Ştii cum să-ţi negociezi salariul?

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ca şi interviurile, promovările sau situaţiile care ţin de cariera fiecăruia, negocierile fac parte din acel domeniu inevitabil al vieţii, unde practica şi studiul timpurii vor ajuta.

„Business Insider” menţionează negocierea salariului drept unul dintre momente inconfortabile ce pot fi evitate, cât timp angajatul ştie cum să acţioneze. Publicaţia oferă câteva sfaturi valabile în orice domeniu de activitate, care ţin de psihologia umană în astfel de cazuri.

Nu este cazul „tu împotriva lumii”
Poate că este mai uşor să pici în capcana în care crezi că negocierea unei măriri salariale este un soi de război între tine şi ei. Odată ce schimbi această atitudine, lucrurile se vor îmbunătăţi din start. Trebuie să priveşti negocierea ca pe o discuţie şi ca pe un parteneriat. Cu cât o faci să fie mai puţin personal, cu atât mai bine.

Află cât valorezi pentru angajatorul tău
Trebuie să ai o ofertă în minte când intri în birou. Este greu să nu devii emoţional, dar trebuie să tratezi totul ca pe un proiect. Dar cel mai important detaliu este să ştii cât valorezi în faţa angajatorului. Poţi afla acest lucru prin mai multe căi: caută pe LinkedIn poziţii similare şi vezi care este salariul. 

Poţi începe să te duci la interviuri, doar pentru a afla cât poţi obţine în alte firme sau companii. Acest fapt ţi-ar îmbunătăţi şi prestaţiile de interviu, dar te şi ajută să negociezi mai bine pentru tine.

Află cât ar costa compania dacă te-ar pierde, mai ales dacă lucrezi la proiecte cu personal redus. Costurile recrutării, întârzierea proiectelor, amânarea lor, trainingurile noilor angajaţi, toate acestea pot deveni un argument în negocierea ta.

Demonstrează-ţi valoarea
Este momentul în care trebuie să te vinzi şi să-ţi arăţi valoarea în cadrul firmei. Ajută să ai materiale care să arate lucrurile pe care le spui. Poate fi orice din munca ta în cadrul companiei. Trebuie să-i faci să creadă că dacă pleci, va fi un coşmar pentru ei.

Nu da cifre primul
Una dintre regulile negocierii este că nu trebuie să dai o cifră. Întrebarea îţi va fi adresată, cu siguranţă, şi va exista presiune asupra ta. Dacă eforturile tale de a redirecţiona discuţia nu au succes, oferă o gamă largă de sume, astfel încât, şi dacă-ţi dau cea mai mică sumă de aici, să fie ceea ce-ţi doreai iniţial.

Fii pregătit să discuţi şi altceva în afară de bani
De obicei, chestiuni politice sau organizaţionale intervin în discuţii. Poate că şeful tău preţuieşte contribuţia ta, dar nu poate, din cauza restrângerilor bugetare, să-ţi ofere mărirea. Următoarea ta întrebare va fi „Despre ce altfel de compensaţii putem vorbi?”.

Pentru că eşti dispus să colaborezi şi să le înţelegi situaţia actuală, vor fi mult mai înclinaţi să te ajute să-ţi îmbunătăţeşti pachetul salarial cu zile de vacanţă în plus, traininguri suplimentare, îmbunătăţiri ale bonusurilor sau alte tipuri de beneficii.

Păstrează tăcerea, momentan
Oamenii au tendinţa naturală să umple spaţiile goale. Când ţi se face o ofertă, nu te grăbi să răspunzi imediat. Ţine minte, tu controlezi discuţia. Lasă ofertelor un timp să se aşeze şi să fie văzute în lumina potrivită.


 

Stil de viață



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite