Look Up! Plouă cu „stele“! Perseidele, dârele luminoase de pe cerul lui august

0
0
FOTO: Getty Images, unsplash, pexel
FOTO: Getty Images, unsplash, pexel

E perioada Perseidelor, luminile căzătoare care aprind cerul în fiecare an în august. Chiar dacă observaţiile sunt îngreunate de satelitul Pământului care este în faza de lună plină chiar în noaptea în care are loc maximul curentului de meteori (12-13 august), spectacolul nu trebuie ratat

Căutaţi o porţiune de Românie în care e întuneric, un petic de pajişte departe de oraş, o piatră ce iese deasupra unei păduri montane, un colţ din spatele casei bunicilor afundat în gălăgia greierilor! Fugiţi de lumina oraşului, uitaţi-vă la cer şi o să descoperiţi o lume impresionantă, o scenă pe care, ca la o reprezentaţie de teatru, apar stele ce formează desene imaginate de oamenii din Antichitate, constelaţiile; planete care se mişcă rapid pe firmament, fără să clipească; puncte strălucitoare grăbite să dispară, sateliţii artificiali; Luna, sora mai mică a Terrei; „bile“ luminoase cu cozi impresionante, comete; şi meteori, dâre de lumină efemere care uneori transformă bolta de deasupra capului într-un spectacol cu artificii.

În noaptea în care se trece din 12 în 13 august are loc maximul curentului de meteori Perseide, unul dintre multele roiuri de meteori active într-un an, unul dintre cele mai intense, curent care a primit numele de la constelaţia dinspre care pare că radiază, Perseu (numele unuia dintre mulţii fii ai lui Zeus). Gruparea aparentă de stele a fost catalogată pentru prima dată de Ptolemeu, astronom antic, şi se găseşte în apropierea mai cunoscutelor Andromeda şi Cassiopeia, impresionând privitorii prin stelele Mirfak, o supergigantă aflată la sfârşitul vieţii, cu un diametru de 42 de ori mai mare decât al Soarelui, Algol, Capul Demonului sau Capul Satanei, o stea dublă variabilă şi, bineînţeles, prin curentul de meteori Perseide.

Meteoriţi, meteoroizi sau meteori?

Curenţii de meteori sunt cunoscuţi popular şi ca ploi de stele căzătoare, fapt care, bineînţeles, nu are nicio legătură cu realitatea, pentru că stelele nu cad. De fapt, de pe Terra observăm nişte dâre luminoase, pentru perioade foarte scurte, fracţiuni de secundă, ce poartă numele de meteori. Acestea apar la intrarea în atmosferă cu viteze imense, între 15 şi 60 km/s sau chiar mai mult, a meteoroizilor, particule foarte mici de ordinul milimetrilor care „aprind“ aerul din jurul lor, care ajunge astfel la mii de grade. Aceşti meteoroizi se pot încălzi uneori foarte tare şi pot exploda, luminând puternic, moment în care poartă denumirea de bolizi, sau pot ajunge pe Pământ, sub formă de meteoriţi.

Meteoroizii sunt particule uşoare, mai mici de un metru în diametru, care se găsesc din abundenţă în Sistemul Solar. Multe dintre ele sunt expulzate cu uşurinţă de vântul solar, dar cu toate astea, numărul rămâne ridicat deoarece cometele şi uneori asteorizii care se plimbă printre planete creează mereu alţii. Cometele, bulgări imenşi de gheaţă şi praf, se transformă atunci când ajung în apropiere de Soare, gheaţa se topeşte eliberând astfel şi o parte din praf care este expulzat în spaţiu prin intermediul cozilor. Acest praf se adună de-a lungul timpului pe traseul cometei, iar atunci când Pământul trece prin zona bogată în meteoroizi, în atmosferă pătrund zeci de mii de asemenea obiecte, declanşând aşa-numitele ploi de stele.

Perseidele au loc atunci când Terra intră în regiunea de particule produse de trecerea cometei Swift-Tuttle, un bulgăre cu un diametru de 26 de kilometri descoperit în 1862. Obiectul cu coadă ne-a mai vizitat în 1992, urmând a fi vizibil din nou de pe Pământ în anul 2126. Chiar dacă s-a prezis că ne-ar putea lovi la următoarea apariţie, calcule mai precise au arătat că nu este deloc ameninţător, cel puţin nu pentru următoarele câteva mii de ani, chiar şi atunci probabilitatea de impact fiind de 1 la un milion.

Pământul traversează zona în perioada 17 iulie – 24 august, aceasta fiind şi perioada de activitate a Perseidelor, maximul fiind în noaptea dintre 12 şi 13 august. Atunci se observă foarte mulţi meteori care par că vin dinspre o singură regiune de pe cer, dinspre constelaţia Perseu, de deasupra stelei Mirfak, regiunea purtând numele de radiant. De ce pare că aceşti meteori vin doar dintr-un singur loc? Este un efect de perspectivă, acelaşi pe care îl observaţi când sunteţi în maşină, rulând pe şosea în timp ce plouă. Uitându-vă prin parbriz, picăturile de ploaie par că vin spre maşină dintr-un singur loc din faţa voastră şi nu cad pe geam aşa cum ar cădea dacă aţi sta pe loc.

p

Anul acesta, Luna strică tot

Perseidele din 2022 nu vor mai fi la fel de spectaculoase ca în alţi ani. Şi asta din cauza Lunii, satelitul Pământului fiind exact în faza de lună plină, atunci când suprafaţa selenară văzută de pe Terra e complet luminată de Soare. De fapt, Luna este luminată în proporţie de peste 80% din 8 august până pe 15 august. Aşa că, din cei peste 50 de meteori pe oră, uneori chiar şi 100 pe oră, aşa cum aţi fi putut observa dacă luna nu ar străluci aşa puternic, doar o parte, în jurul a 30% dintre aceştia, ar putea fi văzuţi aprinzând cerul. Indiferent de condiţii, Look Up!, cerul va surprinde!

Care sunt cei mai bogaţi curenţi de meteori

De-a lungul anului au loc zeci de curenţi de meteori, cei mai importanţi fiind cei care au rata orară de peste 50, doar patru „ploi de stele căzătoare“ înregistrând o astfel de abundenţă: Geminidele, cu 150 de meteori pe oră (maxim pe 14 decembrie), Quadrantidele, cu 110 (maxim la începutul lui ianuarie), Perseidele, cu 100, şi Eta Aquaridele, cu 50 (maxim pe 6 mai). În perioada de activitate a Perseidelor, mai pot fi urmăriţi şi alţi curenţi de meteori, mai slabi, ca Delta Aquaridele sau Capricornidele. Există însă curenţi de meteori care formează adevărate furtuni de meteori, aşa cum sunt Leonidele, care pot produce şi peste 1.000 de meteori pe oră, uneori sute de mii (cum a fost în 1833), la fiecare aproape 33 de ani (s-a constatat că ecartul dintre aceste super-maxime a crescut la 99 de ani). În afara acestor perioade, Leonidele devin neinteresante din punct de vedere al cantităţilor de meteori.

Cum să fiţi utili

Observarea unui curent de meteori poate fi şi o activitate utilă dacă sunt notate anumite elemente pe parcursul nopţii. De fiecare dată când este văzut un meteor trebuie scrise ora, minutul şi secunda când a apărut, locul de unde a venit, dinspre ce constelaţie, strălucirea (magnitudinea) acestuia prin compararea cu stelele vecine. Datele trebuie trimise apoi către Societatea Astronomică Română de Meteori (SARM), rapoarte care ajung la Organizaţia Internaţională de Meteori (unde pot fi transmise şi direct). „Datele ajută la stabilirea frecvenţei şi a dimensiunilor, a masei corpurilor ce intră în atmosferă. Analizele arată care este maximul curentului, ce densitate are, se poate şi prezice cum va arăta pe viitor curentul de meteori. Cunoaşterea datelor ajută şi la planificarea zborurilor cosmice. Trebuie evitate lansările atunci când e maxim“, a declarat pentru „Weekend Adevărul“ Valentin Grigore, preşedintele SARM. „Din păcate, în acest an nu prea se pot face aceste observaţii exacte pentru că e lună plină şi nu pot fi atinse normele impuse de către organizaţia mondială”, a spus în continuare şeful SARM, care a explicat şi importanţa culorii meteorilor: „Ne spun în primul rând date despre compoziţia atmosferei pe acolo pe unde meteoroidul trece, unde are loc arderea acestuia, el parcurge atmosfera de pe la altitudini de 80-90 de kilometri până pe la 40 de kilometri, şi mai puţin despre compoziţia meteoroidului în sine“. Societatea Astronomică Română de Meteori organizează anual, în localitatea Runcu, judeţul Dâmboviţa, mai multe tabere în care sunt urmăriţi principalii curenţi de metori, în plus având loc şi o iniţiere în astronomie a participanţilor care sunt învăţaţi să folosească harta, să se orienteze pe bolta cerească, să identifice constelaţiile, planetele etc.

p

Unde trebuie să te uiţi

Pentru observarea Perseidelor trebuie, pe lângă alegerea unei zone în afara oraşelor, într-un loc unde nu mai este aşa de multă poluare luminoasă, să şi fie cunoscută zona dinspre care radiază, zona spre care trebuie să fie îndreptată privirea. Aceasta se află între constelaţia Cassiopeia şi cea mai luminoasă stea din Perseu, Mirfak, aflată sub Cassiopeia. Pentru a găsi Cassiopeia, care pare ca un W, trebuie căutat mai întâi nordul, această constelaţie fiind în apropierea Stelei Nordului, Polaris. În primul rând, este reperat Carul Mare şi apoi prelungind linia ce uneşte ultimele două stele ale carului de cinci ori, se ajunge la Polaris. În apropiere se află formaţiunea care arată ca un W şi, lângă, Perseu.

Ştiinţa a luat locul mitologiei, dar superstiţiile nu au dispărut

Curenţii de meteori au fost observaţi încă din Antichitate, existând apoi, de-a lungul istoriei, şi înregistrări ale acestor activităţi cum ar fi cele din manuscriptele de la Timbuktu (1583). În epoca modernă, prima furtună de meteori consemnată a fost Leonidele, în 1833, estimându-se atunci că ar fi avut o rată de peste 100.000 de dâre luminoase pe oră. Natura acestui fenomen a fost intens disputată până la finalul secolului al XIX-lea, mulţi oameni de ştiinţă crezând că este vorba de un fenomen atmosferic. De abia în 1867, astronomul Giovanni Schiaparelli (foto jos) a adus în discuţie relaţia dintre curenţii de meteori şi comete, şi de atunci această legătură a fost intens studiată, încercând-se predicţii despre apariţia acestora, cu timpul calculele devenind din ce în ce mai exacte.

p

Pune-ţi o dorinţă!

Dar stelele căzătoare, meteorii şi meteoriţii, au însemnat de-a lungul timpului mister şi magie, superstiţii, mituri şi legende. Ptolemeu, astrologul care credea că Terra se află în centrul Universului, a fost cel care spunea că zeii, atunci când doresc să le asculte dorinţele muritorilor, lasă să cadă stele de pe cer pe Pământ. Încă de atunci umbla legenda că dacă se observă o stea căzătoare, un meteor, trebuie pusă o dorinţă, pentru că ea se va împlini cu siguranţă. Dacă ar fi adevărat, aşa cum se ştie că nu e, dar dacă ar fi, ar trebui ca fiecare observator al unui curent de meteori să poarte la el o listă cu sute de dorinţe în noaptea de maxim a Perseidelor sau a Geminidelor. Este o superstiţie foarte veche, chiar şi Aristotel, care a trăit cu câteva sute de ani înaintea lui Ptolemeu, credea că „stelele căzătoare“ sunt semne divine trimise oamenilor.

De altfel, în acea perioadă, meteoriţii erau păstraţi cu sfinţenie în temple şi veneraţi ca obiecte trimise de zei către supuşii lor. Într-un material publicat la Universitatea Harvard, Meteor Beleifs Projects, se vorbeşte despre aceşti meteori, de diopetes, materiale picate din cer. Cel mai cunoscut a fost cel care a căzut la Aegospotami, în anul 467 înaintea erei noastre, fiind menţionat de Aristotel, dar şi de alte surse greceşti care spuneau că era o rocă ce a căzut din Soare.

Meteoriţii încă mai au însemnătate religioasă şi acum: Piatra Neagră din Kaaba, Mecca, locul de pelerinaj al credincioşilor musulmani, fiind considerată un meteorit, chiar dacă încă nu s-au făcut studii asupra ei (poate fi şi lavă vulcanică). Piatra sfântă ar fi fost găsită de profetul Ibrahim şi de fiul său Ismail, Mohamed fiind cel care ar fi pus-o în locul în care se găseşte azi.

Lacrimile sfântului

Despre stelele căzătoare s-a crezut, în miturile teutonice dar şi la noi în ţară, în vechime, şi că sunt vestitoare ale războiului şi morţii. Fiecare om ar fi legat printr-un fir al destinului de o stea din cer, iar când viaţa se sfârşeşte, firul se rupe şi steaua cade pe pământ. Aceleaşi credinţe apăreau şi în unele regiuni din Asia, stelele căzătoare anunţând război sau moartea cuiva drag. Când se vorbea despre ele în vechime, conta foarte mult şi forma meteorului. Dacă era rotund, se năştea un prinţ, dacă era piramidal, se prevesteau incendii, iar dacă arăta ca o sabie, aveau loc lupte.

În ce priveşte Perseidele, la catolici sunt uneori numite şi lacrimile Sfântului Lorenzo, care se sărbătoreşte în calendar pe 10 august. Acesta, pe când era diaconul Romei, a fost condamnat la moarte de împăratul roman Valerian, fiind întins, conform legendei, pe un grătar de fier şi ars pe cărbuni aprinşi (cel mai probabil a fost însă decapitat). Tradiţia creştină leagă curentul de meteori din luna august de lacrimile pe care Lorenzo le-a vărsat în timpul cumplitului supliciu.

p

Perseu, erou legendar şi fiu de zei

Perseu este constelaţia de care se leagă Perseidele, locul aparent dinspre care acestea radiază. Perseu este un personaj legendar, fiul lui Zeus, cel care a realizat mai multe fapte ce au rămas în mitologie. Cu ajutorul zeilor din Olimp, mai cu seamă al lui Hermes, zeul mesager, şi al Atenei, el a ucis-o pe Medusa, femeia hidoasă cu şerpi în loc de păr, care putea pietrifica pe oricine o privea direct în ochi. Din corpul neînsufleţit al Medusei s-a întrupat calul înaripat Pegas cu care Perseu a revenit acasă, pe drum salvând-o pe Andromeda, fiica Cassiopeiei, de un monstru îngrozitor trimis de Poseidon să o devoreze.

Știință


Ultimele știri
Cele mai citite