medlife right medlife right
Articol susținut de advertorial

Ce este psoriazisul și ce complicații poate genera. Dr. Doina Ioniță, MedLife Pitești, explică de ce este important să fie depistat rapid

0
0
Publicat:

Psoriazisul este una dintre cele mai frecvente afecțiuni dermatologice întâlnite în cabinetele de dermatologie, iar numărul cazurilor, inclusiv în rândul copiilor, este în creștere. „La mine în cabinet, doi din zece pacienți care se prezintă au o formă de psoriazis”, a mărturisit dr. Doina Ioniță, medic dermatolog în cadrul MedLife Pitești.

Dr  Doina Ionita, MedLife jpeg

Din păcate, țara noastră se află printre primele locuri în Europa privind numărul pacienților cu psoriazis, cu o prevalență estimată la 2-4,9% din populația adultă, adică aproximativ 400.000 de persoane care suferă de psoriazis, potrivit datelor furnizate de Societatea Română de Dermatologie. 20-30% dintre acești pacienți dezvoltă și artrită psoriazică, care în timp duce la leziuni articulare severe și deformante, ce deseori provoacă handicap.

Boala afectează în proporții egale femeile și bărbații, cu un debut mediu între 15 și 30 de ani. Studiile indică două vârfuri de incidență, la 16-22 de ani și 57-60 de ani. Psoriazisul apare cel mai frecvent la adulți cu vârste între 50 și 60 de ani. „La copii, cazurile sunt relativ limitate (în general), doar că acum sunt mai multe cazuri decât în alți ani. Numărul de copii cu psoriazis este în creștere”, a  atras atenția medicul Doina Ioniță. La nivel mondial, prevalența psoriazisului la copii rămâne sub 1% în majoritatea țărilor.

De ce apare psoriazisul mai devreme

Psoriazisul este o afecțiune inflamatorie cronică, necontagioasă, caracterizată printr-un ritm accelerat al reînnoirii celulare cutanate. Celulele pielii se regenerează  în mod normal în 28 - 30 de zile, însă în cazul persoanelor afectate de psoriazis acest proces are loc în doar 3-4 zile. Drept urmare, pielea dezvoltă plăci eritemato-scuamoase, îngroșate, de culoare roz, acoperite de cruste alb-sidefii, semn al unei activități imune intense.

Psoriazisul este o boală plurifactorială, explică dermatologul. „Există factori de mediu, a crescut nivelul de poluare, iar stilul de viață, respectiv obiceiurile alimentare s-au modificat. Acești factori se suprapun peste un teren genetic, o predispoziție genetică”, a afirmat dr. Ioniță.

Componenta genetică este importantă: „40% dintre pacienți au un membru al familiei cu psoriazis”, a avertizat dermatologul. Potrivit studiilor genetice, psoriazisul prezintă o agregare familială puternică, circa o treime dintre pacienți având un membru apropiat de familie afectat de boală. Cercetările arată și că dacă ambii părinți sunt afectați, riscul copilului de a dezvolta psoriazis poate ajunge până la 50%, iar dacă doar unul dintre părinți suferă de boală, riscul estimat este de circa 16%. În plus, studiile pe gemeni evidențiază rate semnificativ mai mari de concordanță între gemenii identici comparativ cu cei fraterni, subliniind rolul factorilor ereditari.

„Pe lângă factorii genetici, sunt factorii comportamentali, obezitatea, fumatul, consumul de alcool, care cresc riscul de apariție a bolii. Un alt factor este utilizarea anumitor medicamente, cum sunt, de exemplu, litiu și betablocantele, o clasă de medicamente cu care interacționează, de regulă, colegii cardiologi. Un alt factor îl reprezintă anumite infecții care pot declanșa sau agrava psoriazisul”, a spus dr. Ioniță, completând că deficitul de vitamina D și stresul pot, la rândul lor, să declanșeze sau să agraveze boala.

Două mituri frecvente, demontate de dr. Ioniță

Unul dintre cele mai răspândite mituri cu care vin pacienții la cabinet este legat de contagiozitate. „Le spun că nu este contagios, este pur și simplu moștenit”, a afirmat medicul dermatolog. Psoriazisul nu se transmite de la o persoană la alta prin contact fizic, folosirea obiectelor comune sau contact sexual — nu are la bază un agent infecțios (bacterie, virus sau fungi). Psoriazisul este o boală inflamatorie cronică, iar contactul fizic cu o persoană care îl are nu prezintă niciun risc de a contracta boala.

Un alt mit este că psoriazisul nu poate fi tratat. „Aici este parțial adevărat. Psoriazisul, odată ce îl avem, nu mai scăpăm de el, însă cu tratamentele potrivite îl putem ține sub control, adică pielea noastră să aibă leziune zero, să fie o piele curată”, a recunoscut dr. Doina Ioniță. Ghidurile clinice actuale subliniază că, deși psoriazisul este cronic și recidivant, managementul adecvat poate reduce semnificativ simptomele și îmbunătăți calitatea vieții

Stilul de viață și vizita la dermatolog contează

Mulți pacienți se prezintă târziu la dermatolog. „Unii știu că au psoriazis, unii nu știu, pentru că au forme ușoare pe care le neglijează”, a explicat medicul, care are un mesaj clar pentru români: „O dată pe an să treacă și pe la cabinetul medicului dermatolog.”

Psoriazisul se agravează în sezonul rece. „Este una dintre bolile care se ameliorează la soare și se înrăutățește la frig. Iarna crește adresabilitatea la medicul dermatolog,” a spus dr. Ioniță. Aceasta îi sfătuiește pe pacienți să meargă la medicul dermatolog pentru stabilirea tratamentului potrivit pentru că atunci când boala este controlată diferențele de temperatură nu vor mai influența negativ boala.

Renunțarea la fumat și alcool, gestionarea stresului și alimentația sunt esențiale. „Alimentația pro-inflamatorie agravează și întreține psoriazisul”, a avertizat medicul. Printre alimentele de evitat se numără băuturile carbogazoase, patiseria, fast-food-ul, mezelurile, conservele, pâinea albă și produsele ultra-procesate.

Boala care afectează întregul organism

Psoriazisul nu este doar o problemă de piele. „Nu se limitează doar la piele. În momentul în care înțelegem lucrul acesta ne dăm seama că psoriazisul este mai mult de atât”, a spus dr. Ioniță. Boala se asociază frecvent cu afecțiuni cardiovasculare, hipertensiune, diabet zaharat, boli oftalmologice, afecțiuni tiroidiene sau alte boli autoimune. Cea mai gravă complicație rămâne însă afectarea articulară: „30–40% dintre pacienți, iar nediagnosticată și netratată la timp, poate fi invalidantă”.

Dr. Doina Ioniță a exemplificat cu cazul unui pacient care ilustrează impactul major pe care psoriazisul îl poate avea asupra vieții unei persoane, dar și cât de mult se poate schimba situația atunci când boala este tratată corect. „Este vorba despre un domn care știa că are psoriazis de aproape 30 de ani și căruia i se spusese, la un moment dat, că nu prea mai sunt lucruri de făcut”, explică medicul. Provenit dintr-o zonă rurală izolată, pacientul trăise ani întregi retras social, până când a ajuns în cabinetul dermatologic. „Am început investigațiile și tratamentul, iar acum este foarte bine. A fost un caz care m-a bucurat, pentru că domnul credea că așa va arăta viața lui până la final”, spune dr. Ioniță. Leziunile extinse îi afectau aproximativ 80% din suprafața corporală, iar boala îl determinase să se izoleze. Astăzi, pacientul s-a reintegrat social, „a început să poarte tricouri cu mânecă scurtă, a început munca”, iar, de la „un pacient trist, retras, deprimat”, viața lui s-a schimbat radical în bine.

Tratamentul, adaptat fiecărui pacient

„Nu există un tratament standard”, a subliniat medicul. Opțiunile includ tratamente topice, fototerapie și tratamente injectabile, care „s-au diversificat foarte mult în ultimii ani”, a afirmat dr. Ioniță.

Chiar și în cazurile complicate, există soluții. „Când apare cooperarea interdisciplinară, pui mâna pe telefon și discuți cu cardiologul sau cu orice alți colegi medici ar mai putea fi implicați, astfel încât soluția să fie adaptată pacientului, respectiv să îi îmbunătățească starea de sănătate, de bine. Prioritizezi afecțiunea care amenință viața și o gestionezi pe cealaltă”, a concluzionat dermatologul.

**

Surse:

https://www.globalpsoriasisatlas.org/en/explore

https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC4285384/

https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC5389757/

Oameni Fericiți, Medici buni

Acest articol este susținut de MedLife, cea mai mare rețea de servicii medicale private din România și face parte dintr-un demers amplu de informare și educare, dedicat prevenției și unui stil de viață sănătos, pe termen lung.

La MedLife, sănătatea este abordată cu atenție și responsabilitate, pornind de la nevoile reale ale fiecărui pacient. Deciziile medicale se bazează pe evaluări complexe, susținute de echipe multidisciplinare de medici buni și tehnologii de ultimă generație. Prin soluții moderne de diagnostic și tratament și, mai nou, prin expertiza în genomică și posibilitatea de identificare timpurie a riscurilor pentru boli comune sau asociate stilului de viață, MedLife își propune să ajute oamenii să aibă mai multă grijă de sănătatea lor.

Obiectivul este clar: prevenția activă și intervenția la timp, înainte ca problemele de sănătate să afecteze echilibrul și calitatea vieții. Pentru că sănătatea înseamnă mai mult decât absența bolii. Înseamnă energie, mobilitate și echilibru, la orice vârstă. MedLife investește constant în soluții care susțin o stare de sănătate durabilă și contribuie la o viață trăită bine, nu doar astăzi, ci pe termen lung.

Mai multe informații despre serviciile disponibile pot fi găsite pe www.medlife.ro.

Top articole

Partenerii noștri




Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite