Huawei lansează Mate 9 şi ar putea fi cea mai bună alternativă la Galaxy Note 7
0
Seria Mate de la Huawei a ajuns la un nou model şi cel puţin din dotările tehnice are ca un smartphone de dorit în următorul an. Are chiar şi ecran curbat, dacă te interesa aşa ceva.
Huawei Mate 9 este cel mai bun telefon al companiei pentru 2016, cu siguranţă, dar şi cel mai costisitor. Va fi disponibil în nuanţele de culoare Space Gray, Moonlight Silver, Champagne Gold, Mocha Brown şi Ceramic White la preţul de 700 de euro pentru memorie RAM de 4GB şi 64GB spaţiu de stocare. Există însă şi o versiune de „lux“: Huawei Mate 9 Porsche Design are 6GB RAM, 256GB spaţiu intern de stocare şi un preţ de 1.395 de euro. România nu este pe lista primelor ţări în care ajunge.
Altfel, Huawei Mate 9 are un procesor Kirin 960, Android 7 Nougat cu interfaţa EMUI 5, tehnologia de încărcare rapidă la 5A cu SuperCharge (aproximativ o zi de utilizare cu o încărcare de doar 20 de minute, conform producătorului) şi generaţia a doua a sistemului dual camera. Senzorii sunt de 12 megapixeli pentru poze color şi 20 megapixeli pentru cele monocrom. Ambele camere au f/2.2, stabilizare optică şi marca „Leica“ pe ele.
Şi că tot ziceam de Galaxy Note 7 în titlu, nici Huawei nu s-a ţinut departe de o comparaţie cu produsul eşuat al Samsung. Bateria este echipată cu setările standard de siguranţă din industrie, inclusiv o protecţie pe cinci straturi, care oferă monitorizarea în timp real a tensiunii, a curentului şi a temperaturii, pentru a elimina pericolele privind siguranţa utilizatorilor şi pentru a proteja acumulatorul.

Cât despre acel „Porsche Design“, Huawei introduce un display curbat de tip AMOLED care măsoară 5,5 inci. Această variantă va fi disponibilă în nuanţa Graphite Black. Ecranul celeilalte versiune e ca până acum.