Dell introduce tablete noi cu procesoare Intel şi pe România vrea să-şi dubleze cota de piaţă în următorul an

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Valentin Nicolaie, distribution manager Dell România. FOTO Răzvan Băltăreţu/Adevărul
Valentin Nicolaie, distribution manager Dell România. FOTO Răzvan Băltăreţu/Adevărul

Dell a decis să redevină companie privată, adică nelistată la bursă, şi trecerea se face cu o schimbare de strategie. Ieri, pe 26 noiembrie, şi-a prezentat-o şi la Bucureşti. Concentrarea este pe dispozitive mobile şi laptopuri pentru toate nevoile, cât priveşte consumatorii obişnuiţi.

David Spruyt, director de vânzări pe Europa Centrală şi de Est, a spus că Dell nu va intra pe segmentul smartphone-urilor, dar mizează mult pe tablete. Nu sunt modele scumpe, ci modele medii vândute de un brand recunoscut, faţă de cele ieftine vândute de branduri anonime din China sau alte ţări asiatice, a numit acesta punctul forte al tabletelor Dell. Mai mult, în România, Dell vrea să ajungă la o cotă de piaţă de două cifre. În prezent, pe consumer e la 4,1% cu o creştere de 0,9% faţă de trimestrul al treilea din 2013. 

Valentin Nicolaie, distribution manager Dell România, Moldova, Bulgaria şi Serbia, a prezentat două modele noi de laptopuri. E vorba de Inspiron 7000 şi Inspiron 3000.

Primul se doreşte un echipament performant, pe când al doilea este în zona de 11 inci cu maximum de portabilitate. Ambele pică însă la acest test, sunt grele, mai grele decât modelele concurente. Nicolaie a spus că Inspiron 7000, în versiunile sale de inci şi dotări, este construit din aluminiu şi de aici greutatea mai mare. Totuşi, designul pare inspirat de la Macbook Pro versiunea 2005. Inspiron 3000 are un ecran de 11,6 inci, şasiul de aluminiu şi carcasă de plastic, iar ca plus e dotat cu două microfoane pentru anularea zgomotului în timpul unei conversaţii prin voice chat.

dell conferinta de presa lansare tablete laptopuri foto razvan baltaretu/adevarul

Laptopurile Inspiron seria 7000 sunt echipate cu ecran tactil capacitiv pentru 10 degete, cu Corning Gorilla Glass NBT pentru durabilitate. Inspiron 14 şi 15 pot fi dotate opţional cu afişaje tactile Full HD, cu luminozitate de 300 de niţi, cu 97% mai mulţi pixeli decât rezoluţia HD şi unghiuri de vizualizare de 160 de grade, dublu faţă de opţiunea HD standard. Laptopurile Inspiron seria 7000 dispun de tastatură cu retroiluminare pentru utilizare optimă în condiţii de lumină slabă, fiind maximizate pentru eficienţă cu opţiuni de procesoare Intel Core i5 şi i7 din a 4-a generaţie (Haswell), precum şi opţiuni SSD (Inspiron 15 şi Inspiron 17) pentru a accelera timpul de pornire şi încărcarea aplicaţiilor, se menţionează în comunicatul de presă. Preţul maxim va fi de 6.000 de lei, în funcţie de dotări.

Inspiron 14 oferă o autonomie a bateriei de până la 8 ore şi 52 de minute şi are un design ultra-subţire, de doar 15,3mm, fiind cu 27% mai subţire decât predecesorul său, Inspiron 14z. Inspiron 15 are o grosime de doar 0,9 inci, un eran mare, de 15,6 inci şi oferă o durată de viaţă a bateriei de până la 7 ore şi 24 de minute. Cu un design subţire, de doar 1,1 inci, Inspiron 17 vine cu unitate optică şi capabilităţi tactile incluse.

Dell Inspiron 11 seria 3000 este o alegere fiabilă şi ultraportabilă pentru cei care se află mereu în mişcare. Preţul va fi de 2.000 de lei în România. Noul Inspiron 11 dispune de un ecran tactil capacitiv de 11,6 inci, pentru 10 degete şi microfoane dual array cu anulare a zgomotului. Având o grosime de doar 21,2mm, o greutate de pornire de 1,43 kg şi o autonomie a bateriei de până la 8 ore şi 20 de minute, Inspiron 11 este ideal atât pentru divertisment cât şi pentru productivitate din mişcare.

dell conferinta de presa lansare tablete laptopuri

Tabletele Dell Venue 8 Pro and Dell Venue 11 Pro bazate pe Windows 8.1 îmbină nivelul de performanţă, design şi responsivitate dorit de consumatori, oferind în acelaşi timp departamentelor IT ceea ce au nevoie – posibilitatea de integrare a dispozitivelor într-un mediu corporativ existent, compatibilitate completă cu aplicaţiile Windows curente şi integrare Microsoft Office. Ambele tablete oferă opţional funcţii avansate de securitate şi servicii precum TPM.

Tableta Dell Venue 8 Pro rulează Windows 8.1, are un ecran HD IPS strălucitor, opţiuni avansate de conectivitate şi autonomie extinsă a bateriei. Utilizatorii pot rămâne productivi cu Office 2013 Home & Student, inclus pe dispozitiv şi, opţional, Dell Active Stylus.

Tableta Dell Venue 11 Pro, bazată tot pe Windows 8.1, oferă flexibilitate 2-in-1 şi puterea unui Ultrabook, comoditatea oferită de o tastatură detaşabilă şi experienţa desktop. Spre deosebire de tabletele concurente, Dell Venue 11 Pro are o baterie ce poate fi înlocuită de către consumatori, iar datorită ecranului său mare, Full HD, cu unghiuri largi de vizualizare, utilizatorii pot viziona şi crea conţinut cu uşurinţă, din mişcare. Tableta oferă, de asemenea, mai multe opţiuni de tastatură şi stylus:

  • Dell Active Stylus, pentru adnotări, schiţe şi notiţe.
  • Dell Slim Keyboard, pentru călătorii, serveşte şi drept protecţie pentru ecran atunci când este pliată.
  • Dell Mobile Keyboard, tastatură completă cu baterie integrată, oferă productivitate pentru întreaga zi, extinzând durata de viaţă a bateriei.
  • Dell Tablet Desktop Dock, suport de birou pentru productivitate completă, cu porturi USB 3.0 şi două porturi de ieşire video.

Ambele tablete Dell Venue Pro se bazează pe putere de procesare Intel pentru viteză, responsivitate şi eficienţa bateriei. Dell Venue 8 Pro şi Dell Venue 11 Pro dispun de noile procesoare Intel Atom quad-core, nume de cod “Bay Trail”. Venue 11 Pro oferă opţiuni de procesoare până la Intel Core i3 şi i5 din a 4-a generaţie şi Intel vPro pentru gestionabilitate.

Haide să discutăm! Ne poţi vizita şi pe pagina de Facebook „Tech Adevărul“. 

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite