Cele mai bune remedii naturale care calmează durerea de gât

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Durerea de gât este prima care anunţă instalarea sezonului prielnic răcelilor. Senzaţie de uscăciune, usturime, durere, dificultăţi la înghiţire… Deşi pot părea banale, aceste simptome sunt supărătoare şi necesită tratament. Există remedii naturale foarte eficiente pentru a calma inflamaţia gâtului.

Numeroase plante medicinale pot fi utilizate pentru tratarea durerilor de gât. Printre acestea se numără muşeţelul, gălbenelele, cimbrişorul, salvia, frunzele de coacăz, muşchiul islandez, scaiul vânăt, pătlagina. „Se utilizează sub formă de infuzie sau decoct ce conţin de preferat combinaţii din câteva plante. Ceaiurile se beau călduţe, nu fierbinţi, şi se îndulcesc cu miere de albine, care are efect antimicrobian, antiinflamator, emolient şi calmant. Atenţie, mierea nu se adaugă în ceaiul fierbinte pentru a nu-şi pierde proprietăţile terapeutice”, recomandă dr. Ruxandra Constantina, medic specialist medicină de familie, cu competenţă în apifitoterapie. Decocturile din plante pot fi utilizate şi sub formă de gargară sau inhalaţii.

„Putem utiliza şi propolisul, cu proprietăţi de antibiotic natural, antiinflamator şi expectorant, sub formă de tinctură de propolis, câte 10-30 de picături de 2-3 ori pe zi, în funcţie de vârstă şi de recomandarea medicului, înainte de masă. Se dizolvă în puţin lapte cald sau în puţin ceai de plante medicinale”, ne asigură dr. Ruxandra Constantina.  

Un alt remediu foarte bun în cazul durerilor de gât este uleiul esenţial de cimbrişor. Recunoscut pentru efectul său antimicrobian şi imunostimulator, uleiul esenţial de cimbrişor poate fi utilizat atât pentru calmarea disconfortului de la nivelul gâtului, cât şi pentru întărirea imunităţii locale. Pentru a profita de proprietăţile curative ale acestui remediu natural, amestecaţi câteva picături de ulei esenţial de cimbrişor într-o lingură cu miere şi lăsaţi să se topească în gură. Repetaţi administrarea de 3-4 ori pe zi. Nu consumaţi alimente sau băuturi timp de 30 de minute după administrarea preparatului.

O altă opţiune pentru utilizarea uleiurilor esenţiale din plante ar fi aromaterapia. Puteţi face inhalaţii cu ulei esenţial de pin, brad, eucalipt sau portocale.  

Dr. Ruxandra Constantina ne mai atrage atenţia „să nu uităm de rezultatele excelente ale gemoterapiei: cu extract din muguri de coacăz-negru, de carpen, de plop sau extract din seminţe de cais, în scheme personalizate recomandate de către un medic apifitoterapeut”.

„Nu trebuie să neglijăm nici remediile populare sub formă de cataplasme sau prişniţe, care au funcţionat pe vremea bunicilor noastre şi funcţionează la fel de bine şi astăzi, în special în cazul copiilor”, adaugă medicul specialist apifitoterapeut. Pentru calmarea durerilor de gât se pot utiliza cataplasme cu sare grunjoasă, cartofi sau argilă verde.

Viață sănătoasă

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite