LIVE TEXT | Război în Ucraina. Explozii raportate pe Podul Crimeei: doi morți. Orban continuă „războiul” de la distanță cu Ucraina

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mai multe explozii au vizat în noaptea de duminică spre luni Podul Crimeei, scrie presa ucraineană, în timp ce autoritățile instalate de Moscova în peninsula de la Marea Neagră au oprit traficul feroviar pe pod din cauza unei „situații de urgență”. Trupele ucrainene ar fi eliberat încă șapte kilometri pătrați în direcția Bahmut.

Război în Ucraina FOTO Profimedia
Război în Ucraina FOTO Profimedia

UPDATE Podul Crimeei, simbol detestat al ocupației ruse. Poziția și valoarea sa strategică, un punct vulnerabil pentru Moscova VIDEO

Oficialii ucraineni își mențin politica de până acum referitor la atacurile efectuate în adâncimea teritoriului rus sau anexat de Rusia, oferind declarații ambigue, notează BBC.

În ceea ce privește cel mai recent atac, din noaptea de duminică spre luni, acesta ar fi avut loc cu drone maritime și ar fi fost lansat de ucraineni.

Ultima lovitură asupra acestui pod cu o mare semnificație strategică și simbolică pentru Rusia a avut loc în octombrie anul trecut și a produs avarii însemnate. Exploziile de duminică noaptea nu ar fi afectat infrastructura feroviară, ci doar pe cea rutieră. Detalii aici

UPDATE Un avion rusesc de atac s-a prăbușit în Marea Azov: Pilotul, adus la țărm în stare gravă

Un avion de atac de tip Su-25 s-a prăbuşit luni în Marea Azov, în apropiere de oraşul Eisk, dar pilotul a reuşit să se catapulteze, relatează Reuters.

Primele informaţii disponibile public relevă că a fost vorba de o defecţiune tehnică.

Înregistrări video neverificate care circulă pe reţele de socializare par să arate o paraşută care coboară în apropierea unei plaje din Eisk, situat la Marea Azov, în regiunea Krasnodar, în sud-vestul Rusiei. Detalii aici

UPDATE Tătarii din Crimeea, pregătiți să pună mâna pe arme: Suntem „adânc infiltrați” în spatele liniilor rusești

Ateș, o grupare de gherilă condusă de tătarii din Crimeea, se declară pregătită să pună mâna pe arme pentru a-și elibera peninsula de sub ocupația rusească

Ateș, care înseamnă „foc” pentru tătarii din Crimeea, a fost înființată în septembrie anul trecut pentru a ajuta armata ucraineană din spatele liniilor inamice. În zece luni de rezistență, gruparea a revendicat aruncarea în aer a unor puncte de control, asasinarea unor ofițeri ruși, incendierea unor barăci și furnizarea de informații sensibile serviciilor secrete ucrainene. De asemenea, a lansat avertismente asupra unor planuri subversive ale rușilor, cel mai recent fiind legat de plasarea unor mine în combinatul chimic din Armiansk, în nordul Crimeei.

Acum liderul acestei grupări de gherilă, Mustafa Djemilev (79 de ani), afirmă că tinerii aflați sub comanda sa sunt pregătiți să treacă la nivelul următor, și anume să pună mâna pe arme pentru a elibera Crimeea, relatează cotidianul britanic „The Guardian”. Detalii aici

UPDATE Medvedev, după atacul asupra podului Kerci: conducerea de vârf a „formaţiunilor teroriste” trebuie distrusă

Fostul preşedinte rus Dmitri Medvedev a declarat luni că Rusia trebuie să distrugă ceea ce a numit conducerea de vârf a „formaţiunilor teroriste” după atacul din noaptea de duminică spre luni asupra podului Kerci din Crimeea, relatează Reuters, preluată de Agerpres. Detalii aici

UPDATE Principalul obstacol în calea contraofensivei ucrainene. Unitățile au lăsat în urmă tancurile occidentale și avansează pe jos

La mai bine de o lună de la startul contraofensivei, comandanții și soldații ucraineni din prima linie pun ritmul lent al avansului, îndeosebi în sudul Ucrainei, pe seama unui singur factor major: câmpurile dense de mine. În plus, rușii vizează din aer și cu artilerie echipamentele occidentale de deminare astfel că echipe restrânse de geniști sunt nevoite să le extragă manual.

Din plastic sau din metal și de mărimi diferite acestea alcătuiesc o rețea densă și adâncă de capcane explozive care oferă un element ridicat de pericol și neprevăzut pentru trupele ucrainene. Tancurile sunt vulnerabile în câmp deschis, la fel și echipamentele de deminare din care ucrainenii au puține și pe care încearcă să le economisească. Detalii aici

UPDATE Rusia anunță încetarea acordului pentru cerealele ucrainene

Rusia nu mai participă la acordul de export al cerealelor prin Marea Neagră, a anunţat luni Kremlinul, conform agenţiei de presă Reuters.

Înţelegerea mediată în urmă cu un an de ONU şi Turcia permitea Ucrainei să exporte cereale pe cale maritimă, prin porturile din sud, după o perioadă de la începutul războiului în care Rusia impusese o blocadă.

Acordul a fost prelungit de mai multe ori şi urma să expire luni. Moscova susţinea de câteva luni că nu mai sunt îndeplinite condiţiile pentru o nouă prelungire. Detalii aici

UPDATE MAE rus acuză Marea Britanie şi SUA de atacul asupra podului Kerci: „Sunt responsabile pentru o structură teroristă de stat”

Ministerul de Externe rus a acuzat luni Ucraina de comiterea unui atac asupra podului Kerci, care leagă Crimeea - peninsulă ucraineană anexată ilegal de Moscova în 2014 - de Rusia, cu implicarea Washingtonului şi a Londrei.

„Atacul de astăzi asupra podului din Crimeea a fost comis de regimul de la Kiev. Acest regim este terorist şi are toate caracteristicile unei grupări internaţionale de criminalitate organizată”, a declarat purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei ruse, Maria Zaharova. Detalii aici

UPDATE Convingerile lui Zelenski la 33 de ani de la adoptarea Declarației privind suveranitatea Ucrainei

Preşedintele Volodimir Zelenski a evidenţiat duminică forţa ţării sale de a se opune invaziei militare ruse, la 33 de ani de la adoptarea Declaraţiei privind suveranitatea Ucrainei.

„Ţara noastră nu va renunţa niciodată la suveranitate. Acest lucru este deja clar pentru toată lumea”, a dat asigurări şeful statului ucrainean într-un mesaj video.

Zelenski le-a mulţumit încă o dată militarilor ucraineni care luptă pentru libertatea şi independenţa țării lor în faţa terorii ruse, relatează DPA, potrivit Agerpres.

La 16 iulie 1990, Parlamentul Ucrainei a adoptat o declaraţie cu privire la independenţa republicii, care pe atunci făcea parte din Uniunea Sovietică. Potrivit documentului, Ucraina trebuie să aibă propria armată şi propria bancă centrală, dar să fie nealiniată şi să nu posede arme nucleare, precizează DPA. Detalii aici

UPDATE Momentul în care Podul Crimeei este atacat. Cum arată după explozii. Ucraina acuză o provocare din partea rușilor

Au apărut primele imagini care ar fi surprins momentul exploziilor de pe podul Crimeei. Publicația bielorusă Nexta a publicat pe Twitter un videoclip preluat din surse ruse. Detalii aici

UPDATE Austria, „portavionul” agenților ruși. „Este într-adevăr Vestul Sălbatic”

Viena a devenit din nou capitala spionajului în Europa după invadarea Ucrainei de către Rusia, iar Guvernul Austriei pare să nu se grăbească să schimbe asta, scrie „Financial Times”. Detalii aici

UPDATE Trupele ucrainene au eliberat 7 kilometri pătrați în direcția orașului ocupat Bahmut

Forţele ucrainene au eliberat săptămâna trecută un teritoriu de aproximativ 7 kilometri pătraţi în direcţia oraşului Bahmut, din estul Ucrainei, care fusese capturat de armata rusă în luna mai, transmite Reuters. Detalii aici

UPDATE Circulaţie întreruptă pe „Podul lui Putin” din Crimeea: multiple explozii raportate. Doi morți și un rănit | VIDEO

Traficul a fost oprit pe Podul Crimeii, construit de Rusia, din cauza unei situații „de urgență”, a declarat în noaptea de duminică spre luni guvernatorul rus al peninsulei anexate Crimeea, în timp ce presa ucraineană a raportat explozii pe pod, relatează Reuters. Un copil ar fi fost rănit în urma situației, anunță agenția de presă rusă Tass. Detalii aici

UPDATE Putin îi ironizează pe liderii europeni pentru „dependența” de SUA. „Dacă li se spune mâine: Am decis să vă spânzurăm...”

Televiziunea de stat rusă a prezentat duminică, 16 iunie, o înregistrare în care preşedintele rus Vladimir Putin îi ironizează pe politicienii europeni, pe care îi descrie drept total dependenţi de SUA. Detalii aici

UPDATE Bombardarea Insulei Șerpilor de către forțele ruse a avut un scop simbolic fără să aducă un beneficiu militar Federației Ruse

Purtătorul de cuvânt al Armatei de Voluntari „Sud”, Serhii Bratciuk, a declarat că bombardarea Insulei Șerpilor nu a avut o motivație militară, „rușii nu puteau obține niciun efect militar din bombardarea Insulei Șerpilor, dar au făcut-o pentru a-și arăta prezența”, a spus el, scrie agenția Unian. 

Cu doar câteva săptămâni înainte de revolta din 23-24 iunie, grupul de mercenari Wagner a capturat un locotenent colonel al armatei ruse în apropierea orașului Bahmut din estul ucrainean. Detalii aici

UPDATE Chiar dacă este în dezordine, armata lui Putin va continua să lupte, spun experții

Cu doar câteva săptămâni înainte de revolta din 23-24 iunie, grupul de mercenari Wagner a capturat un locotenent colonel al armatei ruse în apropierea orașului Bahmut din estul ucrainean. Detalii aici

UPDATE Expert: Singurul impediment în calea dotării aviației ucrainene cu F-16 este acordul SUA

Pentru ca noi să luăm avioanele, în primul rând avem nevoie de semnătura domnului Biden. Acesta este acum singurul obstacol care rămâne pe drum. Pentru că deja se știe cine va începe să ne antreneze piloții și personalul de mentenență. Va avea loc în Danemarca la Baza Aeriană Skrudstrup. Există și varianta de antrenament în România, acolo se deschide și un centru de pregătire. Numărul de piloți este cunoscut, dar autorizația finală din Statele Unite ale Americii încă nu este agreată. Până acum, există o întârziere în acest sens pentru că SUA încă nu își pot da seama ce sisteme ne pot fi transferate fără amenințări pentru siguranța lor", a spus Romanenko într-o emisiune, conform agenției Unian.

UPDATE Președintele Zelenski a aflat numărul colaboratorilor ruși din Crimeea care vor fi pedepsiți pentru trădare după eliberarea peninsulei

Colaboratorii rușilor în Crimea vor fi aduși în fața justiției pentru acuzarea de trădare după eliberarea peninsulei. Ucraina ar putea aduce în fața justiției circa 10.000 de locuitori ai peninsulei care au cooperat cu forțele de ocupație ruse, dar nu îi va pedepsi pe cei considerați „victime” ale ocupației. 

UcrUcraina FOTO Shutterstockaina FOTO: Shutterstock
Ucraina FOTO Shutterstock

De asemenea, Ucraina va expulza de la 500 la 800 de mii de ruși care au ajuns ilegal în peninsulă după ocupația din 2014, scrie agenția Unian.

UPDATE Viktor Orban continuă „războiul” de la distanță cu Kievul: „Ucrainenii sunt cu adevărat agresivi” VIDEO

În opinia lui Viktor Orban, Zelenski vrea să provoace un nou război mondial, deoarece NATO va trebui să lupte cu Rusia. „Asta e tot. Cei mai mulți nu vor să riște un război, motiv pentru care Ucraina nu este acceptată în NATO”, a spus Viktor Orban într-un interviu. Detalii aici

UPDATE Bătălii dificile pentru forţele ucrainene. Militarii se apără în apropiere de Kupiansk, dar avansează în Bahmut

Ucraina a anunţat, duminică, că forţele sale se află pe o poziţie de apărare în faţa forţelor ruse în apropiere de oraşul Kupiansk, dar că acestea avansează în zona Bahmut, în estul ţării. Detalii aici

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite