Tehnici care te ajută să citeşti o carte de aproape 300 de pagini în 25 de minute, dar mai ales să reţii ce ai citit

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tehnicile de citire rapidă se folosesc de procese mentale orientate pe vizualizare în detrimentul subvocalizarii, aceasta încetinind procesul de citire. FOTO Arhiva Adevărul
Tehnicile de citire rapidă se folosesc de procese mentale orientate pe vizualizare în detrimentul subvocalizarii, aceasta încetinind procesul de citire. FOTO Arhiva Adevărul

Pare imposibil să termini de citit o carte de 300 sau 500 de pagini în câteva zeci de minute, însă există persoane care reuşesc astfel de performanţe. Unul dintre aceşti aşi ai cititului a dezvăluit tehnicile care te ajută nu doar să citeşti repede, dar să-ţi şi aminteşti ce ai citit. Deşi pare superficial să lecturezi în acest mod, cei care practică cititul rapid spun că, din contră, trebuie să dai dovadă de o mare putere de concentrare.

Britanica Anne Jones este de şase ori campioană mondială în cadrul competiţiilor de citit- viteză. Femeia, o fostă învăţătoare în vârstă de 63 de ani, a reuşit să citească cartea Inferno, scrisă de Dan Brown, care are 634 de pagini, în 41 de minute şi 48 de secunde, iar Harry Potter şi talismanele morţii (J.K. Rowling), de 607 pagini, în 47 de minute şi o secundă. 

Recent, Anne Jones a parcurs în 25 de minute şi 31 de secunde volumul lansat de curând de autoarea Harper Lee, „Go Set a Watchman”, de 278 de pagini, continuarea cărţii „How to kill a Mockingbird“ (Cum să ucizi o pasăre cântătoare), care a a propulsat-o pe Lee în literatura mondială. Campioana la citit a parcurs cartea atât de repede în timp ce se afla într-o librărie din Northumberland, Anglia, în ciuda faptului că a fost întreruptă de un reporter care i-a pus o întrebare.

La competiţiile de citit-viteză, juriul testează nu doar capacitatea participanţilor de a citi rapid, ci şi gradul în care aceştia înţeleg şi reţin ceea ce au citit. Astfel, după ce termină de citit, aceştia trebuie să răspundă la 30 de întrebări legate de subiectul volumului tocmai terminat. Tocmai de aceea, Anne Jones spune că cititul pe fugă cere o concentrare intensă, chiar dacă este perceput adesea ca fiind superficial, notează Daily Mail. Astăzi există şi aplicaţii pentru telefoanele mobile, cum este Acceleread, care te ajută să citeşti mai repede.

citit

Anne Jones a citit o carte de 278 de pagini în 25 de minute. FOTO telegraph.co.uk

Vizualizarea şi evitarea subvocalizării 

„Dacă îţi fug ochii pe pagină în timp ce te gândeşti ce să pregăteşti pentru cină, atunci nu prea reuşeşti să reţii ceea ce citeşti. Atunci când citeşti rapid, eşti concentrat 100%“, explică Anne Jones. Şi chiar dacă tehnicile pentru citit-viteză s-au mai schimbat în timp, regulile de bază au rămas aceleaşi. Două sunt esenţiale: evitarea subvocalizării şi gruparea/vizualizarea informaţiei (chunking). Astfel, ceea ce creierului îi este familiar nu necesită o procesare foarte complexă. Aceasta capacitate a creierului de a putea procesa mai multe litere (cuvinte/ cifre) de-o dată poarta numele de chunking. Pentru a creşte viteza de citire, un lucru este elementar: vizualizarea informaţiei. 

Cât despre subvocalizare, aceasta se referă la rostirea cuvintelor în gând, pe măsură ce le citeşti, lucru pe care îl facem adesea inconştient. Tehnicile de citire rapidă se folosesc de procese mentale orientate pe vizualizare în detrimentul subvocalizarii, aceasta încetinind procesul de citire. Un cititor mediu care foloseste subvocalizarea parcurge în jur de 200-250 de cuvinte pe minut, pe când o persoană care foloseste citirea rapidă citeşte, de regulă, 1.000 de cuvinte pe minut. Recordul campioanei Anne Jones este de 4.251 de cuvinte pe minut. Cei care folosesc citirea rapidă fredonează o melodie sau numără pentru a opri vocalizarea cuvintelor, reuşind astfel să vizualizeze bucăţi de text  sau câte 4-5 cuvinte odată. 

O altă metodă  este să trasăm două linii verticale pe o pagină, pentru a obţine trei coloane de cuvinte. Pe măsură ce citim, trebuie să ne concentrăm pe cuvintele din coloana din centru, în loc să citim de la stânga la dreapta. În timp, vederea periferică va deveni din ce în ce mai eficientă şi vom reuşi să vedem cuvintele din coloanele din stanga şi din dreapta, chiar dacă ochii vor fi fixaţi pe coloana din centru. Se pare că această tehnică ne poate ajuta să ne triplăm viteza de citit.

Stil de viață

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite