Bombardamente la puţin peste un kilometru de perimetrul centralei nucleare din Zaporojie. AIEA avertizează cu privire la riscul unor consecinţe catastrofale
0Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) a anunţat că echipa sa de la cea centrala nucleară din Zaporojie (sudul Ucrainei) a auzit luni mai multe serii de bombardamente în apropiere, ceea ce amplifică riscul unor consecinţe catastrofale, potrivit Reuters şi UNN.

Rafael Grossi, şeful acestui organism ONU de supraveghere nucleară, avertizează într-o postare pe platforma X că aceste bombardamente cresc riscurile de securitate nucleară la centrala din Zaporojie, care de aproape două săptămâni funcţionează fără alimentare externă din cauza unei linii electrice avariate, scrie Agerpres, citând sursele amintite.
Potrivit experţilor AIEA, două proiectile au căzut la o distanţă de 1,25 km de perimetrul centralei, după o serie de tiruri în vecinătatea uzinei din Zaporojie.
Anterior, Agenţia de presă ucraineană UNN a relatat că directorul general al AIEA poartă negocieri atât cu Rusia, cât şi cu Ucraina pentru restabilirea alimentării externe cu energie electrică a centralei nucleare din Zaporojie.
Amenințările lui Putin
Președintele rus Vladimir Putin amenințase anterior cu atacuri asupra centralelor nucleare ucrainene în discursul de patru ore ținut joi la grupul de discuții Valdai de la Soci.
În urmă cu câteva zile, șeful Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA) face apel la Ucraina și Rusia să demonstreze „voință politică” pentru a restabili alimentarea cu energie electrică a centralei nucleare Zaporojie.
Centrala, cea mai mare din Europa, cu șase reactoare, a fost ocupată de forțele ruse în primele săptămâni ale invaziei Moscovei în Ucraina.
Instalația a fost deconectată de la rețeaua externă din 23 septembrie, fiind a zecea oară când linia de alimentare cade. Centrala nu produce energie electrică, dar combustibilul din reactoare este răcit cu ajutorul generatoarelor diesel de urgență, potrivit The Independent.