VIDEO INTERVIU Andreea Raicu: „Banii nu cumpără stilul“
0
E greu să faci faţă ritmului alert în care trăim şi, uneori, chiar să-ţi găseşti timp pentru tine. Andreea ştie asta cel mai bine, dar nu-şi face griji. La 35 de ani, vedeta de la Prima TV a ajuns la echilibrul dorit, prin muncă şi sport, reuşind să-i inspire şi pe cei din jur. Dovadă stau şi colecţiile de modă, lansate recent.
Este un fashion icon, cu o frumuseţe clasică şi o inteligenţă ascuţită, o femeie sigură pe sine, prietenoasă şi modestă, în ciuda succesului imens. Până a ajuns aici, însă, Andreea a parcurs mai multe etape, învăţând lecţii de viaţă, despre oameni şi profesie. Încă din adolescenţă a lucrat ca model, a prezentat emisiuni de succes, precum „Big Brother“, „Ce vor Fetele“ şi „Megastar“, a jucat în serialul „Efect 30“, şi-a lansat DVD-uri cu exerciţii pentru sport, cartea „Mănâncă şi arată bine“, iar recent, s-a remarcat şi la Săptămâna Modei de la Londra, unde editorii şi bloggerii de modă au complimentat-o pentru ţinuta impecabilă.
Marţi, vedeta Prima TV şi-a lansat colecţia-capsulă All White, ce face parte din linia haine Simplicity şi a bijuteriilor Serendipity.
De la ce a pornit colaboarea cu PNK casual?
Am început proiectul cu haine cu brandul PNK în decembrie 2012, când am lansat şi platforma online a site-ului andreearaicu.ro. Este o linie care cuprinde piesele pe care ar trebui să le aibă orice femeie în garderobă. Sunt piese extrem de simple, care nu se demodează şi care pot fi combinate între ele, rezultând extrem de multe ţinute care te scot din orice situaţie, în funcţie de cum sunt combinate şi accesorizate. După o lună, am lansat colecţia de bijuterii Serendipity. De obicei când cauţi numele unui produs sau al unui proiect pe care vrei să-l lansezi este foarte complicat pentru că vrei să-l descri extraordinar de bine şi nu ţi se pare niciodată că sună aşa cum ar trebui să sune şi atunci treci prin foarte multe variante. În cazul colecţiei Serendipity, titlul a venit foarte uşor, pentru este un cuvânt ce s-a instalat în viaţa mea în mai 2012, când mi-am şi tatuat acest cuvânt pe mâna dreaptă. Este unul dintre cuvintele cel mai greu de tradus în limba română, ce înseamnă întâmplare neprevăzută ce-ţi poate transforma viaţa în bine.
Cum te-ai antrenat pentru a crea bijuterii?
Am pe cineva care le-a desenat, iar eu am venit cu ideea, mi-am dorit foarte tare. A venit cumva firesc: mi-am lansat hainele şi m-am întrebat: „De ce ai nevoie, pe lângă haine?“ Să le accesorizezi. Mie îmi plac foarte mult accesoriile pentru că sunt versatile şi le poţi folosi la orice ţinută. Ideea a pornit de la nişte pandantive mari pe care le poţi pune pe un lanţ mai mare sau un lanţ mai scurt, câteva dintre ele fiind inspirate de simboluri din viaţa mea: cerc, fluture (metamorfoză), înger (mesager ce păzeşte şi apără), elefant (înţelepciune), hamsa (protector).
Încă de când ai lucrat ca model ai devenit un reper în lumea modei. Cum ai reuşit să te menţii după atâţia ani?
Este foarte important ca ceea ce este în afară, ceea ce ajunge la oameni, să fie în concordanţă cu ceea ce eşti tu. De foarte multe ori, vedem oameni care apar o perioadă şi apoi dispar, pentru că nu mai au nimic de spus. Persisteţa mi-a fost dezvoltată de când eram mică. Am fost crescută de bunica, de mama, de mătuşi şi verişoare, pentru că eram cel mai mic copil şi aşa mi s-a deschis şi dezvoltat apetitul pentru lucrurile frumoase. Mama îmi aducea haine, mătuşa mea, bijuterii, şi-mi arătau cum să le combin şi să le aranjez. Primeam tot timpul cercei, mărgeluţe, brăţări şi alte lucruri frumoase, mergeam la operă, la balet şi îmi plăcea foarte mult atmosfera pe care o aveam când mergeam acolo. Cumva, toate lucrurile astea au făcut parte din mine, sunt o constanţă, şi pentru că eu sunt un om foarte constant în ceea ce fac, asta se întâmplă şi în cazul modei.
Cum ai descrie stilul tău?
E ceva care mă reprezintă, minimalist. În urmă cu trei ani, când mi-am inaugurat casa, prietenii mi-au spus că este la fel ca mine: simplă, minimalistă, cu câteva accente care o fac să fie caldă şi să iasă în evidenţă, dar nu are nimic strident. Este ceva care se manifestă în absolut toate domeniile din viaţa mea.
Ce designeri te inspiră?
Mă inspiră foarte mulţi designeri, de când am lucrat ca fotomodel. Am cunoscut şi am învăţat foarte multe de la ei, iar când am crescut m-am şi împrietenit cu ei. Mă refer la Irina Schrotter şi la Maria Lucia Hohan pe care am cunoscut-o chiar din momentul în care s-a lansat. Îmi aduc aminte că atunci eu prezentam „Big Brother“ şi când mai făcea câte o rochiţă, pe care eu o purtam ea era foarte încântată şi se ducea la mama sa şi spunea: „Mamă, uite că s-a îmbrăcat Andreea cu ceva creat în seara asta“. M-am revăzut cu ea după mai mulţi ani şi a rămas acelaşi om frumos şi modest chiar dacă succesul ei este atât de mare. Ştefan Belgăr, Doina Levintza sunt oameni extrem de dragi. Cu unii mă întâlnesc mai rar, cu unii mai des, dar mă bucur că am avut posibilitatea să cunosc astfel de oameni şi să învăţ foarte multe lucruri de la ei.
În 2006 ai lansat o linia vestimentară Irina Schrotter-Andreea Raicu. Mai colaborezi cu Irina Schrotter?
Iniţial, când am pornit colaborarea cu PNK, am spus că voi lansa o linie cu fiecare designer în funcţie de public, de mine şi de creatorul respectiv. Mi-aş fi dorit ca această colaborare să fie cu Irina Schrotter, dar, din păcate, programele noastre nu au coincis. Ce o să vină în viitor, o să vedem.
La începutul anului ai participat la Săptămâna Modei de la Londra, unde ai fost lăudată pentru stilul tău. Ce a însemnat această experienţă pentru tine?
Am fost pentru prima oară la Săptămâna Modei de la Londra şi nu ştiam cum e sau în ce ar trebui să mă îmbrac. Acolo e un spectacol şi pen străzi, nu numai în locurile în care se fac prezentările. Înainte de prezentare, în faţa locurilor unde se desfăşoară show-ul, e un adevărat spectacol, pentru că toţi spectatorii sunt îmbrăcaţi extrem de frumos şi sunt aşteptaţi de fotografii de street style de la diverse publicaţii, pentru a fi fotografiaţi. Este un spectacol frumos pe care l-am văzut la Paris, dar pe care nu l-am regăsit la Copenhaga, la Săptămâna Modei. La Londra era o vreme foarte frumoasă şi o atmosferă extrem de vie. Am rămas foarte surprinsă să ajung acasă şi să aflu că am fost fotografiată şi am ajuns în „Marie Claire“ şi în „Harper’s Bazaar“, iar pentru asta trebuie să-i mulţumesc Domnicăi Mărgescu, directorul de modă de la „Elle“, cu care m-am consultat când mi-am ales ţinuta. Am întrebat-o: „Cum crezi că ar trebui să mă îmbrac?“ şi ea mi-a zis „Hai să găsim o ţinută, pentru că la Londra oamenii nu se îmbracă exact ca la Paris“. A ieşit foarte bine.
Ţinuta ce a atras atenţia şi blitzurile fotografilor de la Săptămâna Modei din Londra
Ce sfaturi ai pentru tinerele care vor să se îmbrace cu stil, dar care nu au foarte mulţi bani?
În urmă cu doi ani am lansat împreună cu Roxana Voloşeniuc, redactorul şef de la „Elle“, un DVD ce se numeşte stylepedia şi în care explic cum trebuie să te îmbraci şi care sunt cele zece elemente care n-ar trebui să lipsească din garderobă în aşa fel încât să nu se demodeze şi să nu se strice. Cred că în momentul în care situaţia financiară nu-ţi permite să-ţi cumperi haine de fiecare sezon, e important să-ţi cumperi haine de foarte bună calitate. Coco Chanel spunea că stilul rămâne, tendinţele trec. Dacă vrei să faci smart shopping, nu te duci şi cumperi toate hainele-vedetă ale sezonului respectiv pentru că în sezonul următor nu le vei mai putea purta. Eu, de exemplu, am lucruri multe lucrurio simple, dar cu accente ce se adaptează fiecărui sezon. Nu e important să ai foarte mulţi bani ca să ai o garderobă frumoasă. Banii nu cumpără gustul. E ceva ce cultivi şi de care trebuie să ai grijă. Ştiu oameni cu foarte mulţi bani, dar care nu au ţinute foarte frumoase şi am o colegă din şcoala generală care deşi nu avea o situaţie financiară prea bună era extrem de celebră pentru că îşi mai punea o curea, o fundiţă, îşi mai aranja bluza în alt fel, mai avea o altă eşarfă. E important să fii creativ, inventiv şi să-ţi dai voie să te joci cu lucrurile pe care le ai. Un alt lucru important este să ştii să-ţi faci ordine în şifonier pentru că avem obişnuinţa să strângem şi să burduşim şifonierul cu foarte multe lucruri, iar atunci când îl deschidem să zicem: „Eu nu am nimic de îmbrăcat!“, pentru că sunt puse una peste alta şi nici nu mai vezi unele haine.
Sportul, mâncarea sănătoasă şi meditaţia sunt o investiţie în mine. Doar aşa reuşesc să fac faţă ritmului dement în care trăim, pentru că întotdeauna putem găsi motive pentru a ne deconecta de la noi.
Care sunt elementele indispensabile din garderoba unei femei?
Pantofi stiletto negri, pantaloni din piele, rochie neagră, jeanşi, tricouri albe, cardigan, coliere şi accesorii, o geantă neagră, un plic.
Nu te-ai gândit şi la o colecţie de încălţăminte?
Cred că pentru a face încălţăminte ai nevoie de mai multe lucruri ca la haine. Calapodul unor pantofi este foarte important şi aici este un pic mai complicat. Deocamdată mă rezum doar la haine.
De unde te inspiri pentru creaţie ?
Citesc în fiecare lună reviste de modă, „Elle“, neapărat. Citesc „Vogue“, bloguri de modă unde văd exemple de street style.
Complementar acestui domeniu, ai lansat cartea „Mănâncă şi arată bine“ şi DVD-uri cu exerciţii de sport. Ce te motivează să fii atât de perseverentă şi cum rezişti în societatea de astăzi, atât de haotică?
Mă motivează să fiu un om sănătos şi echilibrat şi cred că asta e cea mai importantă motivaţie pe care poate să o aibă cineva. În momentul în care nu fac sport şi nu mănânc sănătos, mă simt greoaie şi înţepenită. Fac sport, mănânc sănătos, fac meditaţie, iar asta e o investiţie în mine. Întotdeauna îmi găsesc timp să merg la sală şi întotdeauna îmi găsesc timp să am timp cu mine, pentru că numai aşa poţi să faci faţă ritmului dement din viaţa noastră. Altfel, tot timpul rişti să fii furat: trebuie să mă duc acolo, vreau să vorbesc cu omul ăla şi niciodată nu ai timp de tine, te deconectezi de la tine pentru că eşti mereu în afară cu altcineva. Vreau să respect asta şi nu pentru că mă obligă cineva, ci pentru că atunci când nu le fac, nu mă simt bine.
Când lucram ca model mă înfometam până la epuizare, pentru că mi se părea că mă îngrăşasem câteva kilograme şi că celelalte fete erau mai slabe decât mine.
Ştii că se zice că e mult mai simplu să găseşti scuze decât soluţii.
Exact. Mai plec şi eu în vacanţe şi mănânc mai mult decât o fac în mod normal, când sunt acasă, pentru că simt nevoia, sunt un om cât se poate de normal. Simt nevoia să mănânc într-o zi ciocolată sau vreau să mănânc cartofi prăjiţi că sunt pofticioasă sau vreau să gust din ce mănâncă oamenii din jurul meu, dar îmi ascult foarte mult organismul, iar organismul este cel mai bun barometru: el îţi spune când trebuie să te opreşti, când ar trebui să mergi mai departe şi ce ar trebui să faci. Am avut o perioadă în care am fost destul de mult timp plecată şi regimul meu alimentar nu a fost ca acasă, echilibrat. Am mai mâncat şi seara, am mai mâncat şi prostii şi de când am venit acasă, am simţit nevoia să nu mai mănânc nimic de origine animală. Aşa, organismul meu şi eu începem să ne simţim mai bine.
Dacă pentru unii sărbătorile sunt o ameninţare, pentru Andreea reprezintă un prilej de bucurie. Ea îşi prepară cu grijă hrana potrivită. FOTO Facebook
Dar, până la urmă, unii oameni se satură mai repede, iar alţii sunt mai pofticioşi.
Eu sunt foarte pofticioasă. Orice prieten al meu o să-ţi spună că una dintre poreclele mele este termita. Uneori, le era frică să meargă cu mine la masă, pentru că eram în toate farfuriile, mai ales când mâncam carne. Dar am citit foarte mult. Cred că în momentul în care citeşti şi te informezi despre lucrurile de genul ăsta, îţi dai seama că nu poţi să îţi faci rău conştient. Am văzut, la un moment dat, un film care se numea „Fooding“ şi care îţi povesteşte despre metodele de obţinere a alimentelor, de la punctul zero, până ajuns în supermarket, pe raft. După ce vezi filmul ăla, te gândeşti destul de mult dacă vrei să mai mănânci tot ce se află în supermarket şi trebuie să faci o filtrare a lucrurilor pe care alegi să le cumperi.
Dacă înveţi să-ţi asculţi corpul, lucrurile stau altfel, pentru că nu te obligă nimeni. Pe mine nu mă obligă nimeni să mănânc într-un anumit fel. Simt să fac lucrul ăsta.
E respectul faţă de tine şi alegerea între a trăi oarecum şi a trăi bine.
Plus că am văzut diferenţe. Pielea arată diferit şi am mult mai multă energie, pentru că organismul nu mai este atât de obosit. În momentul în care mănânci foarte greu, toată energia se duce pentru a digera hrana respectivă.
Dacă eşti pofticioasă, meritele sunt cu atât mai mari, pentru că reuşeşti să te menţii la un echilibru şi să arăţi foarte bine.
Ieri, de exemplu, am simţit nevoia să mănânci ciocolată şi am mâncat patru tablete de ciocolată. Nu mă simt vinovată nicio secundă, pentru că nu-mi creez frustrări, nu-mi creez interdicţii. Am trecut prin toate fazele. Am ţinut zece cure de slăbire, mai ales în perioada în care eram model şi slăbeam şi după aia mă îngrăşam la loc. Un stil de viaţă sănătos şi echilibrat este soluţia ideală pentru a te simţi bine.
În modelling, unde sunt presiuni să arăţi bine, să fii suplă şi să slăbeşti în timp record, sunt foarte multe cazuri de tulburări de alimentaţie, de anorexie şi bulimie. Sunt tinere pentru care nu sănătatea este importantă, ci supleţea.
Anorexia şi bulimia sunt nişte tulburări psihice, pentru că ţie ţi se pare că ai două kilograme în plus sau în minus. Eu nu am fost anorexică sau bulimică, dar am avut impresia că aveam trei kilograme sau cinci în plus şi ţineam cure de slăbire şi mă înfometam. Norocul meu este că nu am ajuns în niciuna dintre situaţiile astea extreme, dar da, mă înfometam până la epuizare, pentru că mi se părea că trebuia să fiu slabă, pentru că celelalte sunt mai slabe decât mine. Întri într-o nebunie din asta, plus că la 16 ani habar n-ai de echilibru sau ce înseamnă să mănânci sănătos. Nu te interesează. Bei şi mănânci tot felul de nenorociri pentru că n-ai timp, te duci la castinguri. Cine stă să-ţi gătească? Nu eşti responsabil deloc din punctul ăsta de vedere.
Cum ai ajuns la echilibru?
Trebuie să te accepţi aşa cum eşti pentru că şi eu am avut foarte multe complexe. Când eram foarte mică, eram complexată că sunt prea slabă şi că am buzele prea mari, după care am mai crescut şi mi se părea că sunt prea grasă, că am cearcăne la nas şi pungi la ochi. Nu cred că există om care să nu se vadă într-un mod sau altul. În timp, am muncit cu mine şi am înţeles că lucrurile astea sunt ale mele, fac parte din mine, le accept şi le iubesc şi nu mai încerc să le schimb în niciun fel.
Se încarcă comentariile...
