De ce n-a putut Papa Francisc să numească Rusia un agresor. Gestul făcut de regretatul suveran pontif față de soldații ucraineni
0Papa Francisc, care a murit în a doua zi de Paște la vârsta de 88 de ani, a fost prins între datoria morală și obligația de a respecta tradiția diplomatică a Vaticanului de a nu spune răului pe nume în ceea ce privește războiul din Ucraina, se arată într-o analiză Euromaidan Press.
Din perspectiva teologului ortodox ucrainean Părintele Ciril Hovorun, poziția lui Francisc a întruchipat o tensiune fundamentală.
„El a fost pe partea dreaptă a istoriei. Era pro-ucrainean, fără îndoială - chiar dacă nu a fost în mod explicit pro-Ucraina întotdeauna așa cum ne-am fi dorit să fie", a apreciat acesta.
Acest paradox a definit raportarea lui Francisc la Ucraina – un pontif care a empatizat cu suferința ucraineană, dar, constrâns de tradițiile diplomatice ale Vaticanului, nu a putut să numească în mod explicit Rusia drept agresor.
Un Moș Crăciun Secret pentru Ucraina
În decembrie 2023, în timp ce soldații ucraineni din Brigada 93 „Cold iar” făceau eforturi să găsească sponsori pentru a cumpăra drone de recunoaștere, a apărut o donație misterioasă. Istoricul ucrainean Oleksandr Zincenko, care coordona strângerea de fonduri, a primit un apel de la un intermediar de încredere care a anunțat o ofertă neașteptată: un „Moș Crăciun Secret” a vrut să se asigure că soldații vor avea aceste drone.
„Poate am putea cumpăra o a treia dronă de rezervă?” a sugerat intermediarul după ce a aflat că fondurile erau aproape complete. A treia dronă a fost supranumită „Moș Crăciun” pentru a păstra anonimatul donatorului.
Abia după moartea Papei Francisc, Zincenko a dezvăluit adevărul șocant: „Moșul Secret” nu era nimeni altul decât Papa Francisc însuși. Donația a provenit din fondurile personale ale pontifului – nu din cuferele Vaticanului – și a venit cu o cerință legată de păstrarea strictă a confidențialității.
Acest sprijin clandestin pentru forțele de apărare ale Ucrainei contrastează puternic cu un alt gest, doar câteva luni mai târziu, care transmitea mesajul că Ucraina ar trebui să aibă „curajul să ridice steagul alb” și să negocieze cu Rusia.
Aceste două acte – finanțarea în secret a echipamentelor militare în timp ce în mod public făcea apel negocieri pe care mulți ucraineni le considerau o capitulare în fața Rusiei – încapsulează contradicțiile profunde care au definit abordarea Papei Francisc față de războiul Rusiei împotriva Ucrainei, notează Euromaidan Press.
Cum a evoluat poziția Papei Francisc față de războiul din Ucraina
În pofida acestor aparente contradicții, cel puțin în viziunea ucrainenilor, poziția Papei Francisc cu privire la războiul Rusiei împotriva Ucrainei a ajuns în cele din urmă să graviteze în jurul solidarității cu victima –o evoluție pe care mulți ucraineni au așteptat-o mai devreme.
Înainte de invazia la scară largă, Francis a avertizat că războiul va fi o „nebunie” și a îndemnat la dialogul între Kiev și Moscova, dar a evitat să atribuie responsabilitatea pentru escaladarea tensiunilor.
Imediat după invazia rusă din 24 februarie 2022, comentariile sale au rămas deosebit de vagi. În timp ce și-a exprimat îngrijorarea pentru ucrainenii care suferă, Francis a evitat să numească Rusia drept agresor timp de câteva luni. În mai 2022, el a sugerat că „lătratul NATO la ușa Rusiei” e posibil să-l fi provocat pe Putin – o declarație care a reflectat punctele de discuție de la Kremlin și i-a jignit profund pe ucraineni.
Primul gest semnificativ de solidaritate al Papei a avut loc în aprilie 2022, când a afișat steagul ucrainean din Bucea și a vorbit despre „orașul martir” după ce au fost descoperite atrocitățile rusești de acolo. „Veștile recente de la războiul din Ucraina, în loc să aducă ușurare și speranță, au adus noi atrocități”, a spus el, deși fără a numi direct Rusia.
Apoi, într-un interviu acordat în noiembrie 2022 revistei America, Francis a arătat multă disponibilitate de a atribui responsabilitatea.
„În general, cei mai cruzi sunt poate cei care sunt din Rusia, dar nu sunt de tradiție rusă, cum ar fi cecenii, buriații și așa mai departe”.
Deși acest comentariu în sine s-a dovedit controversat prin punerea în prim plan a minorităților etnice ale Rusiei, mai degrabă decât conducerea rusă, a marcat totuși prima recunoaștere explicită a Rusiei ca agresor.
Cea mai puternică condamnare a venit în ianuarie 2023, când Francisc a descris conflictul drept „o crimă împotriva lui Dumnezeu și a umanității” într-un discurs anual adresat diplomaților. La cea de-a doua aniversare a invaziei, el a menționat direct războiul „crud, absurd” al Rusiei în Ucraina, spre deosebire de catalogarea lipsită de referință „război în Ucraina”.
Totuși, Papa a continuat să transmită mesaje amestecate.
În august 2023, el le-a spus tinerilor ruși că sunt moștenitorii „marii Rusii” și tradițiilor sale imperiale. În martie 2024, au făcut comentariile privind „steagul alb”, care sugerau, din punctul de vedere al Ucrainei, că țara atacată ar trebui poate să capituleze.
Diplomație „neevanghelică”
Această evoluție marcată de multe ori de contradicții ireconciliabile din perspectiva ucrainenilor este grăitoare pentru lupta dusă de Francisc de a-și concilia empatia personală cu secolele de tradiție diplomatică a Vaticanului, presupunând abținerea de a numi direct agresorii.
„Pe de o parte, Papa Francisc s-a solidarizat în mod clar cu poporul ucrainean și cu suferința acestuia. El a fost unul dintre puținii lideri religioși la nivel global care au vorbit deschis despre război, care a spus clar cine este victima", explică Hovorun într-un interviu după moartea Papei. „În același timp, nu a fost la fel de clar cine este agresorul și acesta este unul dintre lucrurile care nu le-au plăcut ucrainenilor”.
„Sfântul Scaun poate condamna actele de violență, actele de încălcare a drepturilor omului, a vieții omului. În același timp, ei ezită să numească făptuitorul", explică el.
Această abordare a prins contur în timpul Războiului Rece, când Vaticanul a căutat un dialog cu Uniunea Sovietică chiar și în timpul persecuțiilor religioase severe.
„Știm din Vechiul Testament că profeții nu doar au fost alături de victime, ci i-au condamnat în mod explicit pe făptuitori”, argumentează el. „În acest sens, diplomația Vaticanului nu este deloc profetică, iar regretatul Papă a fost de acord cu această linie a diplomației Vaticanului”.
Totuși, Francisc a rupt ocazional această tradiție în moduri izbitoare. Când l- a etichetat disprețuitor pe patriarhul ortodox rus Kiril drept „băiețelul lui Putin” în timpul unui interviu, remarca a produs unde de șoc la Moscova și nu numai.
„De aceea am văzut cuvinte de condoleanțe venite de la președintele Putin, dar nu am văzut condoleanțe din partea Patriarhului Kirill”, a spus teologul observând că probabil această etichetă îl va urmări pe patriarh.
Povara istorică a Vaticanului
În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Sfântul Scaun a menținut tăcerea diplomatică cu privire la Holocaust,
„Acum știm din documentele care au fost făcute publice că Vaticanul era aproape conștient de Holocaust și de toate atrocitățile comise de naziști, și totuși au tăcut în loc să vorbească”, explică Hovorun.
În calitate de Papă, Francisc a luat totuși măsuri fără precedent pentru a recunoaște eșecurile morale ale Bisericii în trecut. „Sub pontificatul său, Biserica a trecut într-adevăr printr-un fel de catarsis, un fel de pocăință”, recunoaște Hovorun. „El a prezentat scuze în mod public pentru participarea Bisericii Catolice la genocidul din Rwanda. A făcut-o în mod explicit și ar trebui să i se recunoască meritul pentru asta."
„Papa Francisc a dat un exemplu foarte bun pentru viitorii lideri ai bisericii, și anume să recunoască greșelile propriilor biserici”, a spus teologul ucrainean referindu-se în special la Biserica Ortodoxă Rusă.
Cuvinte care au rănit
Când Papa Francisc s-a referit la Daria Dughina, fiica ultranaționalistului Alexander Dughin, ea însăși o propagandistă a ideologiei „Lumii Ruse”, drept victimă „nevinovată” a războiului din august 2022, oficialii ucraineni au fost revoltați.
„Când Vaticanul este de acord să acorde Occidentului o parte de vinovăție și Rusiei o parte din adevăr, contribuie exact la aceste mituri, admite că nu cunoaște situația din Ucraina și nu este capabil să diferențieze informațiile”, a scris teologul catolic Regina Elsner cu referire la lipsa de expertiză a Vaticanului privire la Europa de Est dincolo de Rusia, printre alte aspecte problematice care au afectat percepția asupra războiului.
Sugestia Papei că Ucraina ar trebui să aibă „curajul” să ridice „steagul alb” în martie 2024 a aprins și mai mult tensiunile. Ministrul ucrainean de externe, Dmitro Kuleba, a răspuns direct: „Steagul nostru este albastru și galben. Acesta este steagul cu care trăim, acesta este steagul cu care murim și nu vom ridica alte steaguri".
Rădăcini adânci
Două elemente fundamentale ale viziunii asupra lumii a Papei Francisc au modelat răspunsul său conflictual la războiul Rusiei împotriva Ucrainei - ambele înrădăcinate în teologia eliberării care a apărut din America Latină în secolul al XX-lea.
În primul rând, Francisc a absorbit o suspiciune profundă față de puterea geopolitică din tradiția eliberaționistă. Modelată de istoria Argentinei a dictaturii, interferențelor străine și complicitate a elitelor, teologia eliberării predica că nicio superputere – Est sau Vest – nu poate revendica un nivel moral înalt în timp ce îi oprimă pe cei vulnerabili și simultan privește conflictul prin prisma violenței structurale și a nedreptății istorice.
Pentru Francis, această viziune s-a transpus în percepția războiului Rusia-Ucraina prin lentila că nicio putere majoră nu putea pretinde puritatea morală. Comentariul său controversat despre „NATO lătrând la ușa Rusiei” a reflectat un impuls eliberaționalist de a privi cu suspiciune alianțele geopolitice occidentale – o perspectivă care a avut sens în istoria Americii Latine, dar s-a dovedit deosebit de inadecvată pentru situația Ucrainei ca victimă a agresiunii ruse neprovocate.
În al doilea rând, pacifismul lui Francisc nu a fost un idealism generic – el a izvorât dintr-un angajament teologic față de nonviolență în miezul mărturiei creștine, un principiu central în multe forme de teologie a eliberării.
Pentru Francisc, pacea nu este doar absența războiului, ci rodul dreptății, milei și ascultării reciproce. Apelurile sale repetate la negociere, chiar în mijlocul focului, reflectă convingerea că războiul – chiar și unul de autoapărare – reprezintă întotdeauna o înfrângere a demnității umane. El a văzut suferința ucrainenilor, a plâns împreună cu ei și a acționat în secret pentru a ajuta – dar a rămas reticent în a susține rezistența armată în termeni morali.
În plus, gravitația istorică a Vaticanului către diplomație a jucat rolul său. Le Monde scria în acest sens: „ambiguitatea Papei a reflectat dorința Vaticanului de a-și menține rolul de potențial mediator în conflictele globale”. Evitând condamnarea explicită a Rusiei, Francisc păstra deschise canale diplomatice ce puteau fi, teoretic, folosite pentru negocieri de pace.
Unii analiști sugerează că Francisc a fost precaut cu privire la deteriorarea relațiilor cu Biserica Ortodoxă Rusă, pe care a încercat să le îmbunătățească de la întâlnirea sa istorică cu Patriarhul Kirill în 2016. Această diplomație interconfesională i-a influențat potențial ezitarea de a condamna direct Rusia, creând ceea ce criticii au numit o „ambiguitate strategică ”, care în cele din urmă a dezamăgit Ucraina fără a susține cauza păcii.
Acțiune umanitară în culise
În ciuda tuturor contradicțiilor, Papa a arătat o deschidere autentică față de perspectiva Ucrainei și prin munca sa activă în privința ajutorului umanitar.
În 2015, la doar un an după invazia către Rusia a estului Ucrainei, Francisc a lansat inițiativa umanitară „Papa pentru Ucraina”, strângând 17 milioane de euro pentru populațiile din prima linie. După cum a dezvăluit mai târziu Arhiepiscopul Boris Gudziak, această campanie a început în timpul unei întâlniri cu episcopii catolici ucraineni, care i-au spus:„Au nevoie de ajutor. Noi putem ajuta. Vom ajuta”. Papa a notat imediat aceste cuvinte și a acționat într-o săptămână.
Ajutorul Vaticanului pentru Ucraina s-a intensificat în 2022, cardinalul Cherni coordonând asistența pentru refugiații ucraineni. Papa a sprijinit cererile ucrainene de deschidere a coridoarelor umanitare către orașele ocupate de ruși, în special către Mariupol. El a făcut presiuni asupra liderilor mondiali să restabilească exportul de cereale ucrainene prin porturile de la Marea Neagră blocate de Rusia, făcând apel să nu folosească foamea ca armă.
El a mustrat amenințările lui Putin de a folosi arme nucleare în 2022 drept „nebunie” și a facilitat schimburile de prizonieri. Șeful serviciilor secrete ucrainene Kirilo Budanov a confirmat în 2022 că „au făcut apel la Vatican pentru ajutor pentru eliberarea poporului nostru”, Francis fiind personal implicat în aceste negocieri.
În 2023, Vaticanul a anunțat o „misiune secretă pentru pace” în Ucraina, condusă de cardinalul Mateo Zuppi, care a efectuat mai multe vizite la Kiev și Moscova. Aceste activități, se pare, au dus la întoarcerea mai multor copii ucraineni răpiți în Rusia în 2023, indicând rolul Vaticanului ca intermediar neutru în probleme umanitare.
„Sfântul Părinte a vorbit despre războiul din Ucraina de aproape 400 de ori. Aproape în fiecare săptămână, miercurea și duminica, el a chemat la pace, chemând lumea să se roage pentru Ucraina, așa cum a făcut-o din nou chiar ieri în ultimul său Urbi et Orbi. Și-a amintit mereu de „oamenii torturați din Ucraina", își amintește Gudziak.
Papa l-a trimis pe cardinalul Konrad Krajewski în misiuni umanitare periculoase în primele linii ale Ucrainei. Într-o călătorie, vehiculul Cardinalului a fost atacat în timp ce acesta livra generatoare, materiale medicale și alte ajutoare în zonele asediate. Francisc s-a întâlnit în mod repetat cu refugiați ucraineni, s-a rugat cu ei și a menținut o comunicare continuă cu liderii religioși ucraineni.
Se încarcă comentariile...
