Criza şterge o generaţie de progres în Grecia

Problemele economice îi forţează pe tot mai mulţi greci să renunţe la oraşele fără locuri de muncă şi cu multe cheltuieli în favoarea satelor, unde speră că îşi pot câştiga traiul din agricultură şi creşterea animalelor.

Jurnaliştii ”The Wall Street Journal” au vizitat Grecia rurală, unde au găsit tot mai mulţi foşti orăşeni aflaţi în căutarea unei vieţi mai ieftine. 

Timp de zeci de ani, Panagiotis Triantafyllopoulos a lucrat în Atena ca muncitor într-o tipografie şi designer grafician, însă ultima ocupaţie se rezumă la a realiza ambalaje ingenioase pentru companiile multinaţionale din domeniul farmaceutic.

Astăzi, bărbatul de 54 de ani îşi petrece zilele adunând lemne de foc, având grijă de puii de pasăre şi pregătindu-se pentru recolta de măsline de pe colina satului în care locuieşte, în sud-vestul Greciei.

Aflat în imposibilitatea de a găsi o slujbă timp de doi ani de la concedierea sa, Triantafyllopoulos a realizat că nu are o altă alegere de făcut decât aceea de a se întoarce către locul unde s-a născut, începând de vara trecută, şi să încerce să supravieţuiască din ceea ce poate cultiva pe micul lot de teren al familiei sale.

„Sunt un biet  începător”, spune Triantafyllopoulos, care a venit în Atena la vârsta adolescenţei în 1975, făcând parte dintr-un val de tineri care s-au deplasat de la zonele rurale ale Greciei, înspre mirajul urbanistic. „A fost o decizie grea să ne întoarcem. Visam la ceva măreţ.”

După aproape cinci ani de recesiune chinuitoare,  care a majorat rata şomajului la aproape 25%, motorul de dezvoltare al Greciei funcţioneză în sens invers. Familiile care şi-au recuperat locul în clasa de mijloc, în decadele de după cel de-al Doilea Război Mondial, se reîntorc în timp printr-o alunecare dureroasă.

Liber-profesioniştii  şi comercianţii se mută înapoi cu părinţii vârstnici sau se reîntorc în satele natale. Unii dintre ei se întorc la slujbe murdare sau periculoase precum ciobănitul sau marinăritul pe vasele comerciale, ocupaţii care au fost aproape abandonate de greci pe măsură ce ţara lor devenea mai prosperă. Comercianţii preferă să părăsească ţara.

În timp ce liderii Uniunii Europene analizează metodele de a uşura povara datoriei Greciei şi posibilitatea de a oferi noi fonduri de ajutor, contracţia constantă a economiei ameninţă să şteargă complet progresele înregistrate de o generaţie întreagă.

Puterea de cumpărare a salariaţilor cu salariul minim pe economie din Grecia a atins nivelul înregistrat ultima dată în 1970 – în timpul unei perioade marcate de o dezvoltare rapidă care a creat clasa de mijloc urbană – potrivit unui studiu realizat de Labour Institute, un institut de cercetare cu privire al economia Greciei şi a politicii sociale. Venitul mediu este la aceeaşi valoare pe care o avea acum mai bine de 10 ani.

Criza financiară l-a făcut pe Triantafyllopoulos să se întoarcă în timp, acolo de unde a început. Acesta doarme acum în patul încadrat de o margine metalică în care a fost născut în 1958. Uneori, noaptea, priveşte insistent la acelaşi tavan din bucăţi de lemn la care privea şi pe vremea când era copil, în timp ce se întreba ce-i rezervă viitorul.

Înainte ca Triantafyllopoulossă îşi piardă slujba în mai 2010, iar soţia sa, Eleni, la puţin timp după aceea, familia sa avea un venit anual de peste 30.000 de euro. Aceştia locuiau într-o casă spaţioasă în capitala Greciei, cu o grădina în care Triantafyllopoulos putea juca golf în sfârşiturile de săptămână. Familia sa îşi permitea să cineze în oraş adesea şi să mergă regulat în vacanţe planificate.

În această iarnă, spunea bărbatul, familia sa nu îşi va putea permite nici măcar încălzirea cu păcură. Mama sa în vârstă de 81 de ani, Sofia, are o slujbă de croitoreasă, în încercarea de a economisi ceva bani, folosind o maşină de cusut de fontă, cu pedale, din 1920. Cea mai mare temere a lor este că fiica lui Triantafyllopoulos nu va putea finaliza facultatea.

„Nu mă derajează să fiu sărac. Eu am crescut în sărăcie”, a declarat Triantafyllopoulos, în timp ce îşi scotea o ţigară din buzunarul cămăşii sale albastre-verzi de flanel. „Ce nu pot suporta este să nu pot fi în stare să să îmi ajut copiii să se pregătească pentru ceva mai bun.”

După decenii în care au fost diminuate constant decalajele dintre Grecia şi ţările membre cele mai bogate din Uniunea Europenă, ţara se află din nou pe un drum divergent.

Producţia pe cap de locuitor, care a ajunsese la 94% din media Uniunii Europene în 2009, a revenit la 82% anul trecut, acesta fiind un nivel înregistrat ultima dată la începutut anilor 1990. Povestea este asemănătoare cu a Spaniei şi a Portugaliei, în timp ce ţările problematice din sudul zonei euro alunecă spre o recesiune tot mai adâncă, dând o lovitură scopului de bază al blocului euro, acela de a prospera împreună.

Salariaţii din clasa de mijloc a Greciei nu numai că îşi pierd slujbele şi trăiesc pe baza economiilor, dar de asemenea sunt afectaţi de taxele în creştere pentru venituri, achiziţii şi proprietăţi, în timp ce guvernul se luptă să îndeplinească ţintele de deficit stabilite de creditorii externi.

Pierderea veniturilor şi a economiilor acumulate în astfel de familii seacă energia necesară pentru a stimula o creştere economică. Experţii sunt de părere că recesiunea contribuie la rate mai mari ale criminalităţii şi suicidului şi că micşorează numărul căsniciilor, dar şi sporul natural, pe măsură ce oamenii resping ideea întemeierii unei familii pe fondul incertitudinii.

Clasa de mijloc care forma o bază solidă pentru o stabilitate democratică devine tot mai orientată înspre radicalizare, aşa cum se poate vedea în popularitatea tot mai ridicată a facţiunilor politice extremiste. Partidul extremist de stânga Syriza se situează pe primul loc în preferinţele grecilor în urma sondajelor de opinie publică, în timp ce partidul ultranaţionalist şi anti-imigranţi „Zorii Aurii” este pe locul al treilea. 

Pentru Dimitris Stathis şi Aggeliki Katsimardou, abruptul căderii a fost uluitor. Katsimardou a fost concediată din funcţia de agent de asigurări la începutul anului 2010. În apropierea Paştelui anul acesta, soţul său şi-a pierdut slujba din vânzări în cadrul unei companii internaţionale de petrol, dar şi maşina companiei pe care o folosea.

Astăzi, Stathis lucrează într-o staţie de alimentare de combustibil. Câştigă lunar 800 de euro, aproape jumătate din fostul lui salariu. Cu toate acestea, familia lui datorează băncii 900 de euro pe lună pentru ipoteca lor. 

„Nu ne putem permite să cumpărăm carne”, spune doamna Katsimardou. „Chiar şi laptele este dificil de cumpărat. Sau iaurt. Iar aceasta este Grecia, pentru numele lui Dumnezeu.”

Ei au trebuit să amâne planul de a avea un copil. Din moment ce ea are 39 de ani, spune aceasta, este foarte probabil ca această decizie să însemne că nu vor mai avea niciodată copii.

Nu demult, într-un sat nu departe de casa din Aristomenis a domnului Triantafyllopoulos, Zerbisia, un grec pe nume Giorgos Leventis, în vârstă de 22 de ani, a legat o capră neagră de un gard şi a început să mulgă ugerul mărit pentru a obţine laptele ce se aduna într-o găleată de plastic.

Acesta nu se aştepta să îşi câştige traiul lucrând la o fermă. Însă după ce şi-a pierdut slujba de instalator pe care o avea în Atena – şi cu o rată a şomajului de 58% în rândul lucrătorilor greci cu vârsta cuprinsă între 15 şi 24 de ani – tânărul s-a mutat anul trecut cu bunica lui în satul din care se trăgea familia lui. Acum se ocupă de creşterea puilor, gâştelor, oilor şi caprelor.

„Mulţi oameni de vârsta mea, care au crescut în Atena, nu şi-au imaginat niciodată că vor face ceva de genul acesta”, a răspuns Leventis. Dar, a adăugat acesta, se bucură de munca pe care o face şi se bucură că este propriul său stăpân. Câştigă acum între 300 şi 400 de euro pe lună din vânzarea de pui, ouă şi ulei de măsline şi lucrând ca zilier la fermele vecinilor, cu speranţa că va câştiga mai mult anul viitor după ce va reuşi să îşi mărească turma de oi. În orice caz, nu se aşteaptă să se întoarcă vreodată în Atena.

Când Triantafyllopoulos era doar un copil, Grecia se afla în mijlocul unui proces de mai bine de 20 de ani de creştere economică şi de industrializare, ca urmare a redresării după ocupaţia germană catastrofală din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, la care s-a adăugat ulterior şi un război civil între susţinătorii guvernării de dreapta şi forţele comuniste.

Satul în care trăieşte, Aristomenis, pe dealurile din Peloponez, era încă un loc sărac în anii 1960. Copiii mergeau desculţi pe timpul verii, iar electricitatea era la un deceniu depărtare. Cu toate acestea, Atena şi alte oraşe ale Greciei erau în plină expansiune şi atrăgeau oamenii de la ţară înspre zonele industriale moderne, care puteau oferi salarii mai mari şi o viaţă mai bună decât trăind de pe urma agriculturii.

Domnului Triantafyllopoulos i-a plăcut să deseneze şi s-a hotărât să devină un artist grafician. La vârsta de 17 ani, la îndemnul părinţilor, şi-a împachetat modestele lucruri pe care le avea într-un rucsac şi a făcut autostopul până a ajuns în capitală.

„Am vrut ca el să plece pentru a avea mai multe oportunităţi”, a spus mama sa. „Nu s-a întâmplat, însă, aşa cum am plănuit.”

Cu toate acestea, timp de mulţi ani, viaţa în Atena a fost una mulţumitoare. A lucrat pentru diferite ziare, reviste şi companii de ambalare. S-a căsătorit şi a avut doi copii. Familia sa s-a stabilit în cele din urmă într-un cartier, în timpul extinderii aşezărilor urbane ale capitalei.

„Nu am avut un stil de viaţă luxos, dar nu ne-a lipsit nimic niciodată”, a declarat fiica lor ajunsă la vârsta majoratului, Eleftheria.

În 2010, tot ceea ce aveau a început să se clatine din temelii. Pe măsură ce problemele economice ale Greciei se înrăutăţeau, clienţii au încheiat contractele cu multinaţionala unde a lucrat Triantafyllopoulos. El a fost concediat, odată cu alţi zeci de angajaţi, în luna mai a acelui an. Locul de muncă al soţiei sale a fost de asemenea ameninţat, astfel pierzându-şi slujba din cadrul firmei de catering care aproviziona un centru de conferinţe. 

Înainte de sfârşitul acelui an, familia a trebuit să părăsească locuinţa unde au avut casa timp de 15 ani deoarece chiria de 600 de euro pe lună devenise mai mult decât îşi puteau permite. Aşa că s-au mutat într-o locuinţă mai mică. La şase lună după această schimbare, au fost nevoiţi să ia măsuri mai drastice şi s-au mutat într-o casă goală care nu avea nici căldură, şi nici apă caldă.

La început, proprietarul le-a permit să locuiască fără să plătească nimic, însă aveau condiţia de a repara acoperişul, instalaţiile sanitare şi cele electrice. După ce reparaţiile au fost făcute, chiria a fost de 300 de euro pe lună pentru spaţiul de 165 de metri pătraţi. Chiar şi magazia a devenit dormitor pentru copii.

Tensiunile provocate de relocări şi circumstanţele nefavorabile şi-au pus amprenta asupra relaţiei lui Triantafyllopoulos cu soţia sa, potrivit spuselor sale şi ale fiicei celor doi. Aceasta şi-a amintit cum părinţii ei se certau tot mai des pentru a stabili modul de administrare al puţinilor bani pe care îi aveau şi dacă Eleftheria ar trebui să îşi amâne studiile universitare până când situaţia se va îmbunătăţi. Eleni Triantafyllopoulos a refuzat să fie intervievată.

Triantafyllopoulos şi-a căutat un nou loc de muncă în Grecia, dar şi în ţările vecine din Balcani. Reprezentanţii companiilor i-au spus că nu este nevoie nici măcar să lase vreun CV. „Oricare ar fi calificările dumneavoastră, nu există locuri de muncă”, era răspunsul primit. „Este disperarea cea mai cruntă.”

Presiunea asupra familiei Triantafyllopoulos a crescut în luna august, când Eleftheria a fost admisă la o universitate din oraşul nordic Salonic pentru a studia obstretica. Învăţământul în universităţile publice din Grecia este gratuit, însă familia trebuie să plătească pentru cacazare şi masă. Triantafyllopoulos s-a rugat ca Eleftheria să primească o locuinţă gratuită într-un cămin, din cauză că era şomer. 

La sfârşitul acelei veri, el s-a decis să se mute înapoi în satul natal, convingându-se că ar putea reduce din cheltuielile şi chiar ar putea câştiga ceva bani. Mama sa locuia încă la mica fermă, singură de la moartea tatălui său de anul trecut.

Soţia lui a rămas în Atena pentru a se îngriji de mama sa în vârsta, deoarece avea nevoie de dializă. Triantafyllopoulos a declarat că dacă el şi cu soţia lui şi-ar fi putut permite taxele legale pentru un divorţ, căsătoria sa de peste 30 de ani s-ar fi încheiat. „Criza distruge familii”, a concluzionat acesta. 

Hrănindu-se cu ouăle de la găinile pe care le creşte şi legume din grădina pe care o îngrijeşte, domnul Triantafyllopoulos a spus că a reuşit să îşi micşoreze cheltuielile lunare la aproape 50 de euro.

El îşi petrece zilele muncind la fermă: hrăneşte găinile şi îngrijeşte livezile care sunt în pregătire pentru recolta de măsline din această lună.

Este o reîntoarcere la un mod de viaţă pe care familiile l-au abandonat de mult. Pentru mulţi ani, grecii au lăsat imigranţii din Albania să se ocupe de livada lor de măslini mare de 500 de copaci, fiind arendaşi. Cea mai mare parte din porţia de ulei a familiei este folosită pentru gătitul acasă.

Anul acesta, el şi mama lui vor aduna măslinele. Acesta speră că uleiul pe care îl vor obţine le va aduce un câştig de aproximativ 4.000 de euro.

După-amiezile, mama domnul Triantafyllopoulos lucrează la maşina sa de cusut pe verandă, făcând mari eforturi pentru a câştiga ceva bani în plus. „Lucrul acesta timp de două ore mă epuizează. Întreg corpul mă doare”, spune Sophia Triantafyllopoulos. „Ceea ce mă întristează cel mai tare este ca, la apusul vieţii mele, să-mi văd copiii şi nepoţii luptându-se cu probleme financiare din nou.” 

Doamna Triantafyllopoulos dă spre folosire nepoatei sale aflate la facultate aproximativ 400 de euro pe lună din pensia sa.

Acum câteva zile, Triantafyllopoulos se afla într-o cafetărie mică din apropierea bisericii albe de piatră din centrul Aristomenisului când i-a sunat mobilul. Era Eleftheria. Acesta a ascultat tăcut pentru o vreme, în timp ce fiica lui l-a anunţat că cererea ei pentru locuinţa gratuită la cămin fusese respinsă.

Lacrimile au început să apară la colţurile ochilor săi, dar şi le-a şters cu palmele mâinilor. „Ce putem să facem? Va trebui să te descurci cu cei 400 de euro pe lună”, i-a răspuns domol fiicei sale. „Trebuie să fie suficient.  Nu există mai mulţi bani.”

Până în prezent, Eleftheria reuşeşte să se descurce în limita pe care o are. Ea plăteşte aproximativ 300 de euro pe lună pentru micul apartament şi utilităţi şi încearcă să cheltuie mai puţin de trei euro pe zi pentru mâncare şi orice altceva mai are nevoie.

Domnul Triantafyllopoulos îşi acordă mult timp în momentul în care trebuie să se decidă ce va face în continuare. Nu vede nicio soluţie pentru a putea obţine un venit semnificativ de pe urma activităţii de la fermă fără un capital iniţial pentru a investi în utilităţi precum maşinării, seminţe, îngrăşăminte, combustibil şi fertilizator – capital pe care nu îl are.

O posibilitate, spune el, ar fi aceea de a căuta un loc de muncă în Australia, unde trăieşte fratele său. Întrebarea este însă cum ar putea obţine banii pentru a putea ajunge acolo.

În momentul de faţă, el şi cu mama lui depun toate eforturile pentru pregătirile de iarnă. Cea mai mare parte din sezonul rece se aşteaptă să o petreacă în camera de zi, singura cameră cu un şemineu. Unul dintre paturi este fixat lângă vatră, în aşteptarea nopţilor reci care stau să vină.

Triantafyllopoulos îşi petrece serile stând în faţa computerului personal, unul dintre puţinele obiecte recuperate de pe vremea când locuia în Atena. El pune la punct un album digital compus din portrete scanate ale familiei sale – un portret al străbunicului său fotografiat cu o puşcă de vânătoare, instantanee de la nunta părinţilor săi din 1956 – pentru apropiaţii lui.

„Ar putea fi singura moştenire pe care o pot lăsa copiilor mei”, a spus acesta.