„A fost ca la Cernobîl”. Mărturiile ucrainenilor din regiunea Herson după retragerea invadatorilor ruși

0
Publicat:

Locuitorii unui sat din regiunea Herson povestesc despre groaza și pierderile suferite în timpul ocupației forțelor ruse, care recent s-au retras din localitate, relatează The Guardian.

Există îngrijorări că orașul Herson ar putea fi noul Mariupol. FOTO Profimedia
Există îngrijorări că orașul Herson ar putea fi noul Mariupol. FOTO Profimedia

Nikolai Bohun a arătat locul în care cabina unui tractor a căzut, acolo bărbatul avea plantați cartofi. Nu departe de carcasa metalică albastră era o anvelopă uriașă. Ambele obiecte au ajuns în grădina acestuia în urmă cu o lună, după ce o rachetă rusească S-300 a aterizat pe o clădire agricolă din apropiere. 

Este un miracol că sunt aici”, a afirmat Bohun. 

El și soția sa, pe numele ei Lubov, locuiesc în Mala Oleksandrivka, un sat situat în regiunea Herson din sudul Ucrainei.  

În luna martie, trupele rusești au intrat în localitate, unde au înființat puncte de control și și-au parcat tancurile în spatele unei școli. Soldații din autoproclamata Republică Populară Donețk (DNR) s-au mutat în cartierul lui Buhon, care odinioară era liniștit. 

Din când în când, forțele ucrainene au lansat rachete asupra ocupanților ruși. În timpul verii, o bombă a distrus anexa gospodărească a lui Bohun. După seria de atacuri, câinele bărbatului a rămas surd.  

Forțele ruse au părăsit satul în care locuiește Bohun pe 5 octombrie. La începutul acestei săptămâni, zgomotele bătăliei se auzeau peste tot. Marți dimineața, o rachetă a forțelor ruse a distrus acoperișul casei lui Bohun. 

Retragerea rușilor din orașul Herson

Ulterior, miercuri, ministrul rus al Apărării, Serghei Șoigu, a anunțat retragerea forțelor ruse din orașul Herson și din alte localități ocupate în regiunea cu același nume situate pe malul drept al râului Nipru. 

Retragerea a avut loc la cinci săptămâni după ce președintele rus Vladimir Putin a anunțat anexarea celor patru regiuni ucrainene, printre care se numără și Hersonul, afirmând că sunt ale Rusiei „pentru totdeauna”. 

De atunci, forțele ucrainene au eliberat treptat localitățile din apropierea liniei de front existente. În unele locuri, localnicii au arborat singuri steagul ucrainean

Rușii ar urma să ia poziții defensive pe malul stâng al Niprului. În primele ore ale dimineții de vineri, armata ucraineană a lansat atacuri asupra forțelor invadatoare ruse în timp ce cele din urmă încercau să fugă. 

Conform canalelor de Telegram, au fost auzite mai multe explozii la hidrocentrala Kakhovka, situată în apropierea orașului Nova Kahovka.  

Orașul ar putea fi un nou Mariupol

Există unele îngrijorări cu privire la faptul că președintele rus ar putea încerca să distrugă orașul, transformându-l într-un alt Mariupol. Dar orice s-ar întâmpla în continuare, războiul pare să se întoarcă încet dar sigur în favoarea Ucrainei. 

Halina Lugova, șefa administrației militare a orașului Herson, a afirmat că vehiculele militare rusești se retrag. Totuși, ea a menționat că „unele trupe rămân. Trebuie să fim atenți. Totul va necesita timp”. Cei aproximativ 70.000 de locuitori ai orașului au fost izolați de lumea exterioară, neavând conexiune telefonică timp de o săptămână.  

În satul Mala Oleksandrivka, Bohun a afirmat că își dorește să fie pace. „Herson este Ucraina, Crimeea este discutabilă”, a afirmat el. Bărbatul a mărturisit că nepotul său, în vârstă de 23 de ani, a fost ucis în luna aprilie în timp ce lupta alături de armata ucraineană lângă Odesa.  

La un punct de control abandonat, trupele lui Putin au construit un tranșeu folosind cutii verzi de muniție. Ei au lăsat în urmă pachete de țigări aruncate, un sac de dormit și o armă antitanc. 

Vecina lui Bohun, pe numele ei Nadia Kotula, a afirmat că a măsurat craterul uriaș format de racheta S-400, aceasta având 5 metri adâncime. 

Femeia a mărturisit că doi soldați DNR au locuit în casa ei. „S-au comportat foarte bine și sunt foarte religioși. Au lăsat în urmă biblia și un pachet de cafea”, a afirmat ea. 

Soldații din autoproclamata Republică Populară Donețk i-au cerut mâncare și lui Bohun, în luna martie. Aceștia i-au spus bărbatului că nu au mai văzut pâine de cinci zile. „I-am întrebat ce fac aici. Ei au spus: Noi urmăm ordinele. Mi-au spus: Dacă nu ar fi fost comandantul nostru, ne-am fi întors acasă până acum”. 

Războiul a fost un dezastru și pentru animale. Fiul lui Bohun, Andrii, care este profesor de desen, a afirmat că minele au aruncat în aer mai multe vaci din sat. Câinii înfometați au mâncat majoritatea rațelor.

A fost ca la Cernobîl”, a afirmat el, adăugând că a fugit la scurt timp după ce rușii au preluat controlul asupra Hersonului.  

Fiul localnicului a prezentat școala în care soldații ruși au locuit timp de șapte luni. Toate ferestrele au fost sparte. În partea din spate a clădirii era amenajat un duș. 

Copiii mei au studiat aici. Soldații au folosit clădirea ca discotecă. Puteai auzi muzica sâmbătă seara”, a afirmat el. 

Ce au lăsat în urmă rușii 

Procurorii locali au afirmat că au găsit în această săptămână mai multe cadavre de civili uciși de armata rusă. Același model sumbru văzut în alte zone ocupate, inclusiv în Bucea. 

Cel puțin cinci persoane au fost executate în satul Arkhanhelske din regiunea Herson, au spus localnicii. Unul dintre cei cinci civili uciși era un om beat care a ignorat cererea lor de a se opri. Celelalte două cupluri au fost împușcate fiindcă au fost martori la un jaf efectuat de militari ruși. 

Lena Slujinskaya a afirmat că forțele invadatoare ruse i-au ucis fratele Kolia, dar și pe soția sa, Tania, pe 23 august.  

Au spus că au venit să ne elibereze și că suntem americani și Banderivtsi”, a afirmat ea, făcând referire la liderul naționalist ucrainean Stepan Bandera. Femeia a mai spus că: „Au furat totul. Haine pentru femei, televizoare și lucruri pentru copii. Le-au pus în vehiculele lor blindate”. 

Când au sosit băieții noștri ucraineni, am plâns. A fost un moment minunat. Oamenii nu și-au părăsit casele când ocupanții au venit pentru că aveam rude de care să avem grijă sau vaci de hrănit. Suntem cu toții pentru Ucraina”. 

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite