Avion prăbuşit în Franţa: şase întrebări privind tragedia aviatică din Alpi la care trebuie să răspundă anchetatorii
0
În urma prăbuşirii zborului 4U 9525 au rămas multe întrebări şi o singură certitudine: aceea că tânărul copilot, în vârstă de 27 de ani, Andreas Lubitz a îndreptat în mod intenţionat avionul spre munte. Celelalte întrebări au rămas, însă, fără vreun răspuns.
1. De ce a făcut Lubitz asta?
Încă nu ştim. Anchetatorii au eliminat varianta unui atentat terorist, chiar şi după ce s-a aflat faptul că avionul prăbuşit în Franţa a fost îndreptat către munte în mod deliberat de către copilotul Andreas Lubitz. De asemenea, varianta sinuciderii este oarecum exclusă, dat fiind faptul că nu s-a găsit nici un bilet de adio în casa copilotului, iar cunoscuţii acestuia spun că nu avea un comportament neobişnuit.
„Nu era absolut deloc genul de om care ar încerca să omoare pe cineva.”, a spus un vecin de-ai lui Lubitz pentru Associated Press, iar preşedintele clubului aeronautic unde germanul a învăţat să piloteze, Klaus Radke, a spus că Lubitz „era un tânăr, nu remarcabil, dar normal”.
Speculaţiile gravitează în jurul stării de sănătate mentală a lui Andreas Lubitz. Anchetatorii au găsit în locuinţa germanului documente care atestă „existenţa unei boli şi nu tratament prescris pentru aceasta”, precum şi dovezi care „susţin teoria conform căreia decedatul a ascuns boala faţă de angajator şi colegi.”.
Un jurnalist al tabloidului german „Bild” susţine că a văzut documente care arată că germanul suferea de o „criză a vârstei”, după ce se despărţise recent de iubita sa. De asemenea, a ieşit la iveală faptul că în 2008 Lubitz a suferit o depresie majoră pe care a început să o trateze un an şi jumătate mai târziu.
Dar chiar şi cu o imagine mai largă asupra stării de sănătate mentală a lui Andreas Lubitz, misterul ar plana în continuare asupra unor aspecte alte acţiunilor sale din timpul zborului 4U 9525. De exemplu, dacă într-adevăr a hotărât să se sinucidă, de ce a recurs la o coborâre controlată a avionului prăbuşit în Franţa şi nu la una bruscă?
2. Este cu adevărat depresia o explicaţie pentru fapta lui Lubitz?
Depresia este o boală serioasă, tot mai des întâlnită în societatea actuală. Oamenii depresivi pot ajunge uşor la o sare de alienare care să-i împingă spre suicid, dar o mare parte dintre aceştia nu ar face rău şi altor oameni.
Psiholog al Universităţii Oxford, Jennifer Wild a scris în „The Times” acţiunile total iraţionale din cabină ale lui Andreas Lubitz ar fi putut fi declanşate de o depresie survenită în urma unui episod traumatizant care a avut loc recent. „Probabil că în starea în care se afla, nu s-a gândit la consecinţele faptelor sale sau poate că nu i-a mai păsat, din moment ce avea să-şi pună capăt vieţii.”
De asemenea, respiraţia normală a copilotului în timp ce îndrepta avionul către sol ar putea indica faptul că Lubitz ar fi fost psihopat, dar Wild precizează că pshiopaţii evită, în general, să-şi facă rău.
Preşedintele Colegiului Regal al Psihologilor, Sir Simon Wessely a precizat pentru BBC că „până când nu sunt puse cap la cap toate faptele nu ar trebui să ne avântăm să tragem concluzii.”. Wessely a mai adăugat că în Marea Britanie sunt milioane de persoane care au suferit de depresie, o boală care se poate vindeca, incluzând aici şi piloţi ce „şi-au reluat zborurile în perfectă siguranţă, activând chiar şi zeci de ani de la momentul întoarcerii în branşă.”.
3. Ar trebui ca autorităţile aviatice să îmbunătăţească monitorizarea psihologică?
În Germania, piloţii care încă se află în procesul de instruire sunt supuşi unor examene medicale. Printre acestea, şi un examen psihologic oral a cărui relevanţă este discutabilă dacă ţinem cont că acesta constă în întrebări de genul „Deţineţi acasă o colecţie de fluturi?”.
Pe de altă parte, un reprezentant al companiei Lufthansa a declarat că după ce sunt angajaţi, piloţii nu sunt supuşi testelor psihologice, aşa cum se întâmplă, de exemplu, în SUA sau Marea Britanie. Personalul aviatic este încurajat, în schimb, să raporteze un eventual comportament neobişnuit al oricărui membru al echipajului, însă asta se întâmplă foarte rar.
„Toate sistemele de siguranţă de care suntem atât de mândri au clacat de această dată.”, a spus şeful Lufthansa, Carsten Spohr. „Indiferent de măsuile de siguranţă, indiferent cât de sus ridici ştacheta la capitolul ăsta, nu poţi împiedica o astfel de nenorocire rarisimă sub nici o formă.”, a mai completat Spohr.
4. Ar fi putut reprezentanţii de la sol ai companiei să preia controlul avionului?
Unele voci întreabă de ce nu există un sistem care să permită controlul avionului din turnul de control. De fapt un astfel de sistem a fost patentat de către producătorul Boeing. Acesta constă într-un pilot automat care poate fi activat atât din cabina pilotului cât şi de la sol. Cu toate astea, sistemul nu a intrat în circuit din cauza siguranţei, acesta putând fi spart destul de uşor de către specialişti rău intenţionaţi.
5. Pot companiile aeriene să prevină repetarea unei asemenea tragedii?
Copilotul Andreas Lubitz a prăbuşit avionul Germanwings după ce, într-un moment în care a rămas singur, a încuiat pe dinăuntru cabina aeronavei. Pentru a evita ca astfel de situaţii să se repete în viitor, companiile de transport aerian au căzut de acord să instaureze „regula celor doi” care introduce obligativitatea prezenţei continue a două persoane în cabina unui avion care zboară. Astfel, dacă unul din cei doi piloţi vrea să utilizeze toaleta, înainte de părăsirea cabinei va chema un alt membru al echipajului. Această regulă a fost deja instaurată de unele companii, printre care şi Lufthansa.
6. Cum trec rudele victimelor peste un astfel de şoc?
Studiile arată că oamenii trec mai greu peste traumele provocate rudelor sau prietenilor în mod intenţionat de către alţi oameni, decât peste cele survenite în urma unor dezastre sau accidente apărute în urma unor defecţiuni tehnice, anunţă psihologul Roderick Orner într-un interviu acordat celor de la BBC.
„Violenţa este des percepută ca un atac asupra integrităţii umane. De aceea cauzează furie şi lipsa încrederii în oameni sau companii, cât şi o mai mare predispoziţie la boli psihice.”, susţine şi psihiatrul Lars Weiseth.
Faptul că aparent Lubzitz nu plănuise prăbuşirea avionului nu-i încălzeşte, însă, cu nimic pe apropiaţii victimelor. Dacă nenorocirea ar fi fost rezultatul unui act teorist, familiile celor morţi în tragedie i-ar fi văzut pe aceştia ca pe „victime involuntare, participante la lupta pentru valorile democratice”, a adăugat Weiseth.
Călătorind împreuna spre locul prăbuşiri avionului, rudele au reuşit să creeze o conexiune puternică bazată pe înţelegerea suferinţei celui de lângă tine şi sprijin reciproc. Acest lucru poate să ajute mult la vindecarea suferinţei, călătoria putând fi un drum al vindecării psihice a rudelor victimelor avionului prăbuşit în Franţa.
Se încarcă comentariile...
