Elveţia şi Austria blochează conturile lui Viktor Ianukovici şi ale complicilor săi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Autorităţile din Elveţia şi Austria au demarat vineri procedurile de blocare a conturilor preşedintelui demis Viktor Ianukovici, refugiat în Rusia, şi ale fiului său Aleksander, urmărind orice fel de conturi ale celor doi care s-ar putea ascunde în băncile ţărilor alpine. În paralel, Elveţia a lansat o anchetă pentru a investiga faptele de corupţie ale fostului preşedinte ucrainean.

Consiliul Federal Elveţian, care include preşedintele şi şapte miniştri, aflat la conducerea ţării, şi-au anunţat intenţia de a bloca fără întârziere toate activele lui Ianukovici şi ale anturajului său care ar putea fi ascunse în Elveţia relatează cotidianul britanic „The Huffington Post”.

Autorităţile din Austria au anunţat de asemenea că vor îngheţa ori cont ar aparţine fugarului preşedinte ucrainean, fiului său şi altor 16 persoane care au avut legături strânse cu fosta putere de la Kiev. Purtătorul de cuvânt al Austriei, Martin Weiss, nu a dezvălui numele tuturor persoanelor implicate şi a specificat că nu poate face speculaţii cu privire la conturile care s-ar putea ascunde în sistemul bancar al ţării sale. 

Acesta a subliniat că demersul autorităţilor austriece are scopul de a împiedica orice retragere de bani până la aflarea deciziei Uniunii Europene cu privire la eventualele sancţiuni financiare aplicate preşedintelui demis.

Separat de iniţiativa austriecilor, Procuratura de la Geneva a emis un comunicat de presă prin care anunţa că a demarat o investigaţie penală cu privire la suspiciunile de „spălare de bani în formă agravată”. Autorităţile elveţiene au dezvăluit că au fost confiscate mai multe documente, însă au refuzat să ofere detalii suplimentare.

În ultimii ani, Elveţia s-a implicat într-o amplă campanie anticorupţie, cu scopul de a-i împiedica pe liderii din toată lumea să abuzeze de sistemul bancar elveţian pentru a-şi ascunde banii. Cei mai recente cazuri i-au implicat pe foşti membri ai guvernelor din Egipt, Tunisia şi Libia, notează „The Guardian”.

 

 

 

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite