Alexandru Dincovici, antropolog: „Cel puţin două generaţii de copii vor fi profund afectate de un decalaj pe care nu ştiu cum îl vor mai putea recupera“

Antropologul Alexandru Dincovici vorbeşte despre cum a schimbat pandemia de COVID-19 comportamentul şi nevoile oamenilor, accentuând efectele negative ale şcolii online asupra viitoarelor generaţii.

Felul în care se desfăşoară viaţa noastră de zi cu zi s-a schimbat brusc, în doar câteva luni. Acest lucru este vizibil începând chiar cu spaţiul sau locul în care trăim. Despre cum s-a modificat comportamentul românilor şi care sunt efectele pandemiei asupra stilui de viaţă şi a nevoilor oamenilor am discutat cu Alexandru Dincovici, antropolog, doctor în sociologie şi lector asociat la Departamentul de Sociologie al Facultăţii de Ştiinţe Politice, SNSPA.

„Adevărul“: Domnule Dincovici, în ce măsură a influenţat pandemia de COVID-19 decizia oamenilor de a-şi modifica spaţiul în care trăiesc sau chiar de a se muta mai departe de oraşe?

Alexandru Dincovici: Cred că aceasta este o mişcare care a început cu ceva vreme în urmă, pentru că erau deja oameni – mai ales din categoria socială de mijloc – care începuseră să se mute un pic mai departe de agitaţia din oraş. Pandemia nu a făcut decât să faciliteze această mişcare, dacă vorbim de categoriile cărora le este mai uşor să lucreze acum de acasă, dar şi de oameni care au început să-şi dorească acest lucru. Să stai închis între patru pereţi este suportabil doar o perioadă de timp. Şi atunci este normal să te reorientezi către mici modificări şi să-ţi adaptezi locuinţa pentru mediul de acum.

Pare că virusul SARS-CoV-2 ne-a făcut să punem mai mult preţ pe sănătate şi, în general, pe viaţa noastră. Din datele dumneavoastră, cum s-a schimbat atitudinea românilor din acest punct de vedere?
Uitându-mă la cercetările făcute la începutul pandemiei, la lucrurile pe care le vedem în jur şi la contextul mai larg, cred că nu virusul este pericolul principal aici, ci faptul că ceva invizibil ne afectează orice fel de interacţiune. Ne-am trezit deodată că orice loc sau persoană cu care intrăm în contact ne poate pune în pericol. Sunt şi lucruri care au fost uşor de anticipat, cum ar fi faptul că e bine să eviţi aglomeraţiile, doar că de data asta a trebuit să o facem şi în afara sezonului răcelilor. Pe de altă parte, au fost şi practici care au trebuit regândite. De exemplu, modul în care ne facem cumpărăturile s-a schimbat, din cauza riscului mare de infectare prin atingerea alimentelor, obiectelor. Practic, orice interacţiune a nostră a devenit un potenţial pericol de infectare. Acest lucru ne-a făcut să regândim relaţia noastră cu corpul, cu ceilalţi şi cu toate obiectele din jur. Apoi, problema sănătăţii s-a transformat din două puncte de vedere.

Care sunt acestea?
Pe de-o parte, instituţiile de sănătate au căpătat o importanţă capitală, au devenit instituţii de siguranţă naţională, iar pe de altă parte, sănătatea a devenit şi o potenţială armă. Oamenii care consideră că au sistemul imunitar destul de bun poate se feresc mai puţin de coronavirus, iar cei care nu îl au încearcă să facă diferite lucruri ca să se protejeze. Este o relaţie destul de ambivalentă. Apoi, în ultimele luni s-au vehiculat atat de multe ştiri şi cifre în legătură cu medicamentele, încât cred că e posibil să se teamă mai multă lume de tratamente şi pastile decât înainte. Mai ales dacă ne uităm la efectele adverse ale tratamentelor recomandate de-a lungul timpului pentru COVID-19. Din această cauză vedem din ce în ce mai multă lume care încearcă să se protejeze cu ajutorul unor tratamente complementare, naturale, care să le întărească imunitatea şi organismul. Vitamina D e un exemplu bun în acest sens.

Credeţi că românii au interpretat corect diagnosticul „infectat cu SARS-CoV-2“ sau, din contră, i-au stigmatizat pe cei bolnavi?

Cred ca modul în care autorităţile au gestionat la început pandemia a dus la o stigmatizare foarte mare asociată cu diagnosticul. Acest lucru poate explica şi de ce există şi o oarecare ruşine în a fi bolnav. La început, bolnavii au fost rupţi complet de cercul lor social şi diagnosticul a fost aproape sinonim cu o sentinţă penală sau chiar mai rău. Dacă erai bolnav presupunea că ajungi deodată în spital, în grija unor autorităţi care au declarat stare de urgenţă, în funcţie de evoluţia bolii existând pericolul ca cei dragi să nu te mai vadă niciodată. Infectat cu coronavirus poate spune despre tine că nu ai avut grijă sau că nu te-ai protejat aşa cum trebuie. În contextul numeroaselor campanii de protejare a populaţiei şi al clivajului care există în jurul purtării măştii, până la urmă responsabilitatea îmbolnăvirii ajunge să fie văzută ca o vină personală. Şi cred că mulţi dintre români ajung să se autoînvinovăţească atunci când se îmbolnăvesc, tocmai din cauza acestui context neprielnic.

Ce schimbări de comportament observaţi acum, la aproape nouă luni de la declanşarea pandemiei? Sunt românii mai atenţi la stilul lor de viaţă, la ce alimente consumă?

Cei care au apelat la comfort eating în prima perioadă a pandemiei s-au cam săturat de asta. Acum vor să mănânce mai sănătos, mai ales dacă se văd consecinţele acelui stil de alimentaţie. La începutul pandemiei s-au cumpărat foarte multe alimente cu indice glicemic ridicat, adică nu foarte sănătoase, pe lângă faptul că mulţi nu am mai putut face activitate fizică. Să nu mai vorbim de faptul că statul între patru pereţi timp de 24 de ore vine cu nişte efecte negative de care nu eram conştienţi până acum. Din punct de vedere alimentar, starea de urgenţă ne-a ajutat prin prisma faptului că a început într-un sezon în care mâncarea sănătoasă era destul de accesibilă – te puteai duce în piaţă să-ţi cumperi legume proaspete. Pe de altă parte, pentru cei care au mâncat sănătos la început, acum poate exista o revenire periodică la comfort eating.

Omul este, prin definiţie, o fiinţă socială. Ce modificări aţi observat în dinamica relaţiilor la români – atât în relaţiile familiale, cât şi în cele cu prietenii şi colegii de serviciu?
Cred că a fost şi este în continuare nevoie de o muncă emoţională foarte intensă, inclusiv în cazul familiilor în care există legături emoţionale stabile, care se înţeleg bine. Dacă treci de la două ore şi nişte weekenduri petrecute împreună, la stat cu aceştia toată ziua între patru pereţi, încep să apară anumite fricţiuni. Şi atunci, trebuie să munceşti mult mai mult să susţii relaţia, fiind vorba de o coabitare continuă cu partenerul şi cu familia. După aceea, mai sunt şi relaţiile cu membrii mai vârstnici, părinţii şi bunicii, care sunt şi mai vulnerabili. Trebuie găsit un echilibru între cum să faci să le asiguri celor dragi o bunăstare fizică şi emoţională, dar şi să-i protejezi. Este greu şi va fi nevoie de foarte multă muncă emoţională în sensul acesta pentru a putea întreţine relaţiile.

Dar în ce-i priveşte pe tineri?
O problemă ar fi şi la tinerii din categoria de vârstă 30 de ani, care nu au neapărat o familie stabilă, ci tot felul de dinamici relaţionale mai moderne. Până acum se alimentau prin interacţiuni de scurtă durată, petreceri, cluburi sau alte experienţe care în prezent nu le mai sunt accesibile. S-au trezit deodată sărăciţi emoţional şi cu nevoi mai mari de conexiune profundă. Aceste lucruri ar trebui construite. Cine nu le avea şi-a dat seama că ar trebui să le cultive, numai că este mai dificil de ajuns la asta acum. Cred că este cea mai mare problemă. Avem cu toţii de lucru când vine vorba de menţinerea unui cerc social stabil.

Stresul, distanţarea socială, izolarea din aceste luni au amplificat singurătatea persoanelor vârstnice. Cum a schimbat acest lucru felul în care membrii din diferite generaţii ale unei familii au grijă unii de alţii?
Cred că au amplificat singurătatea tuturor, nu doar a persoanelor vârstnice. Există aici două tendinţe care se conturează. Pe de o parte, o grija mai mare a tinerilor faţă de vârstnici, contrabalansată de o rărire sau de un control mai atent al interacţiunilor. Nu cred că s-a schimbat radical modul în care relaţionăm, însă acesta depinde de ceea ce se întâmpla înainte de pandemie. Cei care interacţionau foarte des cu familia şi cu apropiaţii o fac şi acum, doar că diferit. 

Cum au fost afectaţi copiii şi adolescenţii? Ce impact credeţi ca va avea acest an asupra felului în care învaţă, relaţionează, percep munca, familia, responsabilităţile?
La noi, şi nu doar în România, ci în întreaga societate occidentală, învăţatul este văzut ca o activitate pe care poţi s-o faci doar cu mintea. Teoretic, se crede că dacă stai în faţa unui calculator şi-ţi arată cineva nişte lucruri, poţi să înveţi să le faci. Cred că problema cea mai mare apărută în perioada aceasta este la copiii din clasele mici, unde nu există deprinse abilităţile elementare de care au nevoie pentru a continua procesul de învăţare, acolo unde se învaţă totul de la zero. Cred că vom avea de-a face cu cel puţin două generaţii de copii care vor fi profund afectate, care vor avea un decalaj pe care nu ştiu cum îl vor mai putea recupera. În Marea Britanie, de exemplu, se fac nişte evaluări naţionale, la ultima constatându-se că elevii din clasele a V-a şi a VI-a au avut punctaje similare cu cele ale colegilor cu doi ani mai mici. Poate gurile rele vor întreba cum poţi să pierzi doi ani în trei luni, dar cred că avem de-a face cu nişte abilităţi dependente de un proces de învăţare continuă. Chiar şi trei luni de vacanţă în care nu faci nimic sunt suficiente ca să uiţi multe lucruri din cele pe care le învăţasei înainte. Este un lucru care nu se rezolvă cu şcoala online. Învăţatul la vârste mici este un fel de ucenicie, în care cineva trebuie să te ia de mână şi să-ţi arate cum să faci lucrurile. De relaţiile sociale nici nu mai spun, toţi copiii ar trebui să înveţe şi prin relaţionarea cu ceilalţi. Iar acum nu mai au acces la astfel de experienţe. Nu poţi să ai pretenţia de la un copil de 5-10 ani să înveţe socializarea şi traiul în societate stând pe Zoom, în faţa calculatorului. Nu pot nici părinţii să compenseze, din păcate, decât parţial. Asta cred că o să ducă la un decalaj.

Se tot vorbeşte despre consecinţele negative ale pandemiei. Dar tot pandemia ne-a obligat să încetinim ritmul vieţii şi să ne reamintim ce contează cu adevarat: sănătatea, relaţiile noastre. Din perspectiva dumneavoastră, există şi unele efecte pozitive ale acestei catastrofe sanitare?
Cred că doar acestea două, însă ar trebui privite într-un context mai larg, scos din bulă. Pentru că doar o parte din societate, cei privilegiaţi, s-a bucurat de încetinirea ritmului. Pentru multă lume situaţia e la polul opus. Mai aglomerat, mai confuz, mai agitat, cu sănătate mai precară în lipsa posibilităţii adecvate de îngrijire. 

Personal, cum aţi reuşit să treceţi peste această perioadă, ce schimbări aţi făcut în stilul de viaţă?

Încă nu am trecut peste. Am avut o tranziţie destul de dificilă, care nu s-a terminat. După un an extrem de agitat, în care stăteam la birou până târziu, în care aveam trei-cinci antrenamente pe săptămână, am trecut la stat exclusiv în casă şi la comunicat foarte puţin cu exteriorul, în afara relaţiilor de muncă. Pentru că nu am mai fost nevoit să mă trezesc devreme în anumite zile, am reuşit să dorm constant mai mult, însă n-am reuşit să îmi pun ordine în viaţă, şi nici măcar în alimentaţie. Pe de altă parte, însă, am reuşit, cred eu, să fiu mai aproape de copil şi de familie, şi am mai învăţat să spun mai des „nu“ şi să nu mă mai grăbesc în mod inutil. Ceea ce recomand tuturor.

Vorbeam mai devreme despre faptul că această perioadă ne-a reamintit care sunt cu adevarat priorităţile din viaţa noastră. Putem afirma că pandemia a dus la o reaşezare sau la o reevaluare a valorilor şi principiilor de viaţă?
Cred că ar fi prea frumos să fie adevărat. Din păcate, valorile şi principiile de viaţă sunt foarte dificil de schimbat. Poate s-au mai schimbat priorităţile şi eforturile, dar asta doar pentru unii oameni. De asemenea, s-ar putea să vedem la anumite categorii sau segmente de vârstă încercări de a crea nişte relaţii sociale mai profunde şi mai de durată. Cei care trăiau până acum în grupuri şi prin intermediul unor experienţe intense, dar de scurtă durată şi episodice, dependente de structuri sociale din exterior, e posibil să-şi fi dat seama că e mai bine să ai totuşi un cerc de oameni apropiaţi pe care să te poţi baza şi pentru nevoi emoţionale mai profunde şi imediate, cu care să poţi discuta de angoase existenţiale liniştit şi fără teama de a fi judecat. 

În final, care ar fi cele mai importante trei recomandări pentru români în aceste vremuri grele?
Prima recomandare este un îndemn la o mai mare toleranţă faţă de noi înşine şi faţă de cei din jurul nostru. Să nu uităm că până la apelul la responsabilitatea individuală, atunci când vorbim de coronavirus, mai sunt mulţi alţi factori în joc care scapă complet de sub controlul nostru.

O a doua ar fi o grijă mai constantă la sănătatea şi starea noastră fizică şi psihică. Oricât de dificil ar fi, e mai important ca oricând să avem o alimentaţie echilibrată şi să facem mişcare. Sunt convins că toţi oamenii care s-au trezit deodată cu dureri lombare, categorie din care am făcut şi eu parte, îşi dau seama de asta.

A treia recomandare ar fi pentru cei care au copii mici: să nu se bazeze pe şcoala online şi să încerce să le fie cât mai aproape în procesul de deprindere a unor abilităţi de bază. Suntem tentaţi să vedem tot procesul de învăţare ca ceva dependent doar de informaţie şi de atenţie, o altă situaţie în care vina pentru eşec e pasată individului. Ori învăţarea, mai ales la cei mici, e ceva care implică tot corpul. Nu e suficient să vezi ceva. A învăţa să scrii se face prin ucenicie, e nevoie de corp, de cultură materială, de obiecte şi de practici. Nu de calculator, ci de oameni.

Chiar e timpul să renunţăm la citatele motivaţionale de tipul no excuses, pentru că realitatea e mult mai complicată decât o vedem în memele de pe Internet şi decât ni se povesteşte de mulţi oameni binevoitori. E important sa renunţăm la ele pentru sănătatea noastră mintală. 

Articol realizat în parteneriat cu Secom®

Informaţiile din acest articol au fost selectate din ediţia a 11-a emisiunii online „Sănătatea în Focus“, iniţiată de Secom România şi difuzată lunar pe pagina de Facebook a companiei.  

Sănătatea în Focus este un proiect educativ prin care Secom îşi propune să ofere informaţii şi sfaturi documentate de la experţi (din domeniul medical, sportiv, educaţional, etc) persoanelor preocupate de un stil de viaţă sănătos, pentru a-i ajuta să aibă un comportament responsabil, preventiv faţă de propriul organism şi să îşi dezvolte obiceiuri sănătoase.