Cum afli dacă site-ul tău a fost victima hackerilor. Ro Hacked e Google pentru atacuri informatice

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ro Hacked e registrul atacurilor cibernetice
Ro Hacked e registrul atacurilor cibernetice

Atacurile informatice apar în fiecare zi, iar parte a conflictelor globale constă şi în echipe de hackeri ce atacă site-uri şi încearcă să fure informaţii. În România a apărut prima oară un motor de căutare pentru atacurile informatice cu ţinte locale.

Andrei Avădanei, cunoscut expert în securitate la nivel local şi fondator al companiei Bit Sentinel, a decis să realizeze un site unde toţi românii să vadă care sunt ultimele ţinte ale hackerilor. Astfel, numai în ultimele zile putem observa site-uri mai mici sau mai mari care au fost atacate de hackeri fideli Statului Islamic.

În plus, pe platforma Ro Hacked proprietarii de site-uri pot căuta, ca pe un motor de tip Google, dacă site-ul lor a fost victima unui atac în ultima perioadă. Ro Hacked poate fi accesat aici.

Ce este Ro Hacked şi de ce s-a născut?

"Ro Hacked e un registru de atacuri cibernetice realizate asupra site-urilor ce îşi desfăşoară activitatea în România. În spatele aplicaţiei stă un motor ce monitorizează agregatoare internaţionale pe care se publică atacuri cibernetice şi le indexează, doar dacă acestea sunt valide", a spus Andrei Avădanei, creatorul Ro Hacked.

Ro Hacked poate fi asemănat cu un motor de căutare pentru atacuri informatice, la o scară mai mică, deoarece monitorizează link-uri, indexează şi le permite utilizatorilor să verifice dacă un site a avut probleme în trecut.

Andrei Avădanei spune că a dezvoltat proiectul pentru a înţelege mai bine ce se întâmplă în România cu privire la atacurile cibernetice şi de a interveni, pentru a preveni astfel de situaţii.

"Un alt motiv a fost educarea deţinătorilor de site-uri obişnuiţi. Am găsit informaţii prea interesante pentru a le păstra doar pentru noi şi vrem să-i inştiinţăm pe deţinătorii de site-uri dacă au probleme de securitate", a declarat Avădanei.

Astfel, Ro Hacked poate fi folosit de cei care au site-uri pentru a afla dacă au fost atacaţi, atunci când acest lucru se întâmplă. În plus, Avădanei spune că e destinat şi entuziaştilor, pentru a fi la curent cu evenimentele cibernetice locale. "Vom implementa şi opţiuni prin care un deţinător de site poate fi notificat imediat ce site-ul său a fost ţinta unui atac cibernetic", a spus Andrei. 

România, faţă în faţă cu atacurile cibernetice

În ţara noastră, infrastructurile informatice, adică laptopuri, calculatoare, dispozitive conectate la internet, pot fi împărţite în două - cele publice şi cele ale companiilor private.  Problemele diferă de la stat la privat, mai ales că în zona guvernamentală se încearcă impunerea unor norme, dar fără succes.

"Statul încearcă să definească reglementări care să permită organelor sporirea măsurilor de securitate cibernetică, dar acestea eşuează. Nu suntem pregătiţi, dar suntem protejaţi prin obscuritate. Faptul că informaţiile critice nu sunt procesabile pe internet, ne duce într-o zonă de securitate", explică Avădanei. Practic, faptul că suntem înapoiaţi, ne face să fim aproape imuni în faţa atacurilor cibernetice care caută informaţii sensibile despre populaţie.

Potrivit celor spuse de Andrei Avădanei, în ultima vreme se observă o tendinţă în ţintirea utilizatorilor obişnuiţi de aplicaţii malware de tip Ransomware, care criptează datele de pe un calculator infectat şi le fac inaccesibile. Apoi, atacatorii cer o răscumpărare pentru deblocarea informaţiilor.

image

Spionajul economic global e în creştere

În plus, spionajul economic e în creştere pe internet.  Pe lângă toate acestea, se încearcă şi dezvoltarea de reţele de tip botnet, care ar putea închide internetul în unele ţări, dacă nu şi continente întregi deodată.

Dacă România e în zona de ignoranţă, la nivel mondial, marile forţe cibernetice sunt SUA, China, Rusia, Israel şi Coreea de Nord. Andrei Avădanei evidenţiază două aspecte, unul pozitiv şi unul negativ, în privinţa atitudinii marilor puteri.

"Israelul se implică pozitiv în dezvoltarea de hub-uri IT în ţară, dar şi prin susţinerea financiară a startup-urilor care abordează subiecte ce ating spaţiul securităţii cibernetice. Anual, cele mai multe startup-uri din sfera securităţii cibernetice apar în Israel", explică specialistul în securitate.

Pe de cealaltă parte, un exemplu negativ este China, care se izolează de restul lumii prin cenzura adusă de "Marele Firewall Chinezesc", dar care dezvoltă şi o armă ofensivă numită "Marele Tun Chinezesc", care foloseşte Baidu (echivalentul Google în spaţiul chinez) pentru a lansa ofensive în spaţiul cibernetic. 

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite