FOTO Arheologii confirmă că osemintele descoperite sub o parcare din Leicester sunt ale Regelui Richard al III-lea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Situl arheologic din oraşul Leicester, unde au fost descoperite rămăşiţele regelui. FOTO Reuters
Situl arheologic din oraşul Leicester, unde au fost descoperite rămăşiţele regelui. FOTO Reuters

O echipă de specialişti din Marea Britanie a confirmat luni faptul că oasele găsite în august 2012 într-un sit arheologic din oraşul Leicester aparţin monarhului Richard al III-lea.

Testele ADN au scos la iveală faptul că rămăşiţele aparţin regelui rămas în istorie drept unul dintre cei mai „sângeroşi” din istoria Marii Britanie. Cu toate aceştia, specialiştii au anunţat dinainte de efectuarea testelor - pentru care s-au folosit probe de ADN mitocondrial - că dovezile circumstanţiale sunt copleşitoare. 

Istoricii l-au descris pe Richard al III-lea drept un bărbat cu o cocoaşă evidentă, iar scheletul găsit de arheologi în locul pe care s-a aflat cândva o mănăstire arăta semne clare de scolioză acută. 

Specialiştii spun că acesta ar fi avut o moarte violentă: există urmele unei lovituri puternice în zona craniană, iar între vertebre a fost găsit capătul unei săgeţi, potrivit CNN. 

În plus, locul în care au fost găsite osemintele corespunde exact cu locul în care s-a aflat cândva capela unei biserici în care istoria nota că a fost îngropat monarhul. 

Probele ADN prelevate au fost comparate cu cele ale unui urmaş direct care este încă în viaţă - canadianul Michael Ibsen, pe care îl despart 17 generaţii de ruda sa regală, a furnizat material genetic încă din toamna trecută.

Arheologii au publicat fotografia craniului Regelui Richard al III-lea. FOTO: Reuters

craniul lui richard al iii-lea reuters
Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite