Viața uimitoare și puțin știută a marilor gânditori ai umanității. Ce le-a adus de fapt celebritatea lui Socrate, Pitagora sau Eschil
0Biografiile marilor savanți sau intelectuali ai trecutului ascund capitole misteriose și surprinzătoare, puțin cunoscute publicului larg. Aceștia au fost protagoniștii unor întâmplări și experiențe uimitoare la care puțini s-ar aștepta.
Atunci când ne gândim la folosofi, savanți sau intelectuali ai trecutului, ne imaginăm de obicei indivizi pașnici, plăpânzi, dedicați complet studiului. Cercetările privind viața acestor savanți ai trecutului scot la iveală însă lucruri total surprinzătoare și care ar contrazice orice aparență. Cine și-ar imagina de exemplu pe matematicianul Pitagora luptând într-un meci de box sau pe filosoful Socrate în prima linie a unei bătălii. Cu toate acestea, aceste figuri legendare ale științei, s-au remarcat în primul rând în alte domenii. Au devenit inițial faimoși ca soldați, sportivi și abia mai apoi și mai degrabă pentru posteritate, drept oameni de știință sau mari gânditori.
Socrate-hoplitul, în prima linie a bătăliei
Socrate este fără îndoială unul dintre cei mai faimoși filosofi ai istoriei. S-a născut în Grecia Antică, mai precis într-un cartier din Atena anului 469 îHr. Mama sa era moașă iar tatăl său sculptor. Adică provenea dintr-o familie de clasă mijlocie, dar beneficia de apanajul cetățeniei ateniene. A devenit faimos pentru cugetările sale. Deși nu a scris nimic, discipolii și admiratorii săi au elaborat lucrări în care descriu conversațiile lui Socrate cu diverse personaje din Atena antică. Puțini știu însă că acest faimos gânditor antic a fost la bază unul dintre cei mai buni soldați antici greci, un hoplit veteran călit în focurile luptelor dintre cetățile grecești. Înainte de a deveni un gânditor faimos, Socrate a fost un războinic faimos. În faimoasa lucrare a lui Platon, ”În apărarea lui Socrate”, preciza că marele filosof ar fi mărturisit, cu mândrie, judecătorilor care-l acuzaseră de impietate că nu și-a părăsit niciodată postul ca soldat în bătăliile de la Potidaea, Delium și Ampfipolis.
Cu alte cuvinte, Socrate a luptat în trei dintre cele mai dure bătălii ale Războiului Peloponesiac. Acesta a servit în armata ateniană drept hoplit, adică un infanterist greu înarmat, care intra în falangă, o formație militară strânsă, care presupunea forță, curaj, disciplină și coeziune. Cu siguranță Socrate avea o bună pregătire militară, supraviețuind inclusiv înfrângerilor, ba chiar reușind să-și salveze și camarazii. Prima bătălie celebră la care a participat Socrate a fost asediul Potideei, o cetate care s-a răsculat împotriva hegemoniei Atenei. În ”Simpozionul„ lui Platon, Alcibiade, un om politic atenian, mărturisea că Socrate i-a salvat viața, cărând-ul cu o singură mână, în timp ce în cealaltă ținea spada. În plus același Alcibiade mărturisea că Socrate era un războinic dur care a dus greul campaniei mai bine ca oricine. În timpul nopților reci, Socrate mărșăluia cu picioarele goale impunând ritmul și celorlalți. Mai apoi în 424 îHr, la 46 de ani, Socrate a participat la bătălia de la Delium, în Beoția, acolo unde tebanii au făcut praf armata ateniană.
Generalul armatei, Laches, mărturisea că dacă toți soldații ar fi luptat ca Socrate, atunci ”onoarea țării noastre ar fi rămas nepătată, iar înfrângerea nu ar fi avut loc niciodată”. Socrate era un veteran care impresiona prin statură, atitudine dar și prin dibăcia în meseria armelor. S-a retras ultimul și a stat singur în fața inamicilor care-i urmăreau camarazii. Se spune că nimeni nu a îndrăznit să-l înfrunte în luptă corp la corp. Ca să-i onoreze valoarea pe câmpul de luptă, generalul Laches l-a invitat pe Socrate la el acasă și l-a lăsat să-l contrazică cât își dorea, știind apetitul filosofului pentru dialoguri contradictorii. Ultima bătălie la care a participat Socrate a fost în anul 422 d Hr, la Amphipolis, la vârsta de 48 de ani. După aceea veteranul atenian s-a dedicat doar filosofiei.
Eschil, eroul atenian de la Maraton și Salamina
Eschil este considerat ”părintele tragediei” și a trăit în Atena între 525 îhr și 455 îHr. Eschil este creatorul faimoasei tragedii clasice, autor al unei opere nemuritoare, un precursor al clasicismului, un intelectual de elită al umanității. Înainte de a deveni faimos pentru piesele sale de teatru, pentru tragediile sale, Eschil dobândise notorietate în Atena ca soldat. Hoplit ca și Socrate. Același soldat greu înarmat care lupta în prima linie de bătaie. Eschil a participat la celebrele bătălii contra perșilor de la Maraton și Salamina. La fel ca ceilalți tineri cetățeni atenieni, Eschil a fost pregătit de mic pentru a lupta în falangă.
Mai precis, se antrena la faimoasele gimnazii grecești, unde tinerii dobândeau rezistență și forță fizică. Cronicile grecești spun că Eschil avea 35 de ani atunci când i-a înfruntat marea armată persoană la Maraton. Bătălia a fost foarte grea iar Eschil era în prima linie. Perșii au ancorat în golful Maraton la 42 de kilometri de Atena și au debarcat trupele pe uscat. Era peste 30.000 de infanteriști și călăreți perși. Atenienii aveau doar 10.000 de oameni dar au intrat imediat în luptă. Pentru a anihila avantajul arcașilor persani, renumiți în aceea epocă, au renunțat la echipamentul greu și au atacat în fugă pozițiile persoane. Persanii au fost măcelăriți și înecați în apele golfului. Eschil s-a acoperit de glorie. Fratele său a murit însă în luptă. Abia după bătălia de la Maraton, Eschil a obținut succesul cu prima sa tragedie. În anul 480 îHr., perșii invadează din nou Grecia iar Eschil pleacă din nou la război și participă la bătăliile de la Artemisium, Salamina dar și Plateea. După această experiență, Eschil a scris celebra sa tragedie ”Perșii„, care a și câștigat marele premiu la competiția anuală, de teatru, organizată în cetatea Atena.
Pitagora matematicianul era de fapt și Pitagora boxerul
Pitagora este fără îndoială unul dintre cei mai celebrii gânditori ai lumii antice. Orice elev, chiar și astăzi, îi învață faimoasa teoremă. Pitagora s-a născut în secolul VI îHr, pe insula Samos, la aceea vreme o colonie a grecilor ionieni, pe coastele Asiei Mici. A fost filosof, matematician, întemeietorul pitagorismului, o doctrină filosofică, științifică dar și un stil de viață. A întemeiat o faimoasă școală în coloniile grecești de pe coasta Italiei de sud, mai precis la Crotone. Înainte de a fi cunoscut celebritatea ca matematician și gânditor, Pitagora a fost cunoscut în lumea greacă, drept un boxer de mare succes. Pitagora a obținut chiar și titlul olimpic la pugilism.
A devenit faimos la olimpiada cu numărul 48 acolo unde Pitagora s-a prezentat pentru a participa la proba de pugilism. Inițial a dorit să concureze la categoria lui de vârstă, fiind doar un adolescent. A fost respins fiindcă avea părul lung și în concluzie, considerat efeminat. A participat atunci la seniori, unde culmea a fost acceptat. A reușit să-și doboare toți adversarii și să obțină laurii olimpici. Eratostene din Cyrene, un alt mare învățat grec antic a scris că Pitagora a introdus numeroase tehnici noi, nemaivăzute. O legendă spune că un tiran grec din Italia de Sud ar fi tocmit doi bătăși să-l termine pe filosoful Pitagoras, aflate deja în etate. Tiranul era supărat că Pitagoras refuzase să-i instruiască fiul la celebra sa școală. Aceeași legendă spun că Pitagoras i-a făcut praf pe bătăuși. Dincolo de legende, specialistul Philip Thibodeau spune că Pitagora ar fi antrenat și alți atleți la Olimpiadă printre care și Astylus din Crotona sau cel mai bun atlet al tuturor timpurilor, pe Milo din Crotona.
Se încarcă comentariile...
