Factori declanşatori ai migrenei
0Migrenele sunt dureri de cap severe care ne pot incapacita pe durata mai multor ore sau chiar zile dacă nu sunt tratate.
Durerile de cap sunt probabil cel mai banal lucru din lume. Nu şi migrenele care sunt dureri extrem de puternice care ne „scot din circulaţie“. Statisticile arată că mai mult de un american din 10 şi o femeie din 6 suferă de această afecţiune, adesea greşit diagnosticată, potrivit site-ului de ştiri medicale, webmd.com.
Cauzele pentru care apar migrenele nu sunt pe deplin cunoscute, însă problema este considerată ca fiind legată de substanţele chimice din creier, de vasele de sânge şi reţeaua nervoasă ale acestui organ.
Femeile sunt mai predispuse a avea migrene comparativ cu bărbaţii. Totodată, migrenele sunt mai frecvente printre persoanele cu epilepsie, depresie, astm, anxietate, alte afecţiuni neurologice. Alimentaţia, stresul şi schimbările hormonale se numără printre factorii declanşatori ai migrenelor.
Semne că urmează o durere severă de cap
Migrenele pot face o persoană sensibilă la lumină, zgomot sau activităţi fizice banale precum urcatul scărilor. Ameţeala, starea de vomă şi problemele de vedere completează tabloul simptomelor. Durerea de cap poate fi atât de puternică încât persoana este silită să lipsească de la serviciu sau nu poate îndeplini alte activităţi.
Circa 20% din pacienţi au migrenă cu aură cu 20 de minute sau cu o oră înainte ca durerea propriu-zisă să apară. Ei pot avea senzaţia de lumină care pulsează, vedere neclară, pete negre în faţa ochilor etc. Alţi pacienţi pot avea schimbări ale dispoziţiei cu ceva timp înainte de declanşarea durerilor de cap, devenind iritaţi sau depresivi. Pot experimenta totodată oboseala, căscatul şi durerile musculare, semne carepot apărea cu circa 24 de ore înainte de instalarea migrenei.
Unul din factorii declanşatori ai migrenelor sunt luminile care licăresc şi care pot fi reflectate de zăpadă, de apă sau de ecranul televizorului.
Stresul este un alt factor. Cum este imposibil să-l ocolim, practicarea unor exerciţiile de relaxare – cum sunt de exemplu cele de respiraţie - ne pot fi de mare folos, la fel ca şi ascultarea muzicii preferate sau concentrarea asupra lucrurilor care ne aduc liniştea.
Este important de ştiut pentru persoanele care suferă de migrene dacă acestea au vreo legătură cu lipsa somnului sau cu alimentaţia deficitară. Scăderea nivelului zahărului în sânge ca urmare a săririi peste mese pot fi un factor declanşator, la fel şi creşterea acestui nivel. Hidratarea este importantă pentru că în lipsa ei apar durerile de cap, la fel şi somnul – 8 ore pe noapte cel puţin.
Pentru multe femei, migrenele au legătură cu menstruaţiile, apărând cu câteva zile înainte, atunci când se produce o scădere a nivelului de estrogen.
Anumite alimente precum vinul roşu, brânza, ciocolata, sosul de soia şi carnea procesată sunt considerate printre factorii declanşatori, însă studiile făcute până acum nu au confirmat o legătură directă.