Kievul introduce un impozit militar pentru finanţarea armatei
0Parlamentul ucrainean a aprobat un proiect privind introducerea temporară a unui impozit militar de 1,5 la sută din venit, pentru finanţarea forţelor armate, în condiţiile în care Ucraina cheltuie aproape şase milioane de dolari pe zi pentru ofensiva împotriva separatiştilor din estul ţării.
Parlamentul de la Kiev a aprobat propunerea Cabinetului de Miniştri de a introduce un impozit pe venit de 1,5 la sută, până la 1 ianuarie 2015, a declarat joi liderul grupului parlamentar al partidului Batkivscina, Serghei Sobolev, citat de agenţia Interfax Ucraina în pagina electronică.
"Aceasta este o taxă de război, dar aş numi-o o taxă pentru restaurarea păcii în ţară", a declarat Sobolev, precizând că proiectul a fost votat de 306 parlamentari.
Noul impozit prevede colectarea a 1,5 la sută din veniturile persoanelor fizice, inclusiv salarii, bonusuri, plăţi compensatorii, premii de la loterii şi câştiguri de la jocurile de noroc.
Ministerul Finanţelor speră ca prin noul impozit să strângă aproximativ 2,9 miliarde de grivne (241 de milioane de dolari), pentru a asigura finanţarea forţelor de apărare.
Pe de altă parte, preşedintele ucrainean, Petro Poroşenko, a declarat joi în Parlament că autorităţile ucrainene cheltuie 70 de milioane de grivne (peste 5,8 milioane de dolari) pe zi pentru operaţiunea specială împotriva separatiştilor din estul ţării, relatează RIA Novosti în pagina online.
"În prezent, Ucraina cheltuie zilnic 70 de milioane de grivne pentru a finanţa operaţiunea antiteroristă", a declarat şeful statului.
Tot joi, Parlamentul ucrainean a adoptat amendamente la buget care permit deblocarea a 9,1 miliarde de grivne (758 de milioane de dolari) pentru finanţarea suplimentară a forţelor de securitate, precum şi a 1,9 miliarde de grivne (158 de milioane de dolari) pentru refacerea infrastructurii din regiunile Lugansk şi Doneţk.
Ucraina speră să încheie în mai puţin de o lună faza activă a operaţiunii sale militare împotriva separatiştilor proruşi în estul ţării, a declarat şeful statului major, Viktor Mujenko. „Faza activă va fi finalizată în viitorul apropiat (...) probabil în mai puţin de o lună”, a declarat Mujenko, citat de AFP.
Ucraina este angajată de la mijlocul lui aprilie într-o operaţiune antiteroristă împotriva insurecţiei proruse, inspirată şi finanţată, potrivit Kievului, de către Moscova, acuzată că furnizează şi arme rebelilor.
Potrivit ONU, confruntările din estul Ucrainei s-au soldat până acum cu cel puţin 1.000 de morţi.
Armata ucraineană a progresat în ultimele zile şi a preluat controlul asupra mai multor oraşe strategice, ocupate înainte de rebeli şi continuă să strângă laţul în jurul capitalelor regionale Doneţk şi Lugansk, bastioane ale insurecţiei proruse.
Prăbuşirea pe 17 iulie a avionului de linie malaezian cu 298 de persoane la bord, probabil doborât de o rachetă lansată dintr-o zonă controlată de rebelii proruşi, a condus la nouă escaladare a crizei şi la înăsprirea sancţiunilor occidentale împotriva Rusiei.