Cinismul Occidentului faţă de suferinţa Ucrainei

Foto Shutterstock

„În istoria Europei de Vest, Rusia nu este ticălosul absolut, ci doar un personaj minor extrem de viciat care ne-a salvat pielea într-un moment crucial. Aproape întotdeauna am lăsat Moscova să aibă frâu liber în est, în special între 1944 şi 1989, în timp ce noi petreceam mai departe”, arată Simon Kuper, în Financial Times, făcând o radiografie a atitudinii statelor occidentale faţă de războiul din Ucraina.

„Imaginaţi-vă că sunteţi un decident occidental de la Paris, Berlin sau Roma. Sunteţi îngrozit de invazia Ucrainei de către Rusia. Contrar a ceea ce bănuiesc mulţi est-europeni, nu sunteţi naiv în privinţa lui Vladimir Putin: după toţi aceşti ani, ştiţi cine este şi speraţi să nu câştige. Aclamaţi în sinea voastră fiecare steag ucrainean atârnat de fereastra unui apartament. Simţiţi mândrie că ţara voastră ajută la primirea celor câţiva refugiaţi ucraineni care trec dinspre Europa de Est. Deplângeţi războiul.

Doar că nu credeţi că este problema Europei de Vest. Vreţi doar ca luptele să ia sfârşit, probabil în urma unei încetări urâte a focului care de facto este o predare a teritoriilor cucerite de Rusia. După care criza costului vieţii s-ar putea disipa, împreună cu riscul de alunecare în război nuclear şi necesitatea ca voi şi alte guverne din Europa de Vest să vă petreceţi fereastra preţioasă la putere luptând cu bătăuşul altui cartier. Nu o veţi spune niciodată cu voce tare, dar nu vă pasă chiar atât de tare de Ucraina.

Mă opun acestui punct de vedere cinic. Vreau ca aceste guverne să sprijine Ucraina. Încerc pur şi simplu să explic modul în care gândesc ei, aşa cum am l-am înţeles din conversaţiile cu factorii de decizie politică şi din lectura presei continentale cu influenţă.

Discursul entuziast despre „Europa unită” ignoră faptul că există întotdeauna mai multe Europe. De secole, un fel de cortină a separat vestul mai bogat al continentului de estul mai sărac. Ameninţarea lui Putin este existenţială pentru est-europeni, a căror categorie include deodată Finlanda şi Suedia. 

Doar că în istoria Europei de Vest, Rusia nu este ticălosul absolut, ci doar un personaj minor extrem de viciat care ne-a salvat pielea într-un moment crucial. Aproape întotdeauna am lăsat Moscova să aibă frâu liber în est, în special între 1944 şi 1989, în timp ce noi petreceam mai departe. Când Franţa şi Marea Britanie au fost absorbite în mod inutil într-un conflict estic, în 1914, războiul mondial care a urmat a scos secolul din ţâţâni.

 Şi aşa, după ce în 2008 Rusia a invadat Georgia şi în 2014 Donbasul, Franţa în special s-a grăbit să medieze armistiţii, care l-au recompensat pe Putin. După aceea Emmanuel Macron a petrecut ani de zile făurind o nouă ordine de securitate europeană care să includă Moscova. Mulţi est-europeni numesc asta o împăciuire „naivă” care i-a alimentat apetitul lui Putin. Realiştii occidentali ar putea replica că i-a alimentat numai acel apetit pentru mai multe bucăţi din Europa de Est. La fel ca Putin, ei au regretat transformarea NATO într-o schemă de protecţie a Estului Europei. 

Europenii din Vest au dus-o bine de pe urma Rusiei lui Putin. Pentru mulţi factori de decizie din Occident, energia rusă ieftină şi exportul majorităţii bogăţiilor ţării, în special către Londra, au compensat uciderea exilaţilor ruşi şi amestecul în alegeri.

Deocamdată, vest-europenii, sub presiunea zelului SUA şi a Europei de Est, susţin Ucraina. Joi, Macron, Olaf Scholz şi Mario Draghi au mers împreună într-o vizită târzie la Kiev. Trimit Ucrainei arme — deşi lent, şi nicidecum suficient, şi nici prea multe arme grele, pentru că se tem ca nu cumva să prelungească războiul sau să încurajeze armata Ucrainei să se aventureze în Rusia. Berlinul se întinde destul de departe către est pentru a-şi face griji că lui Putin i-ar veni idei ciudate, aşa că revarsă averi în propria sa armată semi-defunctă.

Dar europenii din vest ştiu că americanii se entuziasmează în privinţa războaielor şi apoi îşi pierd interesul (vezi Irak şi Afganistan). În orice caz, dacă Donald Trump se întoarce în 2024, s-ar putea să pună capăt alianţei vestice. 

Aşa că ar prefera să se axeze pe propriile probleme. Personalităţi de top ale celor mai mari partide din Italia, Five Star şi Lega, vor ca Ucraina să facă compromisuri. Ministerul francez al Apărării este îngrijorat de jihadiştii din Africa de Vest. Madrid este la 3.440 km de Moscova, dar la numai 714 km de Alger, capitala principalelor sale dureri de cap. Chiar înainte ca Putin să invadeze, factorii de decizie spanioli care pregătesc summitul NATO de luna aceasta de la Madrid sperau să se concentreze pe securitatea cibernetică, jihadiştii din Sahel şi schimbările climatice, mai degrabă decât pe Rusia.

Cel mai bun prieten al Ucrainei în vestul Europei este probabil Marea Britanie, însă ea are tradiţie militară, un partid de guvernământ cu alegători cărora le plac toate războaiele şi un prim-ministru lipsit de politici serioase şi a cărui principală justificare pentru a se agăţa de funcţie este că Ucraina are nevoie de el. 

Alte capitale vest-europene aşteaptă cu răbdare ca Kievul să decidă singur că doreşte încetarea focului. Orice fel de înţelegere ar oferi Rusiei control efectiv, chiar dacă nu şi formal, asupra teritoriului cucerit. Europenii de Vest s-ar asigura că Ucraina păstrează nişte porturi la Marea Neagră, astfel încât Putin să nu poată sugruma aprovizionarea globală cu cereale. Da, asta ar însemna recompensarea unui dictator însetat de sânge, dar astea sunt relaţiile internaţionale – vezi şi vizita planificată de Joe Biden în Arabia Saudită.

„Nimeni nu este în siguranţă până când toată nu lumea este în siguranţă” este un clişeu al timpului nostru. Nu a fost adevărat nici în pandemie, nu este nici în Ucraina. Europa de Vest a aflat că poate trăi la fel de bine şi fără Europa de Est”, conchide Simon Kuper.