Liderii europeni nu se lasă impresionaţi de „Nu-ul“ grecilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Jeroen Dijsselbloem, seful Eurogrup
Jeroen Dijsselbloem, seful Eurogrup

Premierul grec Alexis Tsipras declara după referendum că victoria „Nu-ului“ la negocieri îi dau o mai mare forţă de negociere, dar s-a înşelat. Liderii din zona euro i-au transmis că referendumul elen a făcut discuţiile cu creditorii mai dificile şi de reforme tot este nevoie.

Angela Merkel este de părere că nu există nicio bază pentru negocierea unui nou pachet de salvare a Atenei, în urma respingerii decisive a reformei şi tăierilor bugetare prin referendumul de duminică, a declarat luni un purtător de cuvânt al Guvernului german, relatează DPA în pagina electronică.

"În lumina deciziei pe care a luat-o ieri poporul grec, nu există condiţii, în prezent, în vederea intrării în negocieri cu privire la un nou program de ajutorare", a declarat Steffen Seibert.

Potrivit ministerului german de Finanţe, o reducere a datoriei elene nu este pe agenda Berlinului. Purtătorul de cuvânt Martin Jaeger a declarat că “poziţia noastră este cunoscută foarte bine… o tăiere de datorie nu este o ipoteza pentru noi”. El a spus ca reforme economice alături de ajutor financiar sunt calea cea mai bună pentru Grecia, mai ales că a funcţionat în cazul altor ţări care au avut acorduri de salvare. 

Şeful Eurogroup, Jeroen Dijsselbloem, a declarat şi el că referendumul elen a făcut discuţiile Greciei cu creditorii mai dificile. 

Spania este dispusă să negocieze cu restul ţărilor din zona euro un "al treilea plan de salvare" a Greciei, dar reformele sunt "ineluctabile", a declarat ministrul spaniol al Economiei, Luis de Guindos, citat de AFP.

Premierul Alexis Tsipras trebuie să clarifice rapid ce vrea după referendum. Discuţiile cu Grecia trebuie să demareze curând, "pe baze serioase" a declarat ministrul francez pentru Afaceri Europene, Harlem Desir.

Minsitrul de Finanţe al Slovaciei, Peter Kazimir, a scris pe Twitter că respingerea de către Grecia a reformelor nu poate să însemne că va primi mai uşor banii.„Coşmarul arhitecţilor monedei euro - posibilitatea ca o ţară să părăsească acest club pare un scenariu realist după ce Grecia a votat Nu", a adaugat Kazimie, care este membru în Eurogroup. 

Vicepreşedintele Comisiei Europene care se ocupă de euro, Valdis Dombrovskis as transmis un mesaj liniştitor zonei euro: „Avem toate instrumentele necesare pentru a asigura stabilitatea financiară a zonei euro (...) este foarte clar că suntem capabili să apărăm moneda unică“, a subliniat el în timpul unei conferinţe de presă. Dar el a admis că rezultatul referendumului "complică în mod clar problema menţinerii Greciei în zona euro“.

Fostul premier Alain Juppé (Les Républicains) a îndemnat luni Uniunea Europeană să "organizeze" ieşirea Greciei din zona euro în mod "nedramatic", la o zi după respingerea prin referendum a planului creditorilor, relatează AFP în pagina electronică.

"Grecia nu mai este în măsură, astăzi (luni), să-şi asume disciplina din zona euro. Încercarea de a o menţine (în zona euro) cu orice preţ, prin aranjamente de circumstanţă, ar fragiliza întregul sistem", a declarat fostul premier.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite