Adevărul Live: Zece ani de la atentatele teroriste din Madrid
0Cele mai grave atentate de pe teritoriul european din ultimii 25 de ani au provocat moartea a 197 de oameni, dintre care 16 români. Tragicele evenimente şi consecinţele lor au fost discutate astăzi de jurnaliştii Diana Rusu şi Mihai Ursu, într-o nouă ediţie Adevărul Live.
Mihai Ursu: Reacţia a fost de şoc, nu ne venea să credem că un astfel de atentat poate face şi victime de origine română. Mereu, aceste evenimente par a avea loc undeva, departe de noi. Nu vreau să mă laud că am fost un cititor în stele, dar imediat ce am auzit de atentat m-am gândit că acolo trăia un milion de români, este imposibil să nu existe măcar un român printre martori.
Pe parcursul zilei a devenit evident că situaţia este mult mai gravă decât s-a crezut iniţial. Pe la jumătatea zilei a devenit evident că aveam de-a face cu un atentat de amploare.
Diana Rusu: A fost un moment care a marcat Europa, care a marcat Spania, care ne-a marcat şi pe noi, ca români.
Mihai Ursu: Am mers la Madrid pentru că erau şi 16 români printre victime. A fost momentul în care s-a dărâmat acel mit al invincibilităţii la români, când credeam că nouă nu ni se poate întâmpla, că noi suntem protejaţi. Mai repede decât jurnaliştii, oamenii simpli au reacţionat, oamenii care aveau rude care lucrau în Spania.
Acei oameni ne sunau plângând în redacţie, cerându-ne informaţii. Nu pot avea decât cuvinte de laudă pentru diplomaţii români aflaţi în misiune în acel moment la Madrid. Ţin minte că nu au avut odihnă, consulul a colindat toate spitalele în care se aflau victime şi se interesa de români, de starea lor, de identitatea lor, de soarta lor. Au reacţionat lăudabil într-o situaţie pentru care nu fuseseră pregătiţi.
A fost lăsată la latitudinea noastră să decidem ce informaţii să transmitem, iar acesta a fost un semn de mare încredere. Erau date cu caracter personal, aveam o listă cu numele celor morţi, dar nu aveam de unde să ştim dacă familiile lor fuseseră anunţate.
Diana Rusu: Ai discutat acolo şi cu câteva dintre victimele care au supravieţuit.
Mihai Ursu: Am vorbit cu oameni care coborâseră din tren cu câteva minute înainte de explozii. Nu am văzut niciodată oameni mai marcaţi. Privirea pe care mi-o aruncau aceşti oameni simpli atunci când îi întrebam cum au trecut pe lângă moarte face mai mult decât 1.000 de cuvinte.
Doi dintre fraţii mei erau în Spania la momentul atentatelor. M-am gândit imediat la ei, chiar dacă ei nu locuiau în Madrid.
Diana Rusu: Dacă ne gândim puţin la dimensiunea de securitate, spui că şi fraţii tăi erau acolo, s-a creat un val de revoltă al cetăţenilor că un astfel de eveniment a putut avea loc în ţara lor.
Mihai Ursu: Furia îndreptăţită a acestor oameni a fost prost îndrumată, cel puţin în moment imediat. Oamenii strigau împotriva grupării separatiste ETA.
Ceea ce mi se pare cu adevărat important este că toate atentatele teroriste au forţat guvernele să ia măsuri care, în alte condiţii, ar fi fost hulite de populaţie. Să ne amintim de Patriot Act adoptată de americani după 11 septembrie, să ne amintim de interceptări.
Diana Rusu: Din punctul tău de vedere, un asemenea eveniment are şanse să se producă astăzi pe teritoriu european.
Mihai Ursu: Sper că nu, dar să nu uităm că un astfel de eveniment şi mai sângeros a avut loc şi în 2004 la Beslan. 400 de oameni, cei mai mulţi copii, au murit într-un atentat al cecenilor.
Diana Rusu: A fost religia un factor în atentatele din Madrid?
Mihai Ursu: Atentatul nu a fost unul sinucigaş. Mai multe persoane cu cagule au fost văzute ieşind din vagoanele în care au avut loc exploziile. E greu să separi un musulman de religia lui. Poate şi din cauza propagandei de pretutindeni. Este greu de crezut că un credincios musulman pune în aplicare un astfel de atac fără a avea o motivaţie religioasă.
Este foarte plauzibil ca o componentă religioasă să existe şi în cazul acestor atentate revendicate de al-Qaeda.
Dacă există o componentă religioasă, atunci este un argument pentru a susţine nocivitatea interferenţei religiei în viaţa socială.
Cea mai sfâşietoare experienţă a fost la morga M30 din Madrid, una dintre multele morgi în care am umblat în acele zile. Am văzut oameni sfâşiaţi. Ţin minte familia unei tinere în jur de 25 de ani, era foarte frumoasă, era în sicriu, îmbrăcată în rochie de mireasă pentru că nu fusese căsătorită.
Şi nu înţelegeam de ce a murit, arăta foarte bine. Apoi un angajat al morrgii mi-a spus că din ea mai rămăsese doar bustul, restul corpului fusese spulberat.
Ţin minte cuvintele unei românce care a fost foarte aproape de locul unei explozii şi care a simţit în acel moment cum pierde un picior. Singurul ei sentiment în acea clipă era de fericire că este încă în viaţă, vedea ce carnagiu e în jurul ei, iar ea era fericită că scăpase doar cu atât.