Proiectul ELI-NP de la Măgurele, inaugurat în mod oficial. ”Măgurele va deveni unul dintre cele mai importante locuri din lume”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Astăzi, 14 iunie, se inaugurează şantierul celui mai mare laser din lume, construit în cadrul proiectului ELI-NP. La inaugurarea proiectului, finanţat de Uniunea Europeană în mare parte şi de statul român, participă inclusiv comisarul european pentru dezvoltare regională, Johannes Hahn.

La Măgurele, oficialităţi europene, locale şi guvernamentale au inaugurat proiectul ELI-NP, pentru cel mai mare laser din lume, care va fi construit lângă Bucureşti. Ministrul Cercetării, Mihnea Costoiu, Remus Pricopie, ministrul Educaţiei, prim-ministrul Victor Ponta, dar şi primarul Capitalei, Sorin Oprescu, au transmis mesaje pozitive privind acest proiect. De asemenea, comisarul european pentru dezvoltare regională, Johannes Hahn, a fost prezent la eveniment. 

Sunt foarte multe lucruri de făcut pentru ca acest proiect să se finalizeze. Astăzi va fi o zi când vreau să transmit mesajul că se pot întâmpla lucruri în România, pe care noi nu le credeam posibile. Poate să fie România ţara cu atâtea probleme de absorbţie de fonduri, dar iată că atragem cele mai multe fonduri. Am auzit că în România nu se va mai face cercetare. Iată că se face. Am auzit că nu vom vedea cercetători străini veniţi în România. La Măgurele vor veni foarte mulţi cercetători străini”, a spus la eveniment prim-ministrul Victor Ponta. 

Puteţi citi mai jos declaraţiile cele mai importante ale participanţilor la eveniment, în format live-text. 

UPDATE 6: Nicolae Zamfir, preşedintele Institutului de Fizică de la Măgurele a fost invitat şi el pe scenă. 

Nicolae Zamfir, preşedintele Institutului de Fizică Nucleară de la Măgurele vorbeşte despre istoricul proiectului şi despre faptul că, spre deosebire de multe proiecte de cercetare, este foarte tânăr. Astfel, în doar 10 ani s-a trecut de la idee la proiect şi realizare.

El vorbeşte despre arhitectul Costel Tudoruţ şi despre constructorul Strabag. El spune că va fi cea mai mare clădire din Europa care va fi alimentată prin energie geotermală.

image

UPDATE 5: Alte oficialităţi urcă pe scenă pentru a transmite un mesaj de susţinere pentru proiect. 

”Avem şi alte proiecte. Aşa că pregătiţi-vă bugetul. Vrem să construim şi alte proiecte pe zona cercetare şi dezvoltare care vor aduce progres”, a spus Remus Pricopie, ministrul Educaţiei. 

”Trebuie să mulţumim acestor oameni minunaţi de la Institutul de Fizică de la Măgurele”, a spus Marian Petrache, preşedintele Consiliului Judeţean Ilfov. 

UPDATE 4: Sorin Oprescu, primarul general al Capitalei

”Astăzi sunt mulţumit de mai multe lucruri. Ca primar general sunt mândru că Bucureştiul poate construi la dezvoltarea acestei citadele a cercetării ştiinţifice. Prea mulţi ani au trecut în care am înregistrat lipsă de încredere a celor din jur”, a spus Oprescu.

”Facem un pas în rândul oraşelor competitive, cu poli de dezvoltare în zona metropolitană. Ca profesor universitar sunt bucuros că tinerii primesc un mesaj că lucrurile se pot întâmpla şi aici: în România, în Bucureşti. Se pot realiza profesional, îşi pot realiza visurile acasă, alături de părinţi şi copii. Ca medic apreciez utilitatea proiectului în domeniu, pentru că rezultatele proiectului vor ajuta la diagnosticarea unor boli grave”, a mai spus primarul general al Capitalei.
 

UPDATE 3: Johannes Hahn, comisarul european pentru dezvoltare regională. 

Johannes Hahn a intrat pe scenă spunând ”bine aţi venit în Măgurele, Laser Valley. Măgurele va deveni unul dintre cele mai importante locuri din lume pentru cercetare”

”Este foarte important să oprim plecarea oamenilor inteligenţi din Europa. Astăzi transformăm acest lucru, aici este momentul de start pentru acest moment extraordinar. Vom avea succes împreună. Este bine să avem visuri câteodată, iar acestea uneori devin realitate”, a adăugat Hahn.

”România va deveni un lider în fizica nucleară. Am decis pentru prima oară ca fondurile regionale, ca fondurile structurale să fie folosite pentru infrastructura de cercetare. Au fost discuţii la început, de ce investim în cercetare noi, de la dezvoltare regională. Fondurile structurale trebuie să fie oferite către cercetare. Avem dovezi că aceste investiţii aduc lucruri. Măgurele va fi un loc care va aduce locuri de muncă”, a mai spus comisarul european. 

Johannes Hahn

Comisarul european Johannes Hahn susţine că România va trebui să atragă săptămânal 30 de milioane de euro în 2012.

UPDATE 2: Victor Ponta, prim-ministrul României a urcat pe scenă pentru a transmite mesajul său în privinţa acestui proiect. 

”Acum doi ani am aflat prima oară de proiect, nici nu ştiam cum să-i spun. Mulţi dintre cei care au auzit din proiect, o parte din mass-media, din comentatorii politic, au luat foarte în râs acest proiect. Unul dintre oamenii care a contribuit ca ELI să existe şi să înceapă astăzi este domnul comisar Hahn”, a spus Ponta.

Sunt foarte multe lucruri de făcut pentru ca acest proiect să se finalizeze. Astăzi va fi o zi când vreau să transmit mesajul că se pot întâmpla lucruri în România, pe care noi nu le credeam posibile. Poate să fie România ţara cu atâtea probleme de absorbţie de fonduri, dar iată că atragem cele mai multe fonduri. Am auzit că în România nu se va mai face cercetare. Iată că se face. Am auzit că nu vom vedea cercetători străini veniţi în România. La Măgurele vor veni foarte mulţi cercetători străini”, a adăugat prim-ministrul.
 

UPDATE: Mihnea Costoiu, ministrul Învăţământului a deschis ceremonia. 

”Este un proiect de anvergură europeană care aducă bani şi faimă României. ELI va atrage fonduri de peste un miliard de euro. De asemenea, va permite dezvoltarea pe orizontală. Este un proiect la frontiera ştiinţifică şi tehnologică. Proiectele de aici se vor regăsi în economie prin aplicaţii din domeniul medical, software, gestionarea deşeurilor cu impact asupra calităţii vieţii. ELI înseamnă locuri de muncă în construcţia infrastructurii, iar apoi 200 de cercetători vor fi angajaţi permanent. Există perspectiva creării unui cluster IT în jurul ELI. Mulţi şi-au arătat interesul pentru a face cercetare la ELI. Multe companii multinaţionale doresc să folosească infrastructura. ELI vine pe o moştenire veche. Aici la Măgurele a fost creat al patrulea reactor nuclear din lume şi cea mai pură apă grea”, a declarat Mihnea Costoiu, ministrul învăţământului, cercetării ştiinţifice şi dezvoltare.

Festivitatea va avea loc la Institutul Naţional pentru Fizică şi Inginerie Nucleară Horia Hulubei. Costurile proiectului sunt acoperite de Uniunea Europeană în proporţie de 83%, restul urmând a fi asigurat de statul român.

--------------

Anul trecut Comisia Europeană a aprobat finanţarea pentru cel mai mare laser din lume, construit în cadrul proiectului ELI-NP.

Proiectul paneuropean va implica 40 de instituţii academice şi de cercetare din 13 state membre ale Uniunii Europene. Costul total al proiectului se va ridica la 356,2 milioane de euro, iar construcţia va fi realizată în paralel cu iniţativă mai amplă. Astfel, în Cehia şi Ungaria se vor construi alte două facilităţi de cercetare.

Directorul Institutului de Fizică Horia Hulubei de la Măgurele Nicolae Zamfir, povestea într-un interviu pentru "Adevărul" despre modul cum a ajuns laserul în România. "Comunitatea fizicienilor laserişti din Europa s-a gândit să facă un laser de 1.000 de ori mai puternic decât oricare altul. Laserele se măsoară în waţi, iar cel propus de europeni, care va fi asamblat în România, ar urma să aibă sute de petawaţi.", a declarat Zamfir.

„Comisia Europeană a decis să intervină. S-a făcut o listă de 50 de proiecte şi în 2006 au reuşit să pună acest ELI pe lista ESFRI (European Strategy Forum on Research Infrastructures). În 2007 a început aşa-numita fază preparatorie, unde au participat 40 de instituţii din 13 ţări“, rememorează Nicolae Zamfir.  După concursul european, s-a hotărât ca Cehia, Ungaria şi România să fie gazdele proiectului.

„Faptul că partea asta a lumii a suferit în anii ’90 o fugă a creierelor, iar jumătate de Europă risca să rămână fără cercetători a contat foarte mult. Trebuie să construim ceva, să atragă lumea să nu mai plece la CERN (Centrul European pentru Cercetare Nucleară unde a fost descoperit aşa-numita „particulă a lui Dumnezeu” – n.r.)“,a mai spus Nicolae Zamfir.

Ştire în curs de actualizare. Revenim cu informaţii odată cu venirea oficialităţilor şi discursurile oficiale. 

Vrem să discutăm cu voi, „Adevărul Tech“ este şi pe Facebook.

Cel mai mare laser din lume începe aventura de la Măgurele: se inagurează şantierul construcţiei unde va fi ELI-NP

Construcţia superlaserului de la Măgurele, ELI-NP, va începe în perioada următoare, vineri, 14 iunie, urmând să fie inaugurat şantierul.

Varujan Vosganian, despre cel mai puternic laser din lume: „Dorim să reindustrializăm, dar nu pe cărările bătătorite, ci pe noile tehnologii”

Proiectul Extreme Light Infrastructure – Nuclear Physics (ELI-NP) vizează construirea celui mai puternic laser din lume la Institutul Naţional de Fizică şi Inginerie Nucleară „Horia Hulubei“ de la Măgurele. Astăzi, programul a fost prezentat la Politehnica din Bucureşti şi studenţii, în primul rând, au putut afla ce oportunităţi au, dacă vor o carieră în cercetare.

FOTO VIDEO „Ne aşteptăm să se ia premiul Nobel de aici de la Măgurele”

România va deveni un pol al ştiinţei mondiale, odată cu apariţia celui mai mare laser din lume, în localitatea Măgurele de lângă Bucureşti. Începem campania „Schimbă România“ printr-un exemplu pozitiv: România va găzdui cel mai mare laser din lume. La Măgurele se vor putea găsi soluţii împotriva cancerului, alimente mai rezistente sau materiale de construcţii noi.

Comisia Europeană a aprobat finanţarea superlaserului de la Măgurele

Proiectul ELI-NP (Extreme Light Infrastructure – Nuclear Physics) - care presupune, printre altele, construirea celui mai puternic laser din lume în România, la Măgurele – a primit undă verde din partea Comisiei Europene (CE).

Știință



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite