Iubire la final. Cine suferă mai mult?

Femeile au tendinţa să devină depresive mai repede decât bărbaţii FOTO Shutterstock

Când relaţia se încheie, rămâne suferinţa. Fiecare reacţionează în felul lui, însă durerea există în fiecare tabără, chiar dacă nu în proporţii egale.

Claudia şi Marius au avut o relaţie de trei ani care s-a terminat brusc şi cu multă suferinţă. 

„L-am cunoscut pe Marius la o petrecere. M-a curtat toată seara şi deşi nu mi-a plăcut, m-a convins cumva să-i dau numărul de telefon“, îşi începe povestea Claudia (28 de ani), din Buzău.

„A doua zi m-a sunat şi m-a invitat în oraş. N-am vrut să ies cu el, dar am continuat să vorbim la telefon. Ziua următoare la fel, şi tot aşa, o vreme, până când am acceptat să ieşim. La început însoţită de câte o prietenă, iar mai apoi, singuri. Nu-l vedeam ca pe un potenţial iubit, iar uneori îl găseam cam plictisitor“, continuă ea.

Întâlnirile lor amicale au continuat aproape un an, timp în care Marius i-a mărturisit Claudiei că s-a îndrăgostit de ea. La un moment dat, fără să-şi dea seama când s-a petrecut schimbarea, fata a realizat că Marius nu mai era doar un amic cu care ieşea în lipsa a ceva mai bun. Devenise iubitul pe care îl aştepta să apară.

„După o vreme m-a sărutat şi am fost surprinsă să constat că băiatul cu care ieşeam, din plictiseală, mă atrăgea. Am început să întrevăd o posibilă relaţie cu tipul care arăta ca un «tocilar»“, spune Claudia.

Verdict prin SMS

Spre surprinderea cunoştinţelor comune, prietenia dintre Claudia şi Marius s-a transformat în iubire. Şi a continuat să fie aşa trei ani. Comentariile prietenilor erau legate de aspectul fizic. Un tip scund, cu aspectul unui şcolar, iar ea – o fată frumoasă, cu alură de model.

„Ca în orice relaţie, mai apăreau discuţii, însă niciodată ceva serios. Când afacerea lui Marius a început să meargă rău, certurile s-au accentuat, însă nu atât de rău încât să mă pregătească pentru ce avea să urmeze“, continuă Claudia.

Aceasta era convinsă că se poartă ca o iubită înţelegătoare şi că îi acordă timpul şi spaţiul necesar să se ocupe de problemele care îl stresau, însă Marius avea altă părere.

„Într-o duminică, fără nici un fel de avertisment, am primit un SMS de la Marius care-mi spunea că s-a terminat şi că nu mai poate continua. Convinsă că e o glumă proastă, am încercat să-l sun să văd care-i treaba cu mesajul. Nu mi-a răspuns. Nici atunci, nici mai târziu. De la prieteni am aflat că mesajul era «pe bune», că se simţea obosit şi că nu mai putea continua. Am suferit foarte mult. Am plâns, mi-am pus o mulţime de întrebări, am mai încercat să dau de el, dar în zadar“, povesteşte Claudia.

Angajamentul, partea logică a iubirii

Potrivit „teoriei triunghiulare a iubirii“, emisă de psihologul Robert Sternberg, relaţiile interpersonale au trei componente: intimitatea, pasiunea şi angajamentul. Acesta din urmă este singura parte logică a iubirii. Sternberg este de părere că absenţa tuturor acestor trei componente într-o relaţie duce, inevitabil, la separarea partenerilor.

„Într-o despărţire a părinţilor, cel mai mult suferă copilul. Dacă doi adulţi se despart, cel mai mult suferă cel mai copil dintre ei“, spune psihologul Virgil Rîcu, din Bucureşti.

Specialiştii de la Universitatea Wake Forest din Carolina de Nord, conduşi de profesorul de sociologie Robin Simon, susţin că bărbaţii se simt vulnerabili şi devastaţi în urma unei despărţiri, însă aceste trăiri sunt mascate de orgoliul lor, care nu-i lasă să se exteriorizeze.

Pentru majoritatea bărbaţilor tineri, partenera lor de viaţă reprezintă prima sursă de intimitate fizică şi emoţională, spre deosebire de tinerele de aceeaşi vârstă, care au cunoscut deja trăirile afective alături de familie şi prieteni apropiaţi. Acesta este motivul pentru care ei suferă mai mult decât femeile atunci când survine despărţirea.

Spre deosebire de femei, care intră în depresie în urma unei rupturi emoţionale de acest gen, bărbaţii aleg uneori să îşi vindece suferinţa prin abuz de alcool sau alte substanţe toxico-dependente. Studiul a avut ca subiecţi peste 1.000 de celibatari cu vârste cuprinse între 18 şi 23 de ani.

„Bărbaţii înlocuiesc o dependenţă cu o alta, ceea ce sugerează o regresie emoţională masivă. Depresia este o reacţie care poziţionează femeile într-o categorie cu un grad de maturitate emoţională superior“, explică Rîcu.

O altă explicaţie a diferenţei de trăiri între cei doi este dată şi de faptul că bărbaţii suferă în tăcere, pe când femeile simt nevoia să discute ce li se întâmplă.

„Din cauza faptului că bărbaţii au tendinţa de a se interioriza până la reprimarea unor trăiri, sunt mai predispuşi în a dezvolta anumite dependenţe. Femeile, care în general îşi dau voie să trăiască acea emoţie, chiar şi una negativă, pot avea anumite stări depresive. Este ştiut faptul că femeile sunt mai predispuse decât bărbaţii la aceste stări depresive“, adaugă psihologul Oana Tudor, din Bucureşti.

Codul bunelor maniere la sfârşitul relaţiei

Unele persoane, după despărţire, simt nevoia să ia legătura cu fostul partener, să-i cerceteze activitatea. Dacă acesta nu se arată disponibil, sunt vizaţi prietenii lui şi reţelele de socializare.

„Ca psihoterapeut, nu cred în reprimarea sentimentelor, ci în clarificare. Dacă întreţinerea unui contact minim cu fostul sau fosta te ajută să dobândeşti o imagine mai clară asupra sentimentelor tale faţă de el sau ea, atunci nu are rost să-ţi reprimi impulsul de a-l sau a o contacta. Dar a-l suna, a-i da mesaje în absenţa oricărei atitudini reflexive nu este decât un mod de a rămâne prins emoţional în relaţie“, crede Virgil Rîcu. În viziunea psihologului, unele relaţii pot fi comparate cu dependenţa de alcool şi, în acest caz, „dezintoxicarea“ presupune interzicerea totală a contactelor.

Doliul este obligatoriu după despărţire

În cazul unei despărţiri nu există o formulă magică pentru a depăşi mai repede perioada dificilă. Specialiştii sunt de părere că „vindecarea“ vine odată cu timpul şi cu urmarea anumitor „paşi“.

„Vorbim despre o separare, chiar dacă acea persoană nu a murit fizic, în viaţa noastră nu mai este şi atunci trebuie să urmăm acele ritualuri care să ne ajute să trecem mai uşor peste. Spre exemplu: să ne gândim mai mult la propria persoană, să ne facem «curăţenie» în propria viaţă, să ne redescoperim, să conştientizăm prezentul şi situaţia în care ne aflăm“, spune terapeutul Oana Tudor.

Unele persoane încearcă să elimine suferinţa despărţirii şi a singurătăţii aruncându-se imediat într-o altă relaţie. Aceste noi relaţii sunt numite de psihoterapeuţi „relaţii pansament“ pentru că au rolul de pansa rănile provocate de relaţia anterioară.

De obicei, „relaţiile pansament“ nu durează prea mult. Motivul? „Persoana nu se poate implica în mod real în noua relaţie pentru că nu şi-a retras încă «investiţia» afectivă din vechea relaţie. Este prezentă fizic, dar absentă emoţional. Gândurile îi sunt acaparate de vechea relaţie: simte furie, dezamăgire, tristeţe, neputinţă, uneori imaginează scenarii de răzbunare“, spune psihologul Virgil Rîcu.

„Psihoterapeuţii spun că această persoană are nevoie să facă un travaliu de doliu: un travaliu menit să dizolve resentimentele şi să faciliteze acceptarea faptului că s-a terminat, iar viaţa poate să continue într-un nou scenariu, alături de alte persoane“, mai spune psihologul.

Vindecarea după o despărţire este un proces care se realizează în mai multe etape. „În prima fază este negarea: nu vreau să ştiu, nu e aşa, nu mă interesează, se va întoarce roata; urmează conştientizarea – începi să te obişnuieşti cu ideea, începi să faci lucruri singur, observi că te descurci şi fără; apoi acceptarea şi uitarea. Consider că abia după ce ai trecut prin tot acest proces, poţi spune că eşti «vindecat» şi poţi avea disponibilitatea pentru a intra într-o altă relaţie de cuplu funcţională“, spune psihologul Oana Tudor.

Suferinţa, sursă de înţelepciune

Filosofia asiatică susţine că o mare suferinţă conduce la o mare înţelepciune. Tradiţia budistă abundă în astfel de exemple. Psihologii sunt de părere că, pentru a putea transforma suferinţa într-o experienţă de învăţare, este necesar ca „porţia“ de suferinţă să nu depăşească puterea individului de a o metaboliza. O traumă puternică venită pe un teren vulnerabil poate fi copleşitoare şi poate genera consecinţe foarte grave. Pentru a putea transforma suferinţa în înţelepciune este nevoie de un tip special de inteligenţă – inteligenţa emoţională.

„Mulţi oameni nu pot metaboliza suferinţa şi atunci dezvoltă «scuturi protectoare», menite să evite un contact emoţional traumatic. Aceşti oameni se închid în sine şi evită să se implice emoţional în relaţii. «Scuturile» defensive îi protejează, dar în acelaşi timp îi izolează, îi desensibilizează, îi transformă în cinici şi le diminuează pofta de viaţă“, spune Rîcu.

Suferinţa din dragoste poate fi resimţită diferit şi în funcţie de gradul de educaţie al persoanei în cauză. „Oamenii cu nivel de educaţie scăzut sunt predispuşi să dezvolte mecanisme paranoide de genul «oamenii sunt invidioşi, egoişti şi vor să îţi facă rău», «nu poţi şti niciodată cine îţi este prieten şi cine duşman», «fereşte-mă, Doamne, de prieteni, că de duşmani mă feresc singur». Dar suferinţa din dragoste nu-i ocoleşte nici pe cei inteligenţi, iar unii dintre ei pot dezvolta strategii de răzbunare foarte ingenioase“, este părere psihologul.

Părăseşti sau eşti părăsit?

O reacţie de tipul celei prezentate mai sus, în cazul Claudiei care a fost părăsită de Marius fără o avertizare în prealabil, nu are întotdeauna o justificare concretă.

„Experienţa de psihoterapeut m-a convins că oamenilor le este foarte dificil să identifice motivele reale ale acţiunilor lor. Nu pentru că nu vor, ci pur şi simplu pentru că nu ştiu, nu sunt conştienţi de asta. De exemplu, un bărbat îşi poate părăsi soţia însărcinată fără a putea oferi o explicaţie plauzibilă şi fără a conştientiza că în felul acesta repetă istoria propriului său tată care a părăsit-o pe mama lui chiar înainte ca el să se nască. Deci, motivele multora din acţiunile noastre rezidă în identificări inconştiente cu persoane semnificative din istoria noastră personală“, explică psihologul Virgil Rîcu.

În opinia specialistului, mult mai util pentru persoana părăsită ar fi să revadă cu încetinitorul filmul relaţiei lor, să identifice momentele care prevesteau acest final, pentru că foarte rar lucrurile se schimbă din senin. Să sesizeze cum anume acest deznodământ se integrează în istoria ei personală, cum îi afectează imaginea de sine, ce lecţie poate învăţa din această poveste.

Se poate muri din dragoste?

O vorbă din popor spune că „nu se moare din dragoste“. Pe de altă parte, potrivit statisticilor, există sinucideri din dragoste. Ba, mai mult, numărul bărbaţilor care recurg la această manieră este mai mare decât cel al femeilor care fac acelaşi lucru.

Părerile specialiştilor referitor la aceste subiecte sunt împărţite. Pe de o parte, psihologul Oana Tudor este de acord cu „înţelepciunea populară“ şi crede că sinuciderile din dragoste au, de fapt, alt motiv.

„Oamenii care ajung să se sinucidă nu sunt multumiţi de viaţa lor, în primul rând. În momentul în care eşti în depresie şi treci prin acea fază maniaco-depresivă, ajungi să faci acest act, însă este vorba despre tine ca individ şi nu neapărat că te-a părăsit partenera sau partenerul. Acest lucru poate fi doar un aspect care poate declanşa boala“, conchide aceasta.

Pe de altă parte, psihoterapeutul Virgil Rîcu dă dreptate statisticilor. „Copiii mor din lipsă de dragoste, este un lucru cunoscut cercetătorilor încă din anii ’50. Se sting văzând cu ochii. Iar unii adulţi se sinucid. Cred că aceste statistici reflectă punctul de vedere conform căruia bărbaţii sunt mai idealişti, iar femeile au «survival skills» (capacitate de supravieţuire – n.r.) mult mai dezvoltate“, concluzionează specialistul.