Brexit. Cum s-a ajuns la referendumul din Marea Britanie privind apartenenţa ţării la Uniunea Europeană

Întreaga lume este cu ochii pe Marea Britanie, unde, astăzi, 23 iunie, populaţia este chemată la urne pentru a se pronunţa cu privire la apartenenţa ţării la Uniunea Europeană, rezultatul referendumului putând să schimbe nu numai soarta Regatului Unit, ci a întregii Europe.

La această consultare populară s-a ajuns în urma unei promisiuni făcute de actualul premier britanic, David Cameron. În timpul campaniei electorale pentru alegerile parlamentare din luna mai a anului 2015, Cameron, preşedinte al Partidului Conservator, s-a angajat să organizeze, în cazul în care câştigă alegerile, o consultare populară privind apartenenţa ţării la blocul comunitar, aminteşte BBC.

Promisiunea sa a venit ca răspuns la nemulţumirile unor parlamentari din propriul său partid, dar şi ale partidului antieuropean UKIP, potrivit cărora Marea Britanie nu a mai avut un cuvânt de spus din 1975, când a votat, în cadrul unui referendum, să rămână în Uniunea Europeană. 

Numai  că, între timp, blocul comunitar s-a schimbat foarte mult. Iar politicienii britanici care nu priveau şi nu privesc Bruxelles-ul cu ochi buni au afirmat că UE câştigă din ce în ce mai mult control asupra vieţilor britanicilor. Iar David Cameron le-a răspuns: „Este timpul ca poporul britanic să-şi spună cuvântul. Este timpul să reglăm chestiunea europeană în politica britanică“.

În mai 2015, conservatorii au câştigat alegerile, obţinând majoritatea parlamentară, iar David Cameron a fost reales prim-ministru. Şi şi-a ţinut promisiunea de a organiza un referendum privind „chestiunea europeană“, dar nu înainte de a renegocia relaţiile Marii Britanii cu Uniunea Europeană.

„Misiune imposibilă“

Scopul declarat al premierului de la Londra era „repatrierea“ unor competenţe Londrei şi înăsprirea condiţiilor de acces pe piaţa muncii şi la asistenţa socială pentru imigranţi din UE, în special din ţările din estul Europei.

O „misiune imposibilă“, după cum chiar Cameron afirmase, făcând, în martie anul trecut, o comparaţie între el şi actorul Tom Cruise protagonist al filmului cu acelaşi nume.

Prima vizită a lui Cameron în străinătate de la realegerea sa în funcţie a fost şi prima ocazie pentru premierul britanic de a-şi promova reformele cerute în cadrul Uniunii Europene. În a doua jumătate a lunii mai 2015, la Riga, în capitala Letoniei, în cadrul summitului Parteneriatului Estic, Cameron s-a declarat decis să realizeze reforma pe care o doreşte. Cum era de aşteptat, mulţi dintre partenerii lui europeni, în special din Europa Centrală şi de Est, au fost mai mult decât reticenţi.

Dar şeful guvernului britanic, care a afirmat în repetate rânduri că va face campanie pentru menţinerea ţării sale în UE dacă obţine reformele la care speră, a continuat să încerce să-şi găsească aliaţi în rândul statelor membre care să susţină reformarea UE. 

A fost în vizită inclusiv în Ungaria, în Bulgaria şi în România (în decembrie 2015) pentru a-şi promova propunerile, abordând, printre altele, chestiunea migraţiei „economice“, care a stârnit multă vâlvă în Marea Britanie şi i-a determinat pe estici să vorbească despre „discriminare“.

După o cursă cu obstacole şi negocieri dure între Londra şi Bruxelles, pe data de 19 februarie a acestui an, liderii din cele 28 de ţări membre ale Uniunii Europene au ajuns la un acord, pe care premierul britanic Cameron l-a considerat ca fiind suficient pentru a recomanda menţinerea ţării sale în Uniunea Europeană. O zi mai târziu a anunţat şi data organizării referendumului: 23 iunie 2016.

Ce a vrut şi ce a obţinut

Agenţia France-Presse a făcut o trecere în revistă a principalelor puncte care rezumă revendicările lui Cameron, aşa cum au fost ele prezentate într-o scrisoare din noiembrie 2015 către preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, şi ceea ce a obţinut premierul britanic într-o serie de compromisuri, deseori formulate într-un limbaj diplomatic ambiguu.

Imigraţie. Sub imensa presiune a concetăţenilor săi şi a Partidului Conservator (de guvernământ în Marea Britanie) împotriva creşterii imigraţiei, David Cameron dorea un moratoriu, cu o durată de patru ani, pentru cetăţenii din UE aflaţi în Regatul Unit care aspiră la ajutoare şi locuinţe sociale. De asemenea, el voia să-i împiedice pe aceşti migranţi să beneficieze de alocaţii familiale pentru copiii lor rămaşi în străinătate.

În contextul opoziţiei unor ţări din Europa de Est, Cameron a obţinut o clauză de salvgardare de şapte ani privind unele ajutoare sociale pentru noii migranţi, ce permite o limitare a acordării lor, potrivit unei scări graduale. Totodată, va fi introdus un sistem de indexare a alocaţiilor familiale cu nivelul de trai din ţările unde se află copiii. Acesta se aplică noilor solicitanţi, dar se poate extinde şi la beneficiarii actuali începând din 2020.

Suveranitate. Pentru a le răspunde celor neliniştiţi în legătură cu jugul Bruxelles-ului asupra instituţiilor britanice, Cameron cerea posibilitatea de a scăpa de angajarea spre „o Uniune tot mai strânsă“, unul dintre pilonii construcţiei europene, într-un mod „legal constrângător şi ireversibil“. Concret, el făcea apel la un sistem de „cartonaş roşu“ care i-ar permite unui grup de parlamente naţionale să blocheze o iniţiativă legislativă europeană.

Premierul britanic s-a asigurat de o exceptare pentru Regatul Unit în ce priveşte „Uniunea tot mai strânsă“, care trebuie înscrisă în tratate dacă se iveşte ocazia remanierii lor. „Cartonaşul roşu“ este prezent cu condiţia întrunirii a 55% din voturile alocate parlamentelor naţionale, ceea ce îl face, practic, complicat. Referitor la principiul subsidiarităţii, Cameron a indicat că el prevede luarea de noi măsuri pentru protejarea suveranităţii britanice.

Guvernanţa economică. Cameron nu voia ca statutul Regatului Unit să fie defavorizat din cauză că ţara nu utilizează moneda unică europeană, euro, mai ales că Londra este unul dintre principalele centre financiare din lume. El cerea o serie de „principii legal constrângătoare“, precum recunoaşterea faptului că UE are mai multe monede, că ţările care nu sunt în zona euro nu trebuie să fie victimele discriminării şi că britanicii contribuabili nu trebuie să plătească pentru crizele din zona euro.

Premierul britanic afirmă că a obţinut protecţie pentru Londra împotriva oricăror discriminări din partea unor ţări care folosesc moneda euro, estimând că UE recunoaşte, „pentru prima dată“, că ea are mai multe monede. Limbajul textului este însă ambiguu: instituţiile UE „vor facilita coexistenţa mai multor perspective“. În plus, preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a insistat că acordul nu-i dă Londrei niciun veto în materie de decizie.