Angela Merkel, cancelarul care a pus Europa la cură de austeritate, era în tinereţe o comunistă convinsă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O nouă biografie a Angelei Merkel, care va fi lansată în Germania săptămâna viitoare, arată o altă latură a cancelarului german. Înaintea căderii Zidului Berlinului, Merkel nu a fost o dizidentă „pasivă” din Germania de Est, ci o activistă comunistă care se opunea reunificării ţării.

În noiembrie 1989, când a căzut Zidul Berlinului, Angela Merkel prefera o Germanie de Est autonomă, socialistă şi democrată şi nici nu voia să audă de o reunificare, scriu jurnaliştii de dreapta Gunther Lachmann („Die Welt”) şi Ralph Georg Reuth („Bild”), care săptămâna viitoare vor lansa în librării cartea „Prima viaţă a Angelei M.”.

Lachmann şi Reuth susţin că au adunat informaţii şi mărturii care nu sunt în concordanţă cu varianta oficială, potrivit căreia Merkel era un om de ştiinţă care nu se implica în politică şi care suspina în secret pentru reunificarea Germaniei.

Potrivit unor pasaje din biografie publicate într-un cotidian german, Merkel, numită în 2009 de revista „Forbes” drept cea mai puternică femeie din lume, era responsabilă cu propaganda în cadrul Tineretului German Liber încă din 1981. Astfel, Merkel este potretizată drept o activistă a sistemului comunist, o schimbare totală faţă de imaginea de dizidenta „pasivă”, zugrăvită în ultimii ani de cancelarul german. „Era mai apropiată sistemului decât s-a spus până acum şi putem demonstra asta”, susţin autorii. Lachmann şi Reuth o descriu pe Merkel drept o „comunistă reformatoare”, care asculta cu atenţie discursurile lui Gorbaciov despre glasnost şi perestroika şi cumpăra cu religiozitate cotidianul sovietic „Pravda”. „Nu era adepta reunificării, ci a unui socialism democratic, a unei Republici Democrat Germane autonome”, mai spune Reuth.

Trecutul Angelei Merkel este unul învăluit în mister, cunoscându-se foarte puţine informaţii privind viaţa cancelarului înainte de 1989. Asta, pentru că majoritatea dosarelor persoanelor din Germania de Est se află în arhivele Stasi, celebra poliţie politică din Germania de Est.

Merkel s-a alăturat organizaţiei Demokratisches Aufbruch, o mişcare politică a opoziţiei din Germania de Est, în decembrie 1989. Practic, cancelarul s-a înscris pe ultima sută de metri, când deja era evident că Germania se va reunifica, iar regimul comunist va lua sfârşit. Presa germană numeşte aceşti oameni politici, în mod ironic, „revoluţionarii din noiembrie”. Ulterior, în februarie 1990 Merkel a fost aleasă purtătorul de cuvânt al partidului, lucru care i-a deschis calea către câştigarea unui mandat parlamentar şi apoi obţinerea postului de cancelar.

Chiar dacă dezvăluirile lui Reuth şi Lachmann nu sunt chiar atât de senzaţionale, ele ar putea dăuna imaginii Angelei Merkel, având în vedere că peste patru luni germanii vor merge la vot. Merkel, care urmăreşte un al treilea mandat de cancelar, şi-a început deja campania electorală, după ce ieri a făcut o vizită surpriză în Afganistan - un tertip tipic perioadei preelectorale.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite