„Legături periculoase“ în Euroland

Actuala criză financiar-economică ce afectează întreaga Europă este în parte şi rezultatul legăturii dintre oamenii de la guvernare şi marii afacerişti, dar şi marii bancheri. La summitul european de pe 21 iulie, datoria grecească a fost „europenizată“, dar  problemele pe care le are zona Euro şi Uniunea Europeană nu au fost rezolvate.

Sfârşitul imperiului sovietic, în 1991, l-a inspirat pe David Rockefeller să spună că, prin căderea bipolarismului ideologic şi de putere al Războiului Rece, se deschidea perspectiva unei „noi ordini mondiale", mai sofisticate, ceea ce ar fi justificat o conducere a acesteia de către bancheri, manageri corporatişti şi o „elită intelectuală". În fapt, ultimele două decenii ne-au prezentat o astfel de asociere, dar nu cu „elita intelectuală", ci cu politicienii care se pretindeau a fi de altă factură decât cei dinaintea terminării Războiului Rece.

Şi, probabil, ca să demonstreze opţiunile „noii clase", imediat ce a câştigat mandatul prezidenţial, preşedintele francez Nicolas Sarkozy s-a relaxat pe un iaht pus la dispoziţie de liderul unei corporaţii. „Berlusconizarea" în Italia este un fenomen deja simptomatic pentru astfel de evoluţii. Mai recent, premierul britanic a trebuit să „deconteze" relaţia sa cu Murdoch. Iar un rezultat evident oferit de acest tip de „guvernare" este actuala criză globală financiar-economică, pe care  o gestionează pe căi „democratice", înveştmântate adesea în expresii populiste, naţionaliste şi xenofobe.

Bilanţul - abia în  2014

Întrunirea liderilor celor 17 state membre ale zonei Euro, în 21 iulie a.c., a fost aşteptată cu mare interes de toată lumea. Analiştii pieţelor financiare erau pregătiţi să proclame, pe baza comportamentelor anterioare, incapacitatea Eurogrupului de a lua deciziile necesare şi, în consecinţă, să prevadă o evoluţie sumbră a monedei Euro, poate chiar prohodul Uniunii Europene. Tractaţi, încă o dată, de duetul franco-german, liderii politici ai Eurolandului au hotărât să susţină câteva măsuri care să tempereze frica investitorilor şi incertitudinile pieţei, stăvilirea contagiunii efectelor datoriilor ţărilor „bolnave", îmbunătăţirea guvernanţei economice europene. În mod sigur se va comenta îndelung pe marginea deciziilor recente de la Bruxelles.

Cert este că eficienţa acestor decizii va putea fi evaluată complet numai în 2014, când actualul program de redresare a Greciei îşi încheie perioada de implementare. Dar dacă pieţele financiare globale au răsuflat uşurate, mutându-şi privirea spre negocierile de la Washington, între Casa Albă şi Congres, criticile la adresa liderilor europeni nu au încetat. Cu toate că d-na Merkel a subliniat apăsat faptul că zona Euro „îşi asumă serios responsabilităţile", iar dl. Sarkozy a promis o „viziune clară" a evoluţiei acesteia, primele reacţii post-summit recunosc faptul că pozitivă este „europenizarea" datoriei greceşti, ceea ce nu înseamnă şi rezolvarea problemelor pe care le are zona Euro şi Uniunea Europeană.

Măsurile decise de cei 17 ar fi mai degrabă o câştigare de timp, o rostogolire spre anii care vin a anomaliilor structurale ale Uniunii. Cei care se aşteptau ca reuniunea de la Bruxelles să propună şi soluţii pentru relansarea economică a Greciei şi a intregii Europe, aşa cum sugera Comisia Europeană în urmă cu o lună de zile, au fost dezamăgiţi de faptul că liderii europeni au pus stabilitatea monetară înaintea importanţei economiei reale, a creşterii şi dezvoltării.

Privaţii, forţaţi să reacţioneze

Cum se exprima economistul Richard Murphy, înţelegerea de joia trecută a fost „pentru bancheri şi nu pentru a pune hrana pe masa cetăţenilor". Cu toate aceste critici, până şi oficialii britanici, care aşteptau în fotoliile lor din Londra, au recunoscut că „cel mai pozitiv fapt este demonstraţia liderilor politici ai zonei Euro în favoarea acţiunii economice decisive".

Este destul de plauzibilă constatarea că reacţia pieţelor financiare i-a forţat pe liderii europeni să întreprindă ceva. La rândul lui, sectorul privat a fost convins să se implice în rezolvarea „crizei greceşti" de frica perspectivei contagiunii cangrenei datoriilor suverane asupra altor state europene şi imposibilitatea gestionării unei asemenea situaţii. Totodată, participarea unor importanţi lideri ai sistemului bancar european la stabilirea „meniului" pentru Grecia relevă „legătura periculoasă" (J. Ewing) între problemele fiscale guvernamentale şi stabilitatea bancară.

Probabil reglementatorii europeni nu au atenţionat băncile despre posibilele riscuri atunci când acestea au optat să finanţeze mai mult guvernele decât să se angajeze în afaceri economice. Mai gravă este însă lipsa curajului politicienilor de a privi realitatea crizei actuale şi de a fi preocupaţi să scoată economiile cât mai repede din această criză. Paul Krugman constată că discursul elitei politice de azi a înlocuit tema şomajului acut cu subiecte despre panica deficitelor, când cetăţenii sunt interesaţi, în primul rând, de locuri de muncă şi de situaţia economică. La rândul lor, pieţele aşteaptă un cadru de dezvoltare, pe când la Bruxelles şi la Was­hington se discută doar despre tăierea cheltuielilor. Or, subiectul unic al austerităţii fiscale drastice nu dă semnalul mediului privat că-şi va putea reveni în câţiva ani.

Cele mai aprinse discuţii au fost, la reuniunea Eurogrupului, despre Facilitatea Europeană de Stabilitate Financiară, căreia i-au fost propuse noi atribuţii şi o mai mare flexibilitate, dându-se semnalul că interesul liderilor europeni este pentru întreaga arie Euro şi nu doar pentru cazul Greciei. Dl. Sarkozy a anunţat că astfel de propuneri ar pune fundamentele unei guvernanţe economice solide a UE, că s-ar crea un adevărat Fond Monetar European. Până la a ajunge acolo, se poate spune că întrunirea de joia trecută a fost primul efort serios, în ultimii doi ani, de a rezolva „criza grecească" şi efectele ei europene. La fel ca F. Norris („New York Times"), susţin că, dacă europenii au de învăţat o lecţie din această criză a datoriilor suverane, „aceasta este că uniunea monetară nu poate funcţiona la infinit prin ea însăşi", că „este necesară o mai multă integrare fiscală şi economică".

Transferând nişte riscuri ale unei ţări către alte state şi contribuabilii europeni, deciziile de joia trecută ale Eurogrupului recunosc şi că sloganul „prosperitate prin austeritate" a eşuat, evidenţiază că liderii europeni au responsabilitate nu doar în prevenirea colapsului, ci şi în a repune economia UE pe calea dezvoltării durabile şi competitive.

Fost negociator-şef  al României cu UE

Vasile Puşcaş, profesor de relaţii internaţionale, autor a peste 20 de volume, a fost negociator-şef al României cu UE (2000-2004); în timpul mandatului său au fost încheiate toate capitolele de negociere şi s-a finalizat negocierea Tratatului de Aderare. Din decembrie 2008 până în octombrie 2009, a fost ministru pentru Afaceri Europene.