Diplomație cu votcă. Cum a ajuns un apropiat al lui Trump să negocieze cu Lukașenko, „ultimul dictator al Europei”
0Într-o dimineață de iunie, pe drumurile împădurite din vestul Belarusului, un autocar transporta 14 deținuți politici – printre care și disidentul Serghi Tihanovski – către o destinație necunoscută. Cu fețele acoperite și însoțiți de ofițeri ai serviciului de securitate belarus, KGB, unii dintre prizonieri se temeau că vor fi executați.
La capătul drumului, în apropierea graniței cu Lituania, s-au trezit în fața unui necunoscut care le-a spus: „Președintele Trump m-a trimis să vă duc acasă.” Era John Coale, avocat al președintelui american Donald Trump, devenit recent emisar special într-o inițiativă diplomatică neoficială cu Belarus.
Gestul de clemență al regimului Lukașenko – o surpriză într-un stat unde represiunea a fost regula ultimilor ani – a venit pe fondul unei tentative prudente de apropiere între Minsk și Washington, într-o epocă în care diplomația americană pare să fie redefinită prin relații personale mai degrabă decât prin canale instituționale.
De la procese anti-tabac la negocieri în Palatul Independenței
John Coale, în vârstă de 78 de ani, este departe de profilul clasic al diplomatului. Avocat cunoscut din bătăliile împotriva industriei tutunului în anii ’90, a oscilat politic între Partidul Democrat și susținerea unor figuri republicane precum Sarah Palin sau, mai recent, Donald Trump. În 2021, conducea un proces împotriva companiilor de tehnologie, acuzându-le de cenzură în numele președintelui.
În aprilie anul acesta, Coale a fost solicitat de Departamentul de Stat să se deplaseze la Minsk pentru o întâlnire discretă cu Aleksandr Lukașenko. „Au spus că trebuie să-l <<cuceresc>>. Să mă împrietenesc cu el. Așa că exact asta am făcut”, a declarat Coale ulterior într-un interviu.
Întâlnirea a avut loc la Palatul Independenței, sediul monumental al președinției belaruse, o clădire de dimensiuni impresionante, simbol al suveranității statului într-un moment în care Belarus este tot mai dependent de Moscova. După ani de represiune și izolare internațională, Lukașenko a părut dornic să semnaleze o deschidere spre Vest — dar cu propriile condiții.
Printre acestea: reluarea unor relații pragmatice cu administrația Trump, în care canalele oficiale ale diplomației americane sunt adesea ocolite în favoarea unor emisari cu legături personale directe cu președintele.
Diplomație cu votcă și dosare sensibile
Prânzul oficial s-a prelungit ore în șir. Votca – marca personală a lui Lukașenko – a fost nelipsită. „Am băut două pahare, m-am abținut de la al treilea”, a povestit Coale. Pe parcursul mesei, discuțiile au fost mai degrabă informale. Nu s-a vorbit prea mult despre geopolitică. Dar, spune Coale, „relația s-a închegat”. Iar câteva ore mai târziu, autoritățile belaruse au predat un cetățean american — Iuras Ziankovici, reținut anterior în Moscova sub acuzația de tentativă de lovitură de stat.
Această „diplomație personalizată” — în care loialitatea față de Trump pare a fi o monedă mai eficientă decât experiența diplomatică clasică — este emblematică pentru modul în care funcționează politica externă americană în al doilea mandat Trump. Unii critici invocă lipsa de expertiză a emisarilor săi. Alții observă, mai pragmatic, că aceste figuri beneficiază de un avantaj esențial: accesul direct la cel care decide cu adevărat.
Deținuți folosiți ca monedă de schimb
Eliberarea celor 14 deținuți politici în luna iunie, printre care și Siarhei Țihanouski — soțul liderului opoziției aflate în exil, Svetlana Țihanovskaia — a venit pe fondul unei serii de contacte discrete între emisarii americani și autoritățile de la Minsk. Deținuții, majoritatea cu legături externe, erau considerați de organizațiile pentru drepturile omului prioritari pentru eliberare.
Pentru Svetlana Țihanovskaia, vestea a venit în mod neașteptat. Se afla în drum spre Vilnius, când a primit un telefon: „Sunt liber,” i-a spus soțul ei, după peste doi ani fără nicio formă de comunicare.
De partea cealaltă, Lukașenko speră să capitalizeze gestul umanitar pentru a-și recâștiga relevanța diplomatică. Potrivit unor analiști de la Carnegie Endowment, liderul belarus încearcă să se repoziționeze ca mediator în conflictul ruso-ucrainean, mizând pe dorința lui Trump de a livra o victorie diplomatică rapidă.
O „victorie” simbolică, într-un context geopolitic complicat
Belarus nu este însă Elveția. Deși se joacă de ani de zile cu Estul și Vestul, Lukașenko este tot mai dependent de sprijinul Moscovei, în special după ce Belarus a permis utilizarea teritoriului său pentru invazia rusă în Ucraina din 2022.
Oricât de mult ar încerca Washingtonul să obțină concesii, realitatea este că distanțarea Minskului de Kremlin rămâne improbabilă. „Lukașenko vrea să vorbească cu cei mari. Asta, în sine, e o miză pentru el,” afirmă politologul Artiom Șraibman. Dar libertatea de mișcare a liderului belarus este tot mai îngustă.
Coale, între timp, pare să rămână fidel obiectivului său limitat: „Eu mă gândesc dacă mai pot scoate niște oameni din închisoare. Dacă ceea ce fac ajută acest scop, restul nu mă interesează,” a spus el pentru politico.com.
Se încarcă comentariile...
