Plânsul face bine

Istoricii care au studiat când şi de ce au plâns oamenii de-a lungul vremii au constatat că lacrimile au încetat să fie „acceptate“ în timpul celor două războaie mondiale.

Din cauza ororilor copleşitoare, oamenii, sau mai degrabă bărbaţii, şi-au reprimat lacrimile pentru a-şi putea continua vieţile. De atunci încoace, lacrimile au fost acceptate social, în cazul bărbaţilor, în doar câteva situaţii - pe stadionul de fotbal, dacă au devenit taţi, dacă şi-au pierdut un părinte sau partenera de viaţă. Pentru femei, regulile sociale nu au fost atât de stricte. Doamnelor le este permis să plângă la nunţi, la înmormântări, când provoacă un dezastru în bucătărie sau se uită la un film lacrimogen.

Psihoterapeutul Susie

Orbach scrie în „The Daily Mail" că cei mai mulţi dintre noi consideră plânsul un lucru negativ şi de evitat. Dar chiar este aşa? „Eu nu cred. Cu cât îl eviţi mai mult, cu atât are mai multe şanse să-ţi dăuneze", explică Orbach.