătă într-o călătorie istorică cu racheta New Shepard, alături de alți cinci pasageri. Ea și-a lăsat scaunul cu rotile la sol pentru a admira Pământul de la mare altitudine, într-un zbor care a durat aproximativ 10 minute, relatează NBC News.
Rănită grav într-un accident de mountain bike în urmă cu șapte ani, Michaela Benthaus a fost lansată din vestul Texasului, fiind însoțită de Hans Koenigsmann, fost director SpaceX, care a contribuit la organizarea misiunii și a sponsorizat-o alături de Blue Origin. Costul biletelor nu a fost făcut public.
Femeia a declarat că experiența a fost una copleșitoare. „Am râs tot drumul și am încercat să mă întorc peste cap în spațiu. A fost cea mai tare experiență”, a spus ea.
Potrivit companiei, zborul a necesitat doar ajustări minore pentru a se adapta nevoilor pasagerei. Capsula autonomă New Shepard a fost proiectată încă de la început cu elemente de accesibilitate, ceea ce o face mai ușor de utilizat de persoane cu dizabilități, a explicat un inginer Blue Origin implicat în pregătirea echipajului.
Pentru Michaela, compania a instalat o placă de transfer care să permită deplasarea între trapă și scaunul cu rotile, iar după aterizare, echipa de recuperare a întins un covor pe sol pentru a-i oferi acces imediat la scaun. La rampa de lansare era deja montat un lift care urcă până la capsula aflată în vârful rachetei.
În trecut, Michaela a participat la un zbor parabolic cu avionul, în 2022, în Houston, iar mai târziu a participat la o misiune spațială simulată de două săptămâni în Polonia. În prezent, ea este participantă la un program de stagiu pentru absolvenți al Agenției Spațiale Europene, în Țările de Jos.
„Nu m-am gândit niciodată că zborul spaţial ar fi o opţiune reală pentru mine, deoarece, chiar şi pentru o persoană extrem de sănătoasă, este o competiţie foarte dură”, declara Benthaus înainte de zbor.
După accident, speranțele ei păreau spulberate: „Nu există niciun precedent de persoane cu dizabilităţi care să fi zburat în spaţiu”. Misiunea a fost una privată, fără implicarea Agenției Spațiale Europene.
Din cauza leziunii la măduva spinării, Michaela nu poate merge deloc, motiv pentru care Hans Koenigsmann a fost desemnat ajutorul ei. El și Jake Mills, inginer, au ajutat-o să iasă din capsulă și să coboare treptele după aterizare.
„Nu trebuie să renunți niciodată la visurile tale”, a spus Benthaus.
Zborul a dus la 86 numărul total al persoanelor care au ajuns în spațiu cu Blue Origin. Compania a fost fondată în anul 2000 de Jeff Bezos și a efectuat primul zbor spațial cu pasageri în 2021, dezvoltând în prezent proiecte pentru misiuni orbitale și pentru viitoare aselenizări.























































