Cum a devenit Austria fortăreața alpină a lui Putin

În timp ce Austria a oferit sprijin Ucrainei furnizând ajutor umanitar, preluând refugiați și aprobând sancțiunile UE împotriva Rusiei, și a criticat public încălcarea normelor internaționale de către Putin, în spatele scenei legăturile comerciale între cele două țări rămân mare măsură intacte, mai ales în domeniile energetic și financiar, relatează Politico.

Austria are i istorie lungă de relații economice cu Rusia FOTO SHUTTERSTOCK

Atunci când cancelarul austriac Karl Nehammer a decis, în aprilie anul trecut, să fie primul lider european de după invazie care să zboare la Moscova (via Kiev) și să se întâlnească cu Putin de la om la om, a încercat să prezinte acest gest drept o misiune de pace și o "datorie" solemnă. Criticii europeni ai Austriei au simțit însă că este mai degrabă o acoperire. Deși puține detalii au ieșit la iveală din ceea ce Nehammer a numit o "conversație dură și sinceră", scepticii au remarcat că gazul rusesc către Austria a continuat să curgă, prin contrast cu Germania, unde livrările au fost oprite.

Partenerii occidentali ai Austriei au tolerat mult timp relațiile acesteia cu Rusia, dar războiul din Ucraina a ridicat miza, iar Viena se află brusc sub presiune din toate părțile. Criticii de pe ambele maluri ale Atlanticului spun că îmbrățișarea de către Austria a "neutralității militare" și ceea ce mulți percep ca fiind abordarea sa echilibrată a crizei trădează un cinism adânc înrădăcinat în rândul elitelor țării în relațiile cu Rusia și reprezintă o amenințare substanțială la adresa unității europene în ceea ce privește Ucraina.

„Austria este, cu siguranță, veriga slabă a UE în ceea ce privește Rusia", a declarat un oficial de rang înalt al Comisiei, subliniind ceea ce persoana respectivă a descris ca fiind infiltrarea cu succes a Moscovei în cadrul establishmentului țării de-a lungul anilor.

Din perspectiva UE, care se luptă deja cu veșnicele flirturi ale maghiarului Viktor Orbán cu Putin, refuzul Austriei de a se dezangaja față de Rusia îi complică și mai mult eforturile de a prezenta un front comun. Îngrijorarea Bruxelles-ului este că, în timp, apariția unei zone tolerante față de Rusia în inima geografică a Europei, s-ar putea răspândi, oferind Rusiei un avantaj în efortul său continuu de a crea o breșă pe continent.

Alexander Schallenberg, ministrul de externe al Austriei și cel mai aprig susținător al Rusiei pe scena internațională, insistă că astfel de abordări sunt înrădăcinate în trecut și rupte de realitățile actuale. Departe de a pune în pericol unitatea europeană, Austria a consolidat-o, a susținut el într-un interviu recent.

„Din 24 februarie anul trecut, atât cancelarul Nehammer, cât și eu am arătat foarte clar care este poziția acestei țări și care este poziția guvernului nostru", a declarat Schallenberg. "Pentru o țară precum Austria, o țară mică, dependentă de exporturi, situată în centrul continentului european, este esențial ca dreptul internațional și principiul pacta sunt servanda să fie respectate", a subliniat el, făcând referire la dictonul latin care înseamnă „acordurile trebuie respectate”.

Neutralitatea Austriei

La un deceniu după încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, țara a rămas ocupată de cele patru puteri aliate și împărțită în zone. Pentru a-i convinge pe sovietici să redea Austriei deplina suveranitate, această țară s-a simțit obligată să accepte să înscrie neutralitatea în constituția sa, ceea ce populația de atunci a considerat un rău necesar.

După ce sovieticii au zdrobit revolta din Ungaria din 1956, declanșând un val masiv de refugiați peste granița austriacă, Viena nu a ezitat să se alăture altor țări occidentale din ONU în critica față de acțiunile Moscovei.

Totuși, nu a durat mult timp până când Austria, prinsă între NATO și blocul sovietic, a descoperit avantajele inerente ale noului său statut. Ca țară neutră, nealiniată, putea face afaceri de ambele părți ale Cortinei de Fier. La 1 iunie 1968, Austria a devenit prima țară din Europa de Vest care a semnat un contract pe termen lung cu Uniunea Sovietică pentru furnizarea de gaze naturale, acestea ajungând, prin Cehoslovacia, la un centru de distribuție situat în interiorul graniței austriece.

Cu toate acestea, la doar câteva luni de la semnarea contractului, în 1968, s-a produs un dezastru. În august, tancurile sovietice au intrat din nou în Europa Centrală, de data aceasta în Cehoslovacia pentru a zdrobi ceea ce a devenit cunoscut drept „Primăvara de la Praga”.

Cu amintirile represiunii din Ungaria încă proaspete, austriecii se temeau că sovieticii ar putea invada și țara lor. Guvernul a făcut chiar planuri de urgență pentru a se muta din Viena în vestul îndepărtat al țării. De asemenea, s-a străduit să nu-i provoace pe sovietici, păstrând trupele austriece la 30 de kilometri de granița cu Cehoslovacia.

A fost un moment definitoriu pentru Austria în timpul Războiului Rece - sovieticii nu au invadat, iar gazul a continuat să curgă.

Lecțiile pentru majoritatea austriecilor au fost clare: neutralitatea este bună pentru afaceri și ne menține în siguranță.

Neutralitatea a permis, de asemenea, Austriei să devină o scenă importantă pentru diplomația internațională, evidențiind beneficiile de a nu lua partea nimănui. În anii șaizeci, OPEC și-a mutat sediul în Austria, urmată în 1979 de Organizația Națiunilor Unite, care a stabilit în Viena cel de-al treilea sediu al său. Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa s-a stabilit acolo în 1993.

Acordul privind gazele naturale s-a dovedit a fi un beneficiu pentru grupul energetic OMV, deținut pe atunci de stat, făcând din Austria unul dintre principalele canale de transport pentru gazul rusesc destinat Europei de Vest.

„Nu ar trebui să subestimăm puterea acestei istorii", a declarat Wilhelm Molterer, fost vicecancelar și ministru de finanțe austriac, amintindu-și cât de îngrijorată era mama sa de o invazie sovietică în 1968. "Beneficiile economice ale acordului pentru Austria au fost substanțiale timp de mulți ani".

Cea mai bună dintre două lumi

În timp ce germanii își descriu adesea afinitatea pentru Rusia în termeni culturali și istorici, principala motivație a Austriei de a privi spre est de la război încoace a fost de ordin tranzacțional.

Elita Rusiei a considerat mult timp Austria ca fiind cea mai bună dintre cele două lumi: o poartă de acces către Occident, și totuși nu pe deplin occidentală. Viena, cu splendoarea sa imperială trecută, politicienii supuși și faimoasa gemütlichkeit (sau cordialitatea relaxată), este o favorită tradițională a oligarhilor și birocraților deopotrivă. Mai presus de toate, însă, este un loc în care rușii cu bani și influență au fost bineveniți, fie că își doresc cetățenia, așa cum a fost cazul fiicei fostului președinte rus Boris Elțîn, fie că doresc să cumpere proprietăți în Alpi, precum Oleg Deripaska, fostul amic al lui Putin.

Într-adevăr, cel mai frapant aspect al legăturilor politice dintre Austria și Rusia este măsura în care acestea se întind dincolo de liniile de partid.

Aproape fiecare fost cancelar austriac în viață, de pildă, a căutat un loc de muncă în Est după ce și-a încheiat mandatul. Wolfgang Schüssel, fost cancelar din partea Partidului Popular de centru-dreapta, a devenit membru în consiliile de administrație ale operatorului de telecomunicații mobile MTS și gigantului petrolier Lukoil. Succesorul său social-democrat, Alfred Gusenbauer, a început să lucreze pentru "Institutul de Cercetare pentru Dialogul Civilizațiilor", un think tank pro-rus înființat de un apropiat al lui Putin. Christian Kern, un alt social-democrat, a intrat în consiliul de administrație al companiei feroviare rusești de stat RZD.

În ciuda diferențelor lor politice, politicienii s-au bazat pe aceeași logică interesată pentru a-și justifica angajamentul: Austria trebuie să rămână o punte către Rusia pentru binele Occidentului.

Doar afaceri

Într-o zi însorită de iunie, președintele rus era așezat în centrul scenei în sala opulentă, în stil art nouveau, a Camerei de Comerț din Viena, făcând glume pe seama gazdei sale, președintele Camerei, Christoph Leitl.

„Sunt președinte de atât de mult timp încât este a treia oară când am plăcerea să vă salut", a spus Leitl uitându-se la Putin, care s-a întors spre public, a arătat spre austriac și a exclamat: "Dictatură!" Printre hohotele celor prezenți, Putin, zâmbind larg, a adăugat în germană: "dar o dictatură bună".

Leitl a continuat să îi reamintească lui Putin că exact cu 100 de ani mai devreme o parte din Ucraina a aparținut Austriei. "Ce sugestii aveți?" a întrebat Putin, adăugând că îi este teamă să audă răspunsul lui Leitl. În timp ce savura gluma, președintele de atunci al Austriei, Heinz Fischer, a întins mâna spre Putin pentru a-l bate pe spate. Mai devreme în acea zi, Fischer îl primise pe președintele rus cu onoruri militare complete în Hofburg, fostul palat imperial al Habsburgilor.

Pesemne că nimeni nu mai glumește de la atacul pe scară largă al lui Putin în Ucraina, dar relația economică de la bază a supraviețuit în mare parte nevătămată.

Rusia rămâne al doilea cel mai mare investitor în Austria, după Germania (poziție pe care o deține din 2014), cu investiții străine directe în valoare totală de 25 de miliarde de euro la sfârșitul anului trecut, adică 13 % din total. (Prin comparație, investițiile americane în Austria se ridică la 13 miliarde de euro, iar cele ale vecinilor din Italia la aproximativ 11 miliarde de euro).

Între timp, multe dintre sutele de companii austriece care au investit în Rusia în ultimii ani rămân active acolo. Aproape două treimi din cele 65 de companii austriece din Rusia intervievate de Școala de Economie din Kiev intenționează să rămână, de exemplu, cu mult peste media de 40% pentru toate țările.

Conglomeratul de petrol și gaze OMV, cea mai mare companie austriacă, rămâne un jucător important în sectorul energetic din Rusia. Raiffeisen Bank International, deținută de austrieci, este cel mai mare creditor străin activ în Rusia și un pilon al sistemului financiar al țării. Chiar și Red Bull, cu sediul la Salzburg, continuă să își vândă băuturile energizante în Rusia.

OMV susține că este obligată să continue să cumpere cel puțin 6 miliarde de metri cubi de gaz rusesc pe an până în 2040 – în urma unui acord din 2018 semnat la Viena de Putin și de cancelarul de atunci, Sebastian Kurz.

Guvernul austriac, care deține puțin peste 30% din OMV, un fost monopol de stat, susține că nu este la curent cu detaliile contractului. Modul în care intenționează să își îndeplinească promisiunea de a reduce la zero dependența Austriei de gazul rusesc până în 2027 este un mister.