Distincţie înaltă din Ungaria, returnată în peste 100 de cazuri deoarece a fost acordată unui scriitor acuzat de rasism şi antisemitism

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O educatoare americană a returnat guvernului maghiar Ordinul de Merit primit în 2009, după ce distincţia a fost acordată recent scriitorului Zsolt Bayer, acuzat în mai multe rânduri de rasism şi antisemitism, gest făcut de peste 100 de persoane decorate de statul maghiar, relatează BBC.

Katrina Lantos Swett a primit Ordinul de Merit al Ungariei pentru înfiinţarea şi gestionarea Institutului Tom Lantos din Budapesta, care promovează drepturile minorităţilor. Acesta este numit după tatăl Katrinei, un american de origine maghiară, unicul supravieţuitor al Holocaustului care a fost ales în Congresul Statelor Unite.

Lantos Swett a decis să returneze distincţia după ce în ultimul val de decorări, la sfârşitul lunii august, preşedintele maghiar Janos Ader a acordat Ordinul de Merit scriitorului şi jurnalistului Zsolt Bayer, editorialist al ziarului conservator „Magyar Hirlap”.

În decurs de patru zile de la decernarea Ordinului de Merit lui Bayer, 44 de alţi beneficiari – incluzând savanţi, academicieni şi artişti – au returnat distincţia guvernului maghiar; numărul persoanelor decorate care au recurs la acest protest a devenit peste 100 de atunci.

Bayer a fost criticat vehement după ce a exprimat sentimente rasiste sau antisemite în mai multe articole publicate în ziarul maghiar. Printre altele, Bayer a comparat minoritatea rromă din Ungaria cu animalele de curte şi a zis că toţi musulmanii cu vârsta de peste 14 ani sunt „potenţiali ucigaşi”.

Scriitorul maghiar, membru al partidului de guvernare FIDESZ, a primit distincţia la recomandarea premierului Viktor Orban pentru „activităţi jurnalistice exemplare”, precum materiale despre minoritatea maghiară din Transilvania sau despre prizonierii maghiari deportaţi în Uniunea Sovietică după sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial.

Lantos Swett a declarat că speră ca acţiunea să pună pe gânduri guvernul maghiar în ceea ce priveşte asocierea cu Bayer, despre care a spus că „merită cenzurat, nu onorat pentru scrierile sale deplorabile” şi că reprezintă o „pată” asupra distincţiei maghiare.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite