Veacul Leica: Sorin Vidis, despre fotografia cu o cameră devenită cult

Aparatele foto pe film încă au farmecul lor. FOTO Răzvan Băltăreţu/Adevărul

Leica împlineşte 100 de ani. Se strânge un veac de istorie într-o marcă pe care mulţi au ajuns s-o confunde cu fotografia în sine. Am discutat cu fotograful Sorin Vidis despre fenomenul acesta.

„Cred că mai degrabă există posesorul de Leica şi mai rar utilizatorul de Leica“, aceasta e prima frază cu care Sorin Vidis a ales să vorbească despre omul ataşat de Leica, fie din pasiune, fie din snobism. El deţine şi foloseşte o Leica M6, pe film, şi afirmă că şi-a dorit-o, dar a fost şi o pornire consumistă. Însă a cumpărat-o, a folosit-o şi a ajuns să înţeleagă de ce e atât de apreciat acest sistem. Vidis e un om care preferă filmul digitalului, iar camera pe care o deţine împlineşte anul acesta trei decenii de la lansare.

„Marea majoritate a cumpărătorilor de aparate foto Leica aparţin unei pături sociale restrânse, dar privilegiate financiar: avocaţi, medici, manageri din corporaţii etc. Producătorul german li se adresează în ultimii ani aproape exclusiv“, spune Vidis despre brand şi despre utilizator. În Leica e un joc de imagine, calitate şi statut. „Este vorba şi despre snobism la mijloc, dar unul rafinat şi bine popularizat, astfel încât amatorul de Leica să se îmbete cu mireasma degajată de brand prin prisma istoriei, a utilizatorilor celebri“, mai afirmă Vidis.

„Există fotografi, mai mult sau mai puţin profesionişti, nostalgici, care îşi doresc în parte să calce pe urmele adânci ale predecesorilor iluştrii şi în parte să deţină o unealtă legendară, care să nu greşească mai mult decât operatorul ei“, susţine fotograful. Cât despre acea „negreşire“ a aparatului mai mult decât operatorul, Vidis a spus că odată cu salturile tehnologice, oamenii au început să caute imaginea perfectă din punct de vedere tehnic, dar acesta e, totuşi, un deziderat care se îndepărtează de menirea fotografiei.

O Leica M6

Primul aparat Leica a fost realizat în parte pentru că inventatorul dorea un dispozitiv mai uşor, suferea de astm, dar şi pentru că era necesară o democratizare a fotografiei, un mers firesc al lucrurilor, care ajung să fie accesibile maselor. Vidis susţine că deşi Leica a avut o perioadă de superioritate tehnologică, în prezent e vorba de farmecul discret al acestor camere. „În momentul în care în sfârşit am pus mâna pe o cameră Leica M6 şi am început să o folosesc am rămas cu impresia că am o armă în mână, care se potriveşte ca o mănuşă, dar că utilizarea ei necesită o schimbare de paradigmă în ceea ce priveşte abordarea fotografierii“, mai spune Vidis.

Fotografie de Jacob Aue Sobol, folosind o Leica M Monochrom, o cameră de aproximativ 10.000 de euro care fotografiază doar alb-negru.

Ce e tehnic în farmecul discret al produsului german

În 1914, un inginer german democratiza fotografia prin camera foto Ur-Leica. Oskar Barnack, creatorul acestei camere foto, era inginer specializat în optica sticlei angajat în compania lui Ernst Leitz, în Germania. Între 1913 şi 1914, el a vrut şi a reuşit să dezvolte un sistem foto care să fie mai uşor de transportat, dar la fel de bun ca cele clasice care imprimau pe negative de 8 pe 10 inci. El a adaptat filmul folosit în cinematografie, dublându-i dimensiunea, pentru a se potrivi într-o cameră mică, precum cele din prezent.

Cadrul pe filmul de cinema avea o dimensiune de 18x24 de milimetri şi era derulat vertical. Barnack i-a dublat lăţimea la 36 de milimetri, şi l-a făcut să fie transportat pe orizontală. O rolă de film are 36 de poziţii şi asta pentru a acoperi perfect un cadru de 8x10 inci, cum erau negativele în vechile camere.

Ur-Leica, din 1914.

Filmul a rămas cu acest număr de cadre până în prezent, deşi unii producători au mai oferit şi alternative cu 16 sau 24 de poziţii. Cât despre compania care a ajuns în prezent cel mai cunoscut nume în fotografie, denumirea „Leica“ vine dintr-o compunere a numelui „Leitz“ şi cuvântului „camera“.

Sorin Vidis a identificat câteva dintre avantajele pe care le are o Leica. În primul rând, sunt camere de mici dimensiuni, care nu sar în ochi şi nu deranjează în fotografia de stradă. „Are o simplitate care conduce, cel puţin în cazul meu, la o bună ergonomie pe sistemul: «less is more». Are exact comenzile de care ai nevoie şi care necesită o implicare reală a fotografului. Apoi, focalizarea manuală te face mai atent şi mai rapid în reacţii“, explică fotograful. Apoi, când vine vorba de preţ şi investiţie, este un produs care îşi păstrează sau chiar creşte valoarea. De asemenea, te ajută să te concentrezi pe ceea ce important în stilul tău fotografic.

Este exact cât şi cum trebuie să fie o interfaţă între fotograf şi subiect. Sorin Vidis

Fotografie realizată de Henri Cartier-Bresson, unul dintre cei mai cunoscuţi fotografi din secolul XX şi un utilizator de Leica de la care a rămas celebrul citat: „Poţi să fotografiezi şi cu o cutie de chibrituri, dar eu prefer să o fac cu o Leica“.

Istoricul fotografului Sorin Vidis

Sorin Vidis şi-a cumpărat prima cameră în 2006, dar abia în ultimii patru ani a început să se remarce prin fotografie, iar în ultimii doi ani s-a implicat mai mult. I-a fotografiat pe oamenii din Delta Văcăreşti, a fotografiat oameni veniţi la protestele faţă de exploatările de la Roşia Montană şi a documentat viaţa unor locuitori dintr-un sat din Bosnia, aflat la circa 1.500 de metri altitudine. „Este o ocupaţie care mă bucură, mă îmbogăţeşte (sufleteşte!) şi îmi aduce din când în când satisfacţii“, astfel rezumă Vidis pasiunea sa pentru fotografie.

Fotografiile lui Sorin Vidis sunt disponibile aici.

„Fotografia este o modalitate de cunoaştere a propriei persoane şi a realităţilor cu care intru în contact. În ultima vreme mă concentrez în principal pe proiecte de natură documentară, care să vrea să redea dincolo de o descriere a fenomenului, o stare de spirit, o trăire acută a subiectului“, mai spune Vidis. Despre camera foto pe care fotografii o folosesc el susţine că nu e decât o interfaţă al cărei unic rol e să nu îţi stea în calea exprimării, în contextul în care sunt tot felul de tehnologii, de la DSRL la mirrorless şi conceptul folosit de Lytro.

Despre acesta din urmă el susţine că poate fi un concept cu totul şi care se situează undeva între imaginea fotografică şi cea în mişcare. „Acest aparat elimină parţial necesitatea cunoaşterii regulilor tehnice, dar nu şi a creativităţii şi deschide nişte uşi inexistente până acum în zona multimedia. Pe de altă parte, implementarea la scară largă a unui astfel de aparat implică o schimbare majoră de mentalitate şi, dupa cum ştim cu toţii, lucrul acesta necesită un timp îndelungat“.

În final, l-am întrebat care e fotografia sa preferată. A răspuns simplu şi optimist: „O fotografie a mea din viitor“.