Terapia prin realitate virtuală, cea mai nouă metodă de refacere pentru pacienţii cu leziuni cerebrale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
realitatea virtuala

O reţea caritabilă de tratament a pacienţilor cu condiţii medicale complexe a început un amplu test care presupune folosirea mediului virtual pentru ameliorarea stării pacienţilor.

Sue Ryder, o instituţie caritabilă care activează din 1953 şi care este compusă din 15 centre de îngrijire pe teritoriul Marii Britanii, a demarat o procedură medicală experimentală bazată pe realitatea virtuală. Reprezentanţii organizaţiei spun că există deja dovezi concrete care arată că mediile captivante, precum cele create cu ajutorul dispozitivelor de realitate virtuală sau mixtă, pot ameliora starea pacienţilor.

Aceste tehnologii vor fi aplicate pentru tratarea pacienţilor care suferă de o serie întreagă de afecţiuni complexe, inclusiv a celor au suferit leziuni cerebrale.

Cu ajutorul unei căşti de VR, a unui software special care creează un mediu virtual şi a unei perechi de căşti, pacienţii pot experimenta o zi pe plajă, sărituri cu paraşuta din avion sau scufundări subacvatice, la alegere.

Terapeuţii spun că, în urma folosirii realităţii virtuale, au fost observate efecte pozitive majore la pacienţii incluşi în acest program. Implicarea într-un mediu virtual a contribuit la reducerea presiunii sanguine şi a durerii, ceea ce scăzut nivelul de agitaţie al pacienţilor. Efectul observat s-a menţinut mai multe zile după o astfel de terapie.

Şeful centrului de îngrijire Sue Ryder din Aberdeen, Louise Torrance, spune că starea de relaxare a pacienţilor a putut fi observată la doar după câteva secunde după începerea terapiei.

Reprezentanţii instituţiei medicale britanice spun că terapia bazată pe realitatea virtuală va avea un impact enorm în viaţa pacienţilor care suferă de condiţii complexe şi trebuie să trăiască cu un nivel ridicat de durere.

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite