Argumentele unui fost diplomat: De ce războiul din Ucraina putea fi evitat şi cum poate fi obţinută pacea

Rusia şi Ucraina FOTO SHUTTERSTOCK

Conform teoriei filosofice a realismului politic, războiul curent din Ucraina nu este necesar şi putea fi evitat dacă s-ar fi ţinut cont de principiile ce guvernează relaţiile internaţionale, menite să prevină declanşarea războaielor, scrie în Jerusalem Post Włodzimierz Julian Korab-Karpowicz, profesor, filosof şi fost diplomat polonez.

Potrivit teoriei clasice a realismului politic susţinute de Hans Morgenthau, obiectivul politicii externe a oricărui stat este fie „să păstreze”, fie să „sporească sau să demonstreze puterea” - acestea corespund a trei tipuri de politici: a statu-quo-ului, a imperialismului şi a prestigiului.

Politica statu-quo-ului este conservatoare - statul care o adoptă este interesat în primul rând de menţinerea securităţii, spre deosebire de expansiune, şi modificarea distribuţiei puterii în favoarea sa.

Imperialismul este o politică a ofensivei prin care un stat îşi propune să dobândească o poziţie dominantă şi de aceea caută o schimbare în statutul de putere prin răsturnarea balanţelor de putere existente.

Prestigiul este o politică externă prin care un stat încearcă să-şi demonstreze puterea - fie în scopul păstrării ei, fie în scopul sporirii ei.

Exemplul Acordului de la Munchen (1938) - prin care ţări europene recunoşteau pretenţiile teritoriale ale Germaniei naziste împotriva Cehoslovaciei - şi în care o politică imperialistă a fost apreciată greşit ca una a statu-quo-ului, dovedeşte ce consecinţe tragice poate avea o distincţie incorectă.

Cum ar putea fi interpretată politica Rusiei care a dus la invazia Ucrainei?

Conflictul ruso-ucrainean este rezultatul intenţiei Rusiei de a menţine actuala balanţă a puterii din regiune - în faţa perspectivei unei expansiuni NATO spre Ucraina, care ar schimba acest echilibru în dezavantajul său, Rusia, în calitate de putere regională, după ce a emis un număr de avertismente, a decis să-şi îmbunătăţească poziţia de putere întâi anexând Crimeea iar apoi intrând într-un război în Ucraina.

Potrivit concepţiei realiştilor politici, care pun în centrul preocupărilor lor relaţiile de putere, pacea şi securitatea depind de menţinerea echilibrului de putere - orice încălcare a acestuia, în lipsa posibilităţii remedierii lui prin alianţe sau forţe armate, poate duce la reajustări teritoriale sau chiar la război.

Războiul din Ucraina este un caz tipic de tentativă a unui stat de a remedia distribuţia regională a puterii în faţa unei ameninţări. Prin urmare, interpretarea corectă este aplicarea unei politici a statu-quo-ului. În schimb, a fost condamnat pe scară largă ca un act de agresiune şi ca expresie a vechiului imperialism rus - ameninţând alte ţări din Estul Europei, în timp ce liderului rus Vladimir Putin i s-a imputat un comportament iraţional.

Pentru a avea un tablou complet, în cazul conflictului ruso-ucrainean, este importantă şi analiza politicii interne, nu doar a celei externe - astfel încât să fie lămurite cauzele profunde ale războiului.

În 2014, în viaţa politică a Ucrainei s-a produs o transformare care a adus în prim-plan naţionalismul şi extremismul de dreapta, de unde până atunci aveau o existenţă marginală, cum se întâmplă în multe alte ţări. De la revoluţia Euromaidan, viziunile şi partidele politice ultranaţionaliste - precum Svoboda, National Corpus şi Right Sector - au dobândit o influenţă semnificativă, adesea recurgând la violenţă şi asasinate contra adversarilor (activiştilor pro-ruşi). Autorităţile au închis ochii iar în general presa occidentală le-a trecut cu vederea faptele. Aceşti ultranaţionalişti care nu respectă instituţiile democratice şi nici forţele de aplicare a legii au creat miliţii - precum batalionul Azov; în cele din urmă, acestea au fost încorporate în structurile de apărare a ţării şi membrii lor au ajuns să aibă grade înalte în poliţie şi armată, arată autorul.

Aceste grupuri radicale de dreapta se trag din Organizaţia Naţionaliştilor Ucraineni (OUN) care au cooperat la începuturile lor cu Germania nazistă, în al Doilea Război Mondial - contribuind la genocidul evreilor ucraineni şi fiind responsabili de epurarea etnică a polonezilor.

În Ucraina există şi acum cultul fostului lider al OUN, Stepan Bandera, considerat de o parte a opiniei publice erou naţional. Această proeminenţă a dreptei radicale a dus la modificarea legislaţiei privind întâietatea limbii, după ce, în 2001, limba ucraineană fusese declarată limbă oficială. 

Parlamentul  Ucrainei a votat în 2014 pentru o nouă legislaţie în care limba ucraineană devenea limbă obligatorie în administraţie, şcoli, presă şi cultură. Această schimbare a politicii în privinţa limbii poate fi considerată un efort naţionalist pentru crearea unei naţiuni unitare, cu o cultură proprie - dar s-a aflat şi la originea evenimentelor care au culminat cu anexarea Crimeei.

Astfel ideologia naţionalismului ucrainean este un factor la fel de important al războiului actual cum sunt şi consideraţiile strategice privind distribuţia puterii în regiune.

Dacă ucrainenii nu ar fi impus limba ucrainiană vorbitorilor de rusă din Ucraina, poate că nu ar fi fost război în Donbas şi nici războiul de azi din Ucraina. 

În viziunea autorului, războiul din Ucraina ar fi putut fi evitat din următoarele motive:

Rusia a invadat Ucraina din raţiuni de păstrare a statu-quo-ului în faţa expansiunii NATO, şi nu  imperialiste. De aceea nu ar trebui ca lumea să aştepte o expansiune a Rusiei şi o ameninţare din partea ei la adresa ţărilor baltice sau a Poloniei.

În al doilea rând, ar trebui recunoscute preocupările Rusiei privind ascensiunea naţionalismului de drepta în Ucraina de azi şi faptul că războiul are scopul de a împiedica persecuţia minorităţilor de limbă rusă, în special în Donbas.

Recunoaşterea acestor cauze fundamentale ale războiului ar trebui să permită un armistiţiu şi o soluţionare paşnică a crizei, scrie în Jerusalem Post Włodzimierz Julian Korab-Karpowicz, profesor, filosof şi fost diplomat polonez.

În viziunea autorului, problema sunt organizaţiile de extremă dreapta din Ucraina care, impregnate de fanatism şi iraţionalitate, preferă victoria, chiar şi imposibilă, şi nu pacea. În aceste condiţii o soluţionare paşnică a conflictului armat depinde de persistenţa comunităţii internaţionale în a sublinia argumentele raţionale pentru pace.

El spune că războiul trebuie oprit pentru că nu este necesar şi „este păcat să vezi atâtea pierderi de vieţi omeneşti zilnic în Ucraina - indiferent că sunt ucrainene sau ruseşti.