Cum se distrau cei mici când nu existau calculatoare şi tablete: Raţele şi vânătorii şi Lapte gros, printre jocurile care ne fac să suspinăm cu gândul la copilărie

Lapte gros, unul din jocurile preferate ale băieţilor înainte de era tehnologiei. FOTO alexandrescudaniela.com

„Fiind copil, păduri cutreieram”, spunea poetul Mihai Eminescu în poezia cu acelaşi nume, iar pentru unii dintre noi, în vremuri nu demult trecute, aceasta era o activitate extrem de îndrăgită. În căutarea distracţiilor de tot felul, când tehnologia nu ne acăpărase încă, porneam la pas pe drumurile copilăriei doar-doar de am găsi un spaţiu bun pentru jocuri precum Pititea, Raţele şi vânătorii sau Lapte gros.

Astăzi, cei mai mulţi dintre copii sunt atât de norocoşi încât genunchii zdreliţi, frunţile părpălite de soare şi mâinile mânjite cu pământ nu mai creează inconvenienţe. Niciunul nu conştientizează, de fapt, ghinionul: tehnologia, unul dintre partenerii favoriţi de joacă ai adulţilor, dar mai ales ai celor mici, îi privează de o sumedenie de experienţe la care se vor gândi cu drag peste ani, la fel cum se gândesc adulţii de astăzi.

Astăzi, uliţele satului, străzile din cartier, terenurile de fotbal, parcurile înverzite, şi livezile umbrite nu mai sunt la fel de pline ca altădată. Odinioară, însă, în copilăria celor ajunşi astăzi oameni mari, lucrurile arătau altfel. Fie că am copilărit la ţară, fie la oraş, cu toţii ne amintim activităţile care ne scoteau din casă. Jocurile de Alergatea, Pititea, Raţele şi Vânătorii sau Ţară, Ţară, vrem ostaşi! sunt doar câteva din distracţiile care ne ţineau afară până la lăsarea întunericului. Zilele începeau cu strigătul amicilor, nerăbdători să ne scoată din „bătătură”, şi se încheiau cu cel al părinţilor, care ne spuneau, autoritari, că ziua de joacă s-a încheiat. 

Cine nu a jucat măcar o dată Elastic? 

Pentru elastic, era nevoie de trei persoane. Doi dintre copii erau stâlpi, iar al treilea trebuia să execute, în zece moduri diferite, sărituri fără greşeală. Din interior în exterior, cu elasticul depărtat, apoi apropiat, aproape oricine ştia regulile jocului. Când ghinionul făcea ca jocul să se desfăşoare numai în două persoane, copiii românilor găseau soluţii. Copilului-stâlp care lipsea putea fi înlocuit de un scaun. Ca şi jocurile de pe calculatoare, Elasticul avea niveluri diferite. Începăturii jucau Elastic la nivelul gleznelor, ca apoi, când deprindeau activitatea, să treacă la nivelul următor, cu aceleaşi sărituri executate în timp ce elasticul le ajungea la nivelul genunchilor. Ajungeau apoi să se joace la nivelul şoldurilor, al taliei, iar când prindeau curaj încercau să ajungă la nivelul gâtului. 

FOTO Arhivă Adevărul

Ţară, Ţară, vrem ostaşi!

Pe terenuri de sport, în parcuri sau în spatele blocului, două tabere de copii strigau cât îi ţineau plămânii, ţinându-se strâns de mâini în două rânduri paralele: „Ţară, Ţară, vrem ostaşi!”. Fiecare din grupuri alegea un concurent din linia adversă, care trebuia să fie atât de puternic încât, în fugă, să desprindă mâinile verigilor slabe din rândul lor. Dacă reuşea să treacă „hotarele” ţării vecine, lua un adversar în echipa sa, de nu, era „câştigat” de echipa adversă, potrivit opiniatimisoarei.ro.

Pititea sau jocul de-a v-aţi ascunselea

Expresia „Am scuipat turma” vă spune ceva? În copilăria părinţilor şi a multora dintre noi, şiretlicul celui care reuşea să se ascundă atât de bine încât să nu fie găsit îl făcea, de multe ori, pe copilul ales să stea cu faţa la perete şi să numere până când se ascundeau ceilalţi parteneri de joacă, să ofteze amar. Trebuia să se „pună la perete” şi să încerce, din nou, să îşi caute prietenii. Apoi, când îi găsea, trebuia să ajungă înaintea lor la locul în care a numărat. Dacă izbutea, însă, să îi găsească pe toţi, cel primul găsit îi lua locul la perete.

FOTO divahair.ro

„Mă târam pe coate prin tuburi, alergam până rămâneam fără aer pe uliţi ca să mă ascund după ea mai mare fântână. Mă ascundeam bine, dar alergam prost, aşa că de multe ori eram prinsă, de-asta nici nu prea îmi plăcea jocul. Nici alte jocuri la care ar fi trebuit să alerg”, îşi aminteşte Daniela, o tânără care şi-a trăit copilăria la ţară, într-un sat din judeţul Buzău.

Alergatea sau Prinsa, joc popular în anii copilăriei

Cei mai atletici dintre puşti erau în stare să alerge de colo-colo toată ziua, până li se tăia răsuflarea, la jocuri precum Raţele şi vânătorii şi Alergatea sau Prinsa. Dacă în cazul celui din urmă regulile sunt simple, în cazul primului copiii trebuie să fie pregătiţi să îşi asume rolurile de vânători sau de raţe. Vânătorii stau unul într-o parte, unul în alta, iar raţele stau între ei. Când una din „raţe” este atinsă cu mingea, este eliminată.

Un alt joc care îi ţinea în aer liber pe copiii de altădată este Şotronul. Câteva căsuţe numerotate de la unu la şase, în frunte cu un cerc sau un pătrat despărţit „tăiat” pe jumătate, numerotat cu şapte, şi o piatră garantau distracţia copiilor pentru câteva ore.

Lapte gros, jocul băieţilor

Un joc preferat mai ales de băieţi era Lapte Gros. Pentru ca distracţia să atingă cote maxime, copiii se împărţeau în două echipe şi făceau cu schimbul. Un jucător „ţinea”, iar ceilalţi stăteau aplecaţi, încovoiaţi, unul cu spatele la celălalt, în timp ce strigau „lapte gros” şi aşteptau ca adversarii să sară în spatele lor. Când cei care stăteau nu îi mai puteau susţine pe ceilalţi, pierdeau şi erau nevoiţi să îşi mai pună încă o dată spatele la bătaie. În cazul în care rezistau greutăţii până când toţi membrii echipei adverse săreau, rolurile se inversau.
 

Vă provocăm, cu ocazia zilei de 1 iunie, Ziua Copilului, să vă întoarceţi cu emoţie în trecut şi să împărtăşiţi cu noi cele mai frumoase şi distractive jocuri din copilăria dumneavastră.