Medici oncologi dezvăluie ce mănâncă dimineața pentru a-și menține sănătatea. Două alimente pe care le evită

0
Publicat:

Alegerea alimentelor pe care le consumăm la micul dejun poate avea consecințe pentru restul zilei și pentru sănătatea noastră generală, inclusiv asupra riscului de cancer, scrie TODAY.com.

Fulgii de ovăz, fructele, nucile și semințele sunt câteva alegeri excelente. FOTO Shutterstock
Fulgii de ovăz, fructele, nucile și semințele sunt câteva alegeri excelente. FOTO Shutterstock

Pentru dr. Suneel Kamath, medic oncolog la Cleveland Clinic, la fel ca pentru mulți dintre experții cu care a vorbit TODAY.com, o alimentație sănătoasă înseamnă să urmeze principiile dietei mediteraneene, inclusiv să se concentreze pe surse de proteine slabe, legume cu frunze verzi, fructe proaspete, nuci și ulei de măsline și pe limitarea cantității de alimente foarte procesate, carbohidrați rafinați și carne roșie pe care le consumă.

Dr. Elizabeth Comen, medic oncolog care tratează cancerul de sân la Memorial Sloan Kettering Cancer Center, a declarat, la rândul său, pentru sursa citată, că un mic dejun sănătos înseamnă începerea zilei „cu dreptul". 

Alegerile alimentare inteligente nu doar că ajută la prevenirea cancerului, dar pot contribui și la rezultate mai bune după diagnosticare, notează Societatea Americană de Cancer.

Ce mănâncă la micul dejun oncologii citați: fulgi de ovăz cu fructe, nuci și semințe

Dr. Jennifer McQuade, profesor asistent și medic-cercetător în oncologia medicală a melanomului la University of Texas MD Anderson Cancer Center, mărturisește că, pentru ea, majoritatea dimineților încep cu fulgi de ovăz.

Preferă sortimentele mai bogat în fibre.

„Și apoi îmi place să adaug semințe de in, inimi de cânepă, semințe de dovleac sau orice alte nuci și semințe pe care le am prin preajmă", spune ea, mărturisind că adaugă și o cantitate mică de fructe uscate.

Fulgii de ovăz se numără și printre preferințele dr. Kamath, care îi amestecă adesea cu   migdale și căpșune, pentru un plus de aromă.

„Nu este la fel de bogat în proteine (ca alte opțiuni), dar pare să mă țină sătul... până la prânz", spune Kamath.

Pâine integrală prăjită cu unt de arahide și fructe

Elizabeth Platz, epidemiolog și profesor specializat pe cancer la Sidney Kimmel Comprehensive Cancer Center de la Johns Hopkins, mărturisește pentru TODAY.com că mănâncă același mic dejun aproape în fiecare zi: „două felii subțiri de pâine prăjită din cereale integrale cu unt de arahide", adăugând un strat subțire de unt între pâinea prăjită și untul de arahide. Completează însă meniul cu o varietate de  fruct de sezon.

Platz, care studiază factorii de risc pentru cancerul de prostată și de colon, spune că evită vârfurile majore de zahăr din sânge dimineața, deoarece hiperglicemia, sau nivelul ridicat de zahăr din sânge, este asociată cu prediabetul și riscul de cancer pe termen lung.

„Untul de arahide pe care îl mănânc are multă grăsime, este o creștere și o scădere mai lentă a (zahărului din sânge)", explică epidemiologul, care spune că uneori adaugă untul de arahide în fulgii de ovăz cu câteva fructe de pădure proaspete.

Batoane bogate în proteine

Dr. Kamath optează și pentru batoane proteice cu 4 până la 6 grame de fibre și mai puțin de 15 grame de zahăr, despre care spune că au o mulțime de vitamine B, vitamina C etc. 

Iaurt cu semințe și fructe de pădure

 McQuade spune că face un efort să includă alimente probiotice - precum iaurtul - în dieta sa: îl mănâncă neîndulcit și îl completează cu amestecul ei de semințe și fructe uscate sau fructe de pădure proaspete, în special mure și zmeură. Are însă grijă să mănânce doar iaurt fermentat natural. 

Dr. Elizabeth Comen preferă să mănânce iaurt grecesc simplu, degresat, cu afine, ca mic dejun sau gustare de dimineață „pentru că oferă proteine foarte bune, are un conținut scăzut de zahăr, iar fructele de pădure au și proprietăți antioxidante", explică ea. 

Frittata cu ouă și verdețuri de sezon

Consumul de legume ar trebui luat în considerare când vine vorba de prevenirea cancerului, dar consumarea lor la micul dejun poate fi o provocare.

De aceea, McQuade include deseori spanacul, varza kale, sfecla sau păpădia (sărate) într-o frittata cu ouă.

Unii experți evită ouăle întregi. De exemplu, unul dintre mic-dejunurile plin de proteine  ale dr. Comen este cel cu albușuri de ou și legume, într-un wrap din grâu integral. În special, îi place să adauge spanac, avocado, ciuperci și roșii.

Atunci când are timp, lui Kamath îi place să mănânce o omletă din albuș de ou făcută cu verdețuri, cum ar fi spanacul.

Cafea

Dr. Kamath spune că, deși este mai degrabă un băutor de ceai, „din perspectiva cancerului,  cafeaua ar avea unele beneficii protectoare". 

Elizabeth Platz este o consumatoare de cafea, despre care spune că o ajută să-și pună creierul în funcțiune dimineața, iar dr. Comen preferă, în general, să își ia cofeina din ceaiul verde, datorită proprietăților sale antioxidant: „uneori beau cafea cu lapte de migdale".

Ce evită oncologii să mănânce la micul dejun:

Carnea procesată și alimentele preambalate, zaharoase sau foarte procesate sunt cele pe care specialiștii spun că le evită.

„Dacă acestea sunt lucruri care plac cu adevărat cuiva, puneți deoparte o zi pentru a face asta, poate într-un weekend. Ideea că nu poți avea niciodată ceva ce îți place cu adevărat este descurajantă", sugerează Comen.

„Ceea ce îi sfătuiesc cu adevărat pe pacienții mei sunt alimentele integrale", spune McQuade. 

Și Elizabeth Platz mărturisește că stă departe de alimentele clasice de mic dejun bogate în carbohidrați rafinați, cum ar fi clătitele și vafele acoperite cu sirop.

Produsele de patiserie pentru micul dejun intră și ele în această categorie, spune Comen. 

Kamath și Platz îi încurajează, de asemenea, pe oameni să fie atenți la mărimea porțiilor lor, iar Comen își încurajează pacienți să fie atenți la motivul pentru care mănâncă și la modul în care alimentele îi fac să se simtă. 

Asocierea acestei abordări cu o activitate fizică regulată este o rețetă pentru schimbări sănătoase pe termen lung, spune Comen.

Viață sănătoasă



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite