COMENTARIU Europa cu 27 de membri - o dezbatere sinceră
0
„Europa nu poate fi condusă prin ordine executive sau ca şi cum s-ar afla într-o «splendidă izolare»“ scriu Jean-Claude Juncker, preşedintele Comisiei Europene, şi Corina Creţu, comisar european pentru politică regională, într-un editorial pentru „Adevărul“, în care sunt de părere că de mult timp există un decalaj între aşteptările cetăţenilor şi ceea ce poate oferi Europa.
Integrarea europeană a fost dintotdeauna un proiect creat de oameni, pentru oameni. O mişcare însufleţită de o generaţie care, într-un elan comun, a declarat: „Niciodată, dar absolut niciodată, nu mai vrem să fim puşi în această situaţie! Niciodată în situaţia de a ne afla din nou în război”. Prin semnarea Tratatelor de la Roma, la 25 martie 1957, primele şase state membre ale Uniunii Europene au încredinţat fantoma trecutului Europei cărţilor de istorie, pentru a servi drept avertisment generaţiilor viitoare, astfel încât experienţele avute să nu se mai repete.
La a 60-a aniversare a acestei date cruciale, marcăm totodată renaşterea proiectului european. Într-o lume incertă şi în continuă schimbare, a venit momentul să ne reînnoim promisiunile şi să ne reafirmăm angajamentul pentru un viitor comun, în care toţi cetăţenii şi toate statele membre vor fi trataţi cu deplină egalitate. O nouă Europă cu 27 de membri trebuie să acţioneze cu hotărâre pentru a răspunde aşteptărilor cetăţenilor săi şi pentru a le transmite atât speranţă, cât şi determinare.
Pentru a realiza acest lucru, trebuie să căutăm noi răspunsuri la o întrebare la fel de veche pe cât de tânără este Uniunea: încotro ne îndreptăm de acum încolo? Noi nu avem răspunsurile respective, pentru că nu doar noi trebuie să le oferim. Europa nu poate fi condusă prin ordine executive sau ca şi cum s-ar afla într-o „splendidă izolare”. Întrebarea de mai sus este una care trebuie adresată cetăţenilor.
De prea mult timp există un decalaj între aşteptările cetăţenilor şi ceea ce poate oferi Europa. Nu ar trebui să pretindem că Europa poate rezolva singură toate problemele. Un exemplu simplu: politica de coeziune. Ea ajută la consolidarea economiei României şi la crearea de locuri de muncă, prin sprijinirea investiţiilor realizate din bugetul naţional. Reprezentând 40% dintr-un buget total care, la rândul său, este egal cu doar 1% din venitul intern brut cumulat al statelor membre, fondurile la dispoziţia politicii de coeziune sunt mai mult decât insuficiente, pe termen lung, pentru a garanta ele singure creşterea economică în toate ţările, nu doar în România. Vestea bună este că această politică sprijină UE în ansamblul ei, guvernele naţionale, regiunile şi oraşele să coopereze, ca parteneri, în proiecte ce vor face viaţa fiecăruia dintre noi mai bună. Nu credem să existe un exemplu mai bun despre ce înseamnă în esenţa sa Europa. De asemenea, nu ar trebui să îmbrăţişăm ideea conform căreia fiecare stat naţional poate realiza totul de unul singur. Şi putem da un exemplu simplu şi aici: să spunem că România ar avea cele mai progresiste reglementări care să garanteze că fiecare dintre cetăţenii săi respiră aer curat. Sau cele mai bune sisteme pentru a garanta că râurile sale nu sunt poluate. Ce folos ar avea toate acestea dacă vecinii săi nu ar acţiona în acelaşi sens? În domenii precum mediul înconjurător, şi nu numai, acţiunile la nivel naţional nu sunt suficiente, iar România nu se poate asigura că aceleaşi standarde şi reguli se aplică tuturor, decât ca parte a Uniunii Europene, prin reprezentanţii săi din instituţiile europene. În opinia noastră, acum este momentul să avem cu adevărat o dezbatere sinceră cu privire la ceea ce ne dorim de la Uniunea noastră.
Am putea continua la fel ca în prezent. Nu să ne culcăm pe lauri, ci să ne concentrăm întreaga energie pe obţinerea de rezultate în domeniile prioritare şi pe agenda noastră pozitivă – finalizarea pieţei interne şi a pieţei unice digitale, precum şi crearea unei Uniuni energetice, a unei Uniuni a pieţelor de capital şi a unei Uniuni a apărării.
De asemenea, am putea merge în cu totul altă direcţie şi să alegem o UE27 axată doar pe realizarea pieţei unice. Însă Europa reprezintă cu mult mai mult decât o simplă piaţă de mărfuri şi capitaluri. Dacă am afirma contrariul ar însemna să trădăm valorile pentru care am luptat, de-a lungul secolelor, pe câmpurile de luptă şi de la tribune improvizate.
Un al treilea scenariu ne-ar permite ca anumite state membre să avanseze mai repede în unele domenii deja reglementate de tratate, lăsând uşa deschisă celorlalte pentru a le urma atunci când sunt pregătite. Acest demers este deja o realitate în prezent, având în vedere existenţa diferitelor grupuri de ţări de pe întregul continent care au început să conlucreze fie pentru crearea unei Curţi europene în materie de brevete, fie în vederea armonizării legislaţiilor naţionale privind divorţul şi regimul proprietăţii în cazul cuplurilor internaţionale ori instituirii unui Parchet European pentru combaterea fraudelor ce vizează bugetul UE. Aceste exemple de cooperare consolidată demonstrează că nu este necesar ca toată lumea să avanseze la fel de rapid, dar că este necesar ca toată lumea să acţioneze în aceeaşi direcţie.
O altă variantă ar putea fi ca UE27 să facă mult mai mult, împreună, într-un număr mic de domenii în care acţiunile noastre au cu adevărat o valoare adăugată şi în care cetăţenii se aşteaptă să acţionăm. În fapt, acest lucru ar însemna „să acţionăm mai puţin” în mai multe cazuri, în domenii în care statele membre nu pot ajunge la un acord ori sunt mai în măsură să găsească soluţii singure.
În fine, statele membre ar putea, de asemenea, să apese la maximum pedala de acceleraţie şi să decidă să pună în comun mai multe competenţe, resurse şi procese decizionale, în toate domeniile.
Toate aceste cinci scenarii sunt fezabile. Şi este cert că vor fi intens dezbătute de parlamentele naţionale, guverne, societatea civilă şi toate categoriile de cetăţeni. În realitate, cel mai probabil este că viitorul Europei se va concretiza într-un al şaselea scenariu, la care veţi contribui cu toţii.
Europa va merge la urne în 2019 şi, de acum până la alegeri, dorim ca fiecare voce să se facă auzită. Viitorul nostru trebuie să fie conceput de noi toţi şi trebuie să aparţină fiecăruia dintre noi. Nu instituţiilor sau politicienilor, ci cetăţenilor pe care aceştia îi reprezintă. Când vine vorba de UE, pentru preşedinţi şi prim-miniştri a fost întotdeauna mult prea uşor să spună ce nu vor. În prezent, ei ar trebui să organizeze şi să participe la dezbateri pe întregul teritoriu al Europei, în fiecare segment al societăţii, pentru a decide cu privire la ceea ce vor cu adevărat.
Oricare ar fi calea pe care o vom alege până la urmă, noi suntem cei care ne vom decide viitorul.
Timp de 60 de ani, Europa a realizat un lucru care părea de nerealizat: a întrerupt nesfârşita tragedie europeană ce alterna perioadele de război cu cele de pace. Însă această Europă nu este un dat. Europa a fost întotdeauna şi este în continuare o alegere, iar alegerile pe care le facem astăzi, mâine, peste doi ani, trebuie să fie ghidate înţelegerea deplină a implicaţiilor pe care le au, nu pentru noi, ci pentru generaţiile viitoare.
Pentru că vom fi judecaţi nu în funcţie de ce am moştenit, ci în funcţie de ceea ce lăsăm în urma noastră.
Se încarcă comentariile...
