Marea Britanie: Regina Elisabeta a II-a şi Prinţul Philip sărbătoresc nunta de platină

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Regina Elisabeta a II-a şi Prinţul Philip sărbătoresc a 70-a aniversare a nunţii lor, devenind primul cuplu regal care îşi celebrează nunta de platină.

Acesta este un nou record pentru regină, decana de vârstă a monarhilor lumii. A urcat pe tron în 1952 la vârsta de 25 de ani, iar în acest an a sărbătorit jubileul de safir (65 de ani de domnie). Ducele de Edinburgh, la rândul său, deţine recordul de longevitate al consorţilor suveranilor din Regatul Unit, deţinută anterior de regina Charlotte, soţia lui George III.

Cuplul îşi sărbătoreşte nunta de platină cu familia la Castelul Windsor, iar clopotele din Westminster Abbey, unde s-au căsătorit la 20 noiembrie 1947, vor bate pentru a le aduce un omagiu.

La momentul căsătoriei, Principesa Elisabeta avea 21 de ani, iar mirele, locotenentul Philip Mountbatten, avea 26 de ani.

Cei doi s-au cunoscut la nunta principesei Marina a Greciei şi Danemarcei cu principele George, Duce de Kent, în 1934.

După o a treia întâlnire, în iulie 1939, viitoarea regină, care avea vârsta de 13 ani, s-ar fi îndrăgostit de Philip şi au început să ţină o corespondenţă.

Elisabeta şi Philip s-au logodit în secret în 1946, iar regele George VI a ordonat ca orice angajament formal să fie amânat până ce fiica lui urma să împlinească 21 de ani, în aprilie 1947.

Logodna lor a fost anunţată oficial pe 9 iulie 1947.

Slujba de cununie a prinţesei Elisabeta a Marii Britanii cu prinţul Philip a avut loc pe 20 noiembrie 1947, în Abaţia Westminster, la Londra. Regina a avut opt domnişoare de onoare, între care sora ei prinţesa Margaret. Două mii de persoane au fost invitate la nuntă, iar între cei prezenţi la ceremonie s-au aflat regele Mihai şi mama lui, regina Elena.

Elizabeth a fost al zecelea membru al familiei regale britanice care s-a căsătorit la Westminster Abbey.

Prinţul Philip a fost numit Duce de Edinburgh, Earl of Merioneth şi Baron Greenwich of Greenwich, în dimineaţa zilei în care a avut loc nunta. 

Ceremonia a fost înregistrată şi transmisă de BBC Radio, pentru aproximativ 200 de milioane de oameni din întreaga lume.

Rochia de mireasă a fost creată de Sir Norman Hartnell, care a transmis mai multe variante. Elizabeth a ales modelul în luna august, cu doar trei luni înainte de căsătorie. El a fost inspirat, potrivit creatorului, de tabloul „Primavera” al lui Botticelli.

 Din cauza măsurilor economice luate după încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial, prinţesa Elizabeth a fost nevoită să folosească cupoane de raţie pentru haine pentru a plăti rochia. Sute de oameni din Marea Britanie i-au trimis prinţesei cupoane pentru a o ajuta, însă acestea au fost returnate pentru că ar fi fost ilegal să le folosească.

După nuntă, rochia a fost expusă la St James's Palace şi a fost apoi dusă în diverse locuri din Marea Britanie pentru a fi admirată.

Recepţia pentru nuntă a fost ţinută la Ball-Supper Room din Palatul Buckingham. Tortul oficial, realizat de McVitie & Price din ingrediente aduse din diverse colţuri ale lumii, a avut o înălţime de 2,7 metri şi a fost dispus în patru etaje.

Cuplul a primit peste 2.500 de cadouri din întreaga lume şi aproximativ 10.000 de telegrame de felicitare.

Mahatma Gandhi a trimis o bucată de bumbac pe care a ţesut cuvintele „Jai Hind" (Victory for India).

De asemenea, cadourile au fost expuse la St James's Palace, pentru ca oamenii să le poată vedea.

Cuplul a petrecut luna de miere la Broadlands, în Hampshire, la casa unchiului principelui Philip, Earl Mountbatten, şi la Birkhall, în Balmoral.

 Fotografii oficiale cu ocazia nunţii de platină

Cu ocazia evenimentului, Palatul Buckingham a dezvăluit două fotografii ale cuplului, făcute la începutul lunii noiembrie, în camera de zi albă a Castelului Windsor de către fotograful britanic Matt Holyoak.

Fotografia portret o înfăţişează pe regină îmbrăcată în aceeaşi rochie pe care a purtat-o la slujba de la Westminster Abbey cu ocazia aniversării nunţii de diamant.

Regina poartă şi o broşă din aur în formă de scarabeu, cu rubine şi diamante, pe care a primit-o în dar de la prinţul Philip, în 1966.

Regina Elisabeta şi prinţul Philip deţin recordul celei mai longevive căsătorii regale, iar fotografia dată publicităţii sâmbătă îi înfăţişează încadraţi de portretele regelui George al III-lea şi cel al reginei Charlotte, pictate de Thomas Gainsborough în 1781, care au fost căsătoriţi timp de 57 de ani, cea de-a doua cea mai longevivă căsătorie regală. 

Poşta britanică a lansat, de asemenea, o serie de şase timbre alb-negru care înfăţişează cuplul regal în timpul nunţii şi luna de miere.

 Regina Elisabeta a II-a şi Principele Philip sunt primul cuplu regal care celebrează 70 de ani de mariaj. Cei doi au patru copii - Charles, Prinţ de Wales, născut în 1948; principesa Anne, născută în 1950; Andrew, Duce de York, născut în 1960, şi Edward, Earl of Wessex, născut în 1964.

Christopher Warwick, biograf regal spune că  „Nunta de platină e, fără îndoială, un moment extrem de important în viaţa reginei şi a prinţului Philip, dar şi în istoria regală, fiindcă niciun alt cuplu regal de până acum nu a ajuns să sărbătorească şapte decenii de căsnicie.”

Au împreună patru copii, opt nepoţi şi cinci strănepoţi. Şi-au construit o relaţie în care prinţesa, ajunsă regină, a avut în soţul ei cel mai de încredere confident.

Relaţia lor a înflorit pornind de la numeroasele pasiuni comune. “Amândoi iubesc sportul, iubesc caii, iar asta îi uneşte. Nu mai spunem de familie. Amândoi preţuiesc familia, mai ales regina, iar asta uneşte un cuplu“, mai spune Christopher Warwick.”

De-a lungul timpului, regina şi prinţul Philip şi-au respectat obligatiile regale cu energie şi zâmbet pe buze. Însă ducele de Edinburgh a renunţat din aceasta vară la îndatoririle publice. Iar regina a lăsat o parte dintre ele în seama prinţului Charles.

Mesaje de felicitare

Prinţul Charles, fiul acestuia, prinţul William, şi premierul Marii Britanii, Theresa May, s-au aflat printre cei care au felicitat cuplul regal britanic care a aniversat, ieri, 70 de ani de căsnicie.

Moştenitorul coroanei britanice, prinţul Charles, şi prinţul William, al doilea în ordinea succesiunii la tron, i-au felicitat pe regina Elisabeta a II-a şi pe prinţul consort Philip prin mesaje pe Twitter. 

„Şi-au pus vieţile în slujba Marii Britanii şi Commonwealth-ului — le doresc tot ce poate fi mai bun în această ocazie special“, a scris prim-ministrul Theresa May tot pe Twitter.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite