„Viața și moartea colonelului Blimp”: Filmul pe care Churchill a încercat să-l interzică VIDEO

Satira produsă de Powell și Pressburger despre armata britanică împlinește luna aceasta 80 de ani de la lansare. „Viața și moartea colonelului Blimp” rămâne unul dintre cele mai îndrăznețe și frumoase filme produse vreodată în Marea Britanie.

Filmul „Viața și moartea colonelului Blimp” a fost lansat în 1943. Foto Captură video YouTube

La începutul anului 1942, cel de-al Doilea Război Mondial se afla în al treilea an, iar lucrurile păreau să meargă prost pentru Regatul Unit. În Africa de Nord, trupele britanice se retrăgeau din fața trupelor germane, Afrika Korps, în timp ce în Asia de Sud-Est, coloniile Hong Kong, Malaya și Singapore căzuseră în fața japonezilor cu o viteză umilitoare, conform BBC.

De la capitularea Franței, de la mijlocul anului 1940, lucrurile nu mai păreau atât de sumbre. În cadrul unei dezbateri cruciale din Camera Comunelor privind „situația războiului", în luna februarie a anului 1942, deputatul laburist Pethick-Lawrence a ținut un discurs împotriva a ceea ce el a numit „Blimpery (n.red atitudine care respinge categoric schimbările sociale și ideile noi" în efortul de război britanic. Acesta făcea aluzie la colonelul Blimp, o creație a caricaturistului David Low publicată în ziarul Evening Standard de-a lungul anilor 1930 și 1940. 

Blimp era un ofițer de armată, din clasa superioară. Caricaturile lui Low au surprins starea de spirit a populației în urma seriei de dezastre militare britanice care au deschis cel de-al Doilea Război Mondial, iar Blimp a devenit o prescurtare pentru tot ceea ce era în neregulă cu elita incompetentă și depășită a Imperiului Britanic. 

În acest context, Michael Powell și Emeric Pressburger au colaborat pentru a realiza o un film bazat pe acest personaj. Cele două filme anterioare ale lor, 49th Parallel și One of Our Aircraft is Missing, au reprezentat în mod explicit eforturi de propagandă pro-britanică, însă „The Life and Death of Colonel Blimp/ Viața și moartea colonelului Blimp” avea să fie mai critic.   

Într-un interviu pentru broșura intitulată „Michael Powell în colaborare cu Emeric Pressburger” din 1971, Powell i-a spus lui K. Gough Yates că a vrut să-l prezinte pe Blimp ca „un simbol al tergiversării britanice și al respectului britanic pentru tradiție". 

„Producție prostească”

În scenariul realizat de The Archers, numele companiei de producție a lui Powell și Pressburger, colonelul Blimp este prezentat ca fiind generalul-maior Clive Wynne-Candy. Un flashback prelungit ne poartă apoi cu 40 de ani în urmă, găsindu-l pe Candy ca tânăr subaltern în permisie după războiul burilor, cu Crucea Victoria strălucindu-i pe piept. 

Urmărind viața acestui soldat de-a lungul celor patru decenii care au urmat, trei războaie și două iubiri eșuate, Powell și Pressburger explorează modul în care viziunea înapoiată a lui Candy este modelată și întărită de experiențele sale ca soldat al armatei britanice. 

După cum a scris Powell într-o scrisoare către actrița Wendy Hiller: „Blimpii se fac, nu se nasc. Haideți să arătăm că aversiunea lor față de orice formă de schimbare izvorăște chiar din calitățile care i-au făcut de neprețuit în acțiune; că viețile lor, atât de pline de activitate, sunt la fel de pline de frustrare...". 

Autoritățile de la Ministerul Informațiilor și de la Oficiul de Război au fost consternate de proiect și au refuzat orice sprijin oficial. Conform cărții „British War Films” a lui S.P. Mackenzie, secretarul de stat pentru război PJ Grigg i-a scris lui Powell în luna iunie a anului 1934: „Încep să mă plictisesc de teoria conform căreia putem să ne îmbunătățim cel mai bine reputația în ochii propriului popor sau a restului lumii, atrăgând atenția asupra defectelor pe care ni le atribuie criticii, mai ales atunci când, ca în cazul de față, criticile nu mai au nicio substanță". 

Un rezumat al scenariului a ajuns până la prim-ministrul Winston Churchill, care i-a scris ministrului Informațiilor, Brendan Bracken: „Vă rog să-mi propuneți măsurile necesare pentru a opri această producție prostească înainte de a ajunge mai departe". 

„O părere foarte proastă”

„Churchill avea câteodată o părere foarte proastă despre lucruri pe care nu le înțelegea pe deplin", a afirmat Richard Toye, profesor de istorie la Universitatea din Exeter și autor al cărții „Winston Churchill: A Life in the News”. 

„Avea destul de des instincte dure și represive când venea vorba de mass-media, dar nu întotdeauna le ducea până la capăt, iar alți oameni îi stăteau în cale pentru a încerca să-l facă să înțeleagă”, a mai precizat Toye. 

Într-adevăr, Bracken s-a simțit deranjat de cererea lui Churchill și a răspuns că nu avea „nicio putere de a opri realizarea filmului”, avertizând că „pentru a-l opri, guvernul ar trebui să își asume puteri de o amploare foarte mare". 

„Poziția lui Bracken era că propaganda britanică era orientată spre diferențele dintre democrație și dictatură și că oprirea filmului ar fi fost genul de lucru pe care l-ar fi făcut naziștii", a declarat James Chapman, profesor la Universitatea din Leicester și autor al cărții „The British at War: Cinema, State and Propaganda". 

„O democrație, chiar și în timp de război, trebuie să fie suficient de puternică pentru a permite libertatea de exprimare a opiniilor diferite”, a mai precizat Chapman. 

 „Dreptatea este putere"

În pofida temerilor lui Churchill, filmul lui Powell și Pressburger îl prezintă pe Candy ca pe un personaj, în general, simpatic. Interpretat cu farmec și carismă de Roger Livesey, Candy este un om în esență bun la suflet care îndură o viață plină de suferințe, pierderi și conflicte. 

Valorile sale naive de „luptă cinstită, soldat onest", învățate de toți bărbații din generația sa, și dorința sa de a vedea întotdeauna ce e mai bun în oameni (chiar și în dușmanii săi) sunt prezentate ca fiind calități admirabile. 

Patriotismul de care dă dovadă Candy îl orbește în fața violenței și ipocriziei imperiului pentru care s-a angajat, în timp ce perspectiva sa optimistă nu poate înțelege enormitatea răului nazist cu care trebuie să se confrunte. El nu crede în rapoartele privind atrocitățile comise de britanici în Africa de Sud și își menține convingerea că „dreptatea este putere", chiar și în mijlocul măcelului fără sens din Primul Război Mondial. 

În momentul în care se confruntă cu blitzkrieg-ul brutal de eficient al celui de-al Treilea Reich, afirmă că ar prefera să piardă războiul decât să recurgă la astfel de „lupte murdare". În urma catastrofelor militare din 1940, Candy este trecut cu forța în Garda Națională și înlocuit de o generație de tineri ofițeri energici.