Elevi şi cadre didactice au protestat la Budapesta după demiterea unor profesori: „Este război psihologic“

0
Publicat:

Mii de cadre didactice, elevi şi părinţi au protestat sâmbătă, semne de solidaritate cu profesori concediaţi de la şcoli din Budapesta după ce au participat la manifestaţie considerată ilegală de autorităţi.

Protestele la Budapesta au început în urmă cu câteva luni FOTO EPA EFE (arhivă)
Protestele la Budapesta au început în urmă cu câteva luni FOTO EPA EFE (arhivă)

Profesorii au cerut salarii mai mari şi soluţii pentru criza de cadre didactice, precum şi dreptul la grevă, restricţionat de guvernul premierului Viktor Orban după un astfel de protest al profesorilor pe plan naţional în ianuarie a.c., relatează Reuters, citată de Agerpres.

Mai mulţi profesori de la trei gimnazii din Budapesta au fost demişi miercuri pentru că au luat parte la demonstraţii şi nu s-au prezentat la cursuri. Participanţii la protestul de sâmbătă au arborat pancarte cu mesaje ca "Jos mâinile de pe profesorii noştri" şi "Ruşine, Orban", iar mai mulţi elevi au organizat un pichet de o săptămână la Ministerul de Interne, responsabil şi de educaţie.

"Este război psihologic, dar nu suntem în război, sunt profesor", a spus Maria Nemes, profesoară de engleză în vârstă de 50 de ani, concediată săptămâna aceasta de la Liceul Karinthy Frigyes şi care, după aproape 20 de ani la catedră, câştigă circa 600 de euro pe lună.

Guvernul ungar a afirmat că va majora salariile profesorilor după ce Comisia Europeană va da undă verde fondurilor de redresare de la UE.

Salarii mici și condiții proaste de muncă

"Suntem alături de profesorii noştri", "Fără profesori nu există viitor", se putea citi pe bannerele purtate de manifestanţi, mulţi dintre ei adolescenţi, recent la Budapesta.

Mii de unguri au protestat la Budapesta împotriva salariilor mici şi a condiţiilor proaste de muncă ale profesorilor, într-un context de deficit de cadre didactice. Numărul posturilor didactice neocupate în şcolile primare şi gimnaziale din Ungaria a crescut de la 7.000 în 2014 la 35.000 în 2019, potrivit celor mai recente date oficiale.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite